Mergi la conţinutul principal

Amenzi în sumă totală de 89.000 lei aplicate de Protecția Consumatorilor unor magazine Penny din Brăila și Însurăței

* sancțiunile au vizat comercializarea unor produse alimentare expirate, depozitate incorect sau echitate necorespunzător

 

 

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Braila a derulat, la începutul lunii noiembrie, o serie de acțiuni de control la cinci magazine, parte a lanțurilor de retail Penny, dintre care patru din municipiul Braila si unul din orașul Însurăței.

Potrivit unui comunicat de presă, în urma neregulilor constatate, comisarii CJPC au aplicat până în acest moment, 15 amenzi contravenționale în valoare de 89.000 lei, două avertismente, oprind definitiv

de la comercializare produse alimentare neconforme în valoare de 1.489 lei. De asemenea, au fost prosuse decizii de încetare a practicilor comerciale înșelătoare.

Dintre cele mai importante nereguli, menționăm: Comercializarea diferitelor categorii de produse alimentare ( produse din carne refrigerata, preparate din carne de pasare, produse lactate, legume si fructe), care prezentau modificari organoleptice de culoare, aspect si consistenta; Existenta in vitrinele frigorifice cu servire asistata cat si cu autoservire din cadrul raionului de carmangerie a sortimentelor de carne tocata vrac si preambalata, care nu respectau conditiile de pastrare specificate de catre producator, respectiv T=0-2°C, acestea inregistrand la verificarea cu termometrul cu sonda metalica valoarea de 4,2°C si 4,6°C in interiorul produsului; comercializarea unor produse alimentare congelate cu depuneri masive de gheață pe produs sau cu arsuri de congelare; comercializare unor fructe și legume cu modificari organoleptice, lovituri mecanice, deshidratări; comercializarea unor produse cu ambalaj depreciat; comercializarea unor pachete de produse (ex: 8 bucăți la preț de 6), iar din calculele efectuate, s-a constatat ca informația este înșelătoare, a transmis CJPC Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro