Mergi la conţinutul principal

Porturile Brăila, Galaţi şi Tulcea, finanţare pentru investiţii în îmbunătăţirea capacităţii de operare

• conducerea APDM Galaţi a anunţat că şi operatorii portuari din cele 3 judeţe vin cu propriile investiţii

 

Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi a anunţat că şi-a propus în acest an să depună pentru finanţare prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) o serie de proiecte ce vizează îmbunătăţirea capacităţii de operare pe parte de transporturi de cereale în porturile Galaţi, Brăila şi Tulcea. “Sunt solicitări din partea operatorilor de îmbunătăţire a infrastructurii portuare. Am propus o serie de proiecte spre finanţare după încheierea unor contracte de colaborare cu operatorii portuari prin care şi ei se angajează să dezvolte o serie de investiţii”, a declarat pentru Viaţa Liberă din Galaţi, Luigi Ciubrei, directorul APDM Galaţi.

În ce priveşte portul Brăila, sursa citată a punctat că în prezent se realizează un studiu de fezabilitate care vizează atât infrastructura portuară propriu-zisă, cât şi modernizarea drumurilor, a reţelelor electrice, precum şi a reţelei de ape uzate, cu precizarea că proiectul cu pricina este inclus şi în Master-Planul de Transport.

Potrivit datelor statistice prezentate de către directorul APDM Galaţi, pe parcursul anului trecut Portul Brăila a înregistrat un tranzit la cereale de aproape 460.000 tone, dublu faţă de Galaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro