Mergi la conţinutul principal

În numai două zile, şoferii au încasat amenzi de 50.000 lei

week-end-ul a fost usturător pentru unii conducători auto, poliţiştii constatând peste 140 de contravenţii

 

Două zile de coşmar pentru cei care s-au urcat la volan dar au uitat că mai au de respectat şi un Cod Rutier. În zilele de 16 şi 17 iunie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

Astfel, poliţiştii au constatat 142 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de aproape 50.000 lei. În plus, au fost ridicate în vederea suspendării 9 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro