Privind: Modificarea Dispoziției Primarului Municipiului Brăila nr. 2948/15.06.2023 referitoare la „Împuternicirea polițiștilor locali din cadrul POLIȚIEI LOCALE BRĂILA pentru a constata contravențiile și a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de unele acte normative”.
PRIMARUL MUNICIPIULUI BRĂILA
Având în vedere adresa Poliției Locale Brăila nr. 2074/12.03.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Brăila cu nr. 42286/12.03.2024 prin care a fost înaintat raportul de specialitate întocmit de către Serviciul Juridic, Resurse Umane și Relații Publice;
Văzând referatul întocmit de către Serviciul Juridic Contencios din cadrul Direcției Juridic Contencios Administrație Publică Locală;
Ținând seama de prevederile art. 15 alin. (2) și art. 21 alin. (2) din O.G.R. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii Poliției Locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale H.G.R. nr. 1332/2010, privind aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a poliției locale, precum și ale art. 59 și art. 60 din Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 155 alin. (1) lit. e) și art. 196 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
D I S P U N E:
Art.I Se modifică alin. (2) art. 1 din Dispoziția Primarului Municipiului Brăila nr. 2948/15.06.2023, care va avea următorul cuprins:
„(2) Prin excepție, contravențiile stabilite în actele normative de la punctele 3 și 20 din anexa nr.1, respectiv Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legea nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se constată de către polițiștii locali prevăzuți în anexa nr. 2, aplicarea sancțiunii urmând a se realiza de către domnul Tănase Georgică – Director executiv, respectiv domnul Moise Marian - Șef Birou”.
Art.II Celelalte prevederi ale Dispoziției Primarului Municipiului Brăila nr. 2948/15.06.2023, rămân neschimbate.
Art.III Prezenta dispoziție va fi dusă la îndeplinire de către Poliția Locală Brăila, iar Secretarul General al Municipiului Brăila o va comunica persoanelor interesate și o va aduce la cunoștință publică.
PRIMAR,
VIOREL MARIAN DRAGOMIR
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR GENERAL
ION DRĂGAN
Insp. Stan Ana/4 ex
F-PS-09 -04.03/rev.0