Mergi la conţinutul principal

Spectacolul clipelor, între ce e şi ce se vede!

un recital ştiristico-umoristic realizat de Casa de Cultură a Municipiului Brăila şi Palatul Copiilor

 

Duminică,  26 februarie 2017, de la ora 11.30, membrii Cercului de Ziaristică de la Palatul Copiilor Brăila vor susţine, la Casa Memorială Petre Ştefănescu-Goangă, un recital ştiristico-umoristic, intitulat Spectacolul clipelor, între ce e şi ce se vede!, pentru a sublinia sărbătorile tradiţionale populare Dragobete şi Mărţişorul. În cadrul spectacolului, tinerii jurnalişti, coordonaţi de prof. Armanda Filipine, vor încerca să demonstreze părinţilor, profesorilor şi publicului că au înţeles impactul pe care lumea ştirilor îl are în viaţa noastră.

După cum am aflat de la Emanoil Ciucaşu, managerul Casei de Cultură a Municipiului Brăila, tinerii membri ai Cercului de Ziaristică sunt elevi la Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul şi Liceul de Arte Haricleea Darclee, copiii arătând nu doar un interes deosebit pentru nou, dar şi imaginaţie, atenţie la explicaţii, preocupare pentru realizarea temelor propuse.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro