Caminul din Baldovinesti - mizerie pe ultimul drum!
Caminul din Baldovinesti - mizerie pe ultimul drum!
marţi, 27 iunie 2006 | Nicoleta BUTNARU | comentarii
Trimite prin:
"De ce fumezi... mamaie?". Abia imi dau seama ca mogildeata



care rasuceste cu saliva o tigara din hirtie de ziar este femeie, dupa camasa lunga de noapte. "De suparare", imi raspunde si incearca un



zimbet. Priveste lung, cu singurul ochi pe care-l are, dreptul. Celalalt pare pierdut recent, rana e inca rosie, hidoasa. Apoi, femeia isi



sprijina miinile, asemenea unor crengi de copac scorojite, de o masa din placaj si le abandoneaza asa, continuind sa ne scruteze. Straini.



Asta sintem noi pentru oamenii din spitalul - azil din Baldovinesti. Sintem, insa, niste straini de care nu le este teama, straini carora ei



le zimbesc si le striga "Buna dimineataaaa!", exersind, parca, primirea unei noi educatoare. Mergem mai departe, o batrinica ne conduce spre



una dintre toaletele de la etaj, insa in colt, chiar linga baie, privirea ne este retinuta de chipurile a doi oameni - nu stim ce sint - fara



virsta, fara expresie pe chipuri, inghesuiti unul la picioarele celuilalt, intr-un pat din fier. Alaturi, o noptiera din tabla, ruginita, pe



care nu sint nici macar firimituri din micul dejun care tocmai s-a servit. Dau sa intru in baie, dar mi-e imposibil: o tinara tocmai s-a



ridicat de pe scaunul de WC si da sa bage miinile in propriile excremente, o batrina sta pe un scaun de WC mai incolo, iar o alta vrea sa



faca dus si apa tisneste din tavan, in intreaga incapere. - Aceasta este doar o fotografie din Centrul de recuperare si reabilitare a



persoanelor adulte cu handicap din Baldovinesti.



Afara-i vopsit gardul...



Chiar asa. Din exterior caminul arata bine, gardul



proaspat vopsit, cladirea zugravita, curtea este curata, cu iarba frageda, tunsa scurt. O doamna cu halat ne deschide politicoasa, trage



zavorul metalic si ne pofteste inauntru. Sintem condusi la etaj. Ne intimpina chipuri stranii, care incearca sa ne zimbeasca si ele. Nici



nu-mi dau seama ce sint. Femei sau barbati?! Batrinii arata ca niste coji de piine, sprijinindu-se de ziduri, merg agale spre nicaieri.



Mirosul de urina izbeste. Intram intr-un salon, asa-zis salon. Intr-un spatiu de nici 9 mp sint trei paturi metalice, unul mai bun, probabil



adus de acasa, dar doua sint antice, scorojite, cu speteaza din lemn, legata cu sirma. In dreapta, cum intri, e o batrina in al carei pat -



ne marturiseste - e toata viata ei, un radiocasetofon vechi, cutia cu medicamente in care forfotesc gindacii si un mobil antic, transformat



in telefon fix, fiind permanent la incarcat: "Ma suna fata. Imi si trimite doua pachete pe luna. Ca noi din asta traim, din ajutoare, vin



masini si ne aduc ajutoare ca altfel...Ca aici dam numai un milion si sapte sute si nu cred ca ajunge. E bine...E bine aici. Mai sint



gindaci, da, sint in cutia asta cu medicamente (amplasata la capatiiul femeii - n.r.)". Cind zice ca "e bine aici, batrina isi sprijina mina



dreapta pe plosca asezata in cealalta parte a capatiiului, incercind, parca, sa o acopere, desi plosca e deja acoperita cu un carton. In



stinga, in aceeasi incapere, pe patul mai acatarii, zace o alta batrina. Ne vede, ne priveste uimita, dupa care isi ridica miinile a



neputinta, asteptind, parca, o mingiiere. Ochii ii aluneca, apoi, spre tavan. Privim in directia indicata si vedem zidurile murdare, deloc



faiantate, vopsite pina la jumatate, ca acum zeci de ani in urma, "intesate" de puncte maronii - excremente de gindaci. Si-n jurul iconitei



asezate in dreptul femeii sint puncte, puncte, ca-ntr-un chenar de mizerie. Cealalta "chiriasa" a salonului e mai vioaie, cu baticul legat



"de moda" (pe virful capului - n.r.), femeia incearca sa ne introduca in mediul azilului. O intrebam ce-a mincat la micul dejun. Se gindeste



putin. Fereste privirea. Miinile ii tisnesc dintr-odata spre noptiera din fier de linga patul ei, pentru a ascunde sub o bucata de hirtie



niste piine neagra si corcoduse. Raspunde: "Dintr-ala...Sa..., salam". Apoi incearca sa schimbe subiectul si ne povesteste cum are ea grija



de celelalte colege de salon.

Ridica cearsaful de pe femeia din stinga, sa ne arate ca-i schimbata, curata si ne arata ca batrina este



ranita la un picior, are cangrena, iar ea i-a pus un ciorap pe rana. Ii cerem sa ne conduca spre toaleta. Ne duce, intii, la toaleta in care



ne este imposibil sa inaintam, dupa care ne conduce spre o alta, goala, in care troneaza, intr-un colt, un cos de gunoi cu corcoduse. Usile



incaperii sint rupte, nu mai au nici inchizatori. Pe jos e ud si credem ca tocmai a fost spalat si dezinfectat, insa vedem ca si aici



dusurile sint amplasate in tavan, asa incit, daca ar fi deschise, apa ar cadea si peste scaunele de WC si peste cada din apropiere,



intr-adevar faiantata.



"S-au imprietenit cu gindacii si paduchii care zburda nestingheriti prin paturile lor"



Ma intretin



citeva minute pe hol cu "ghidul" nostru si o intreb cum e mincarea in azil. "E buna, numai ca nu prea o fierbe. Ieri ne-a dat mazare si n-a



prea fiert-o, iar noi n-avem dinti", raspunde. O intreb si cind a mincat ultima data carne. Ezita sa raspunda direct, insa la insistentele



mele zice ca "tot ieri". Aflam apoi ca femeia nu mai are pe nimeni, si-a pierdut unica fiica in urma cu sase ani, cu exceptia unei verisoare



care lucreaza la bucataria azilului (sic!). Sintem condusi spre iesire. Ne intersectam cu batrini care abia isi tiriie picioarele, dar si cu



fete tinere, tunse chilug, care ne saluta politicoase, precum si cu barbati cu privirea inca prezenta, probabil sint proaspat adusi aici.





De aceleasi imagini a avut parte si o tinara din Tulcea - care a vizitat in urma cu citeva saptamini azilul - si care ne-a scris pe



adresa redactiei, impartasindu-ne groaza ca in Romania zilelor noastre exista copii ce-i duc pe cei dragi, cei care le-au dat viata, intr-un



asemenea loc. Iata parte din scrisoarea ei: "Locatia din Baldovinesti, despre care se spune ca ar fi camin de batrini, este lagar de



concentrare sau spital de nebuni sau un focar de infectie. Acest “buboi cu puroi” trebuie inchis, banuiesc ca toata lumea tace. Oare chiar



nu observa nimeni ca acolo e infectie, e boala ?! Unii oameni de acolo sint sanatosi mintal, dar sint tinuti alaturi de unii bolnavi psihic.



Dar ei s-au imprietenit cu gindacii si paduchii care zburda nestingheriti prin paturile lor.(...) Oamenii care au rani grave au toate sansele



sa moara, stupid, din cauza infectiei care exista acolo. Acolo e moarte sigura. Si cind ma gindesc ca unii si-au dus parintii acolo, imi vine



sa-i omor cu miinile mele. Si mai dorim sa aderam la Uniune, cu ce fratilor? Si lagarul de la Auschwitz arata mai bine decat “buba” asta.



(...) Eu am fost in vizita la cineva...Ce sa mai zic?! E coplesitor. Ce cauta oameni care au rani deschise acolo, care nu se pot vindeca



datorita infectiei?!", ne-a scris Cristina B.



Fonduri de 9 miliarde de lei, in ultimii doi ani



In mai 2005, in prezenta unui



secretar de stat din Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, dar si a primarului municipiului, Constantin Cibu, si a



viceprimarului Daniela Vasioiu, s-a taiat panglica unei investitii de 9 miliarde de lei in Centrul de ingrijire si asistenta "Sf. Maria" din



Baldovinesti, institutie cu personalitate juridica, transformata, intre timp, in Centru de recuperare si reabilitare a persoanelor adulte cu



handicap. Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (MMSSF) a alocat, atunci, printr-o Hotarire Guvernamentala, 6 miliarde de lei,



iar Consiliul Local Municipal, a participat cu alte 3 miliarde de lei, la modernizarea institutiei, pentru imbunatatirea conditiilor de viata



pentru cei peste 100 de asistati din centru.

Tot atunci, Maria Muga, secretar de stat in MMSF, ne-a declarat: "Este un lucru extraordinar



ce s-a realizat aici deoarece conditiile in care se desfasurau activitatile pina acum nu erau potrivite pentru aceste persoane. Prin eforturi



depuse de Minister si de autoritatile locale s-a reusit amenajarea unui spatiu modern, cu mobilier nou si cu aparatura medicala. Mai urmeaza



o ultima transa de bani, care va veni la finalizarea si receptia proiectului. Cu ajutorul personalului, care este unul deosebit, acesti



oameni vor primi o ingrijire buna, asa cum merita". Fotografiile din mai 2005 amintesc de un Constantin Cibu zimbitor, plimbindu-se pe



holurile centrului - unde erau asternute traverse persane - alaturi de ceilalti oficiali. Zilele trecute primarul Cibu ne-a declarat: "Eu



stiu ca au fost alocati toti banii acolo, pentru modernizari si atunci cind am fost stiu ca era bine, era curat, oamenii erau ingrijiti, dar



ar fi mai bine sa vorbiti cu directorul nostru de la Asistenta Sociala, fiindca in subordinea sa este caminul acela". Prin urmare, am



contactat-o si pe Anisoara Satnoianu, directorul Directiei de Asistenta Sociala, insa aceasta a parut surprinsa ca ne interesam de centrul



respectiv, insistind, insa, sa ne spuna ca "Acolo e bine", insa trebuie sa o contactam si pe directoarea institutiei. Iata si opinia dr.



Adellaida Canjau, singurul medic de la Baldovinesti, si acela generalist: "Am primit si ultimii bani, au venit anul trecut. Am facut



modernizari. Nu, n-am luat si mobilier, si dotare, poate ne confundati, ci doar modernizari, centrala termica, canalizare, igienizare,



faianta, gresie peste tot. Da, absolut peste tot in centru am pus gresie si faianta! E bine la noi, dar de ce ma intrebati?!".
1095 Cititori
Cautare in arhiva
Obiectiv pentru educatie