Mergi la conţinutul principal
A început ecologizarea spaţiilor verzi, toaletarea şi tăierea pomilor în cartiere

Ansamblul Buzăului, primul pe lista curăţeniei generale de toamnă

• primarul Marian Dragomir a susţinut, ieri, o conferinţă de presă în teren, pentru a le arăta jurnaliştilor cum evoluează lucrările Seroplant în cartierul Buzăului • „înarmaţi” cu drujbe, maşini de tuns iarba, greble, furci, lopeţi şi autoutilitare, zeci de angajaţi ai Primăriei au „luat cu asalt” spaţiile verzi din zona respectivă • potrivit lui Dragomir, brăilenii din cartierul Buzăului beneficiază primii de acest serviciu pentru că acţiunea a început de pe şoseaua de Centură, însă vor urma şi celelate cartiere • până în prezent s-au tăiat 21 de plopi din 2.500 de arbori vizaţi, a punctat edilul-şef

 

Municipalitatea a început tăierile de plopi bătrâni şi ecologizarea spaţiilor verzi în cartiere. Prima zonă vizată de echipele Seroplant este cartierul Buzăului, deoarece, potrivit primarului Marian Dragomir, acţiunea se desfăşoară după un plan bine stabilit, a demarat pe şoseaua de centură, iar acum continuă în zona blocurilor. Încântat de rezultatele obţinute până acum, edilul-şef a susţinut, ieri, conferinţa de presă săptămânală, la faţa locului. Însoţit de cei doi viceprimari, Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea, Dragomir le-a arătat jurnaliştilor spaţiile deja ecologizate din cartierul Buzăului, dar şi zonele unde echipele de la Seroplant se aflau în plină acţiune.

Informaţi de venirea celor din presa locală sau nu, cert este că zeci de angajaţi Seroplant mişunau, ieri dimineaţă, pe aleile şi străduţele cartierului. Dotaţi cu drujbe, furci, maşini de tuns iarba, autoutilitare şi camioane în care se încărcau crengi tăiate şi saci plini cu iarbă, sub supravegherea directorului serviciului de utilitate publică, Ligia Drăgan, aceştia curăţau, ieri, spaţiile verzi.

„Astăzi am vrut să avem o conferinţă de presă un pic atipică şi am mers prin cartierele din municipiul Brăila pentru a arăta tuturor că Primăria a început ecologizarea şi toaletarea pomilor din cartiere. Pomii bătrâni îi tăiem şi în locul lor vom planta alţii, în perioada optimă pentru plantat. Asta se va întâmpla începând din toamnă până în primăvara anului următor. Toaletăm tot ceea ce înseamnă garduri vii, spaţii între blocuri. Aşa cum aţi putut observa şi dumneavoastră, din punctul meu de vedere sunt lucrări care necesită o atenţie deosebită din partea Primăriei şi sper ca şi locatarii să intervină pentru ca aceste spaţii să nu mai ajungă în starea în care le-am descoperit cu toţii astăzi”, a declarat Dragomir.

Potrivit edilului-şef, în perioada următoare activitatea de ecologizare a spaţiilor verzi va continua şi în celelalte cartiere din municipiu. „Am început cu ocazia zilelor Municipiului Brăila în zonele centrale ale oraşului şi am spus că vom intra în cartiere. Acesta este motivul pentru care am început cu acest cartier, dar şi datorită faptului că am ecologizat zona de la Centură a Municipiului Brăila. Urmează Radu Negru, zona de Barieră, apoi venim din Vidin, pentru a lua şi cealaltă parte a oraşului şi închidem, în final, în cartierul Hipodrom care este cel mai verde şi care are nevoie de un timp foarte îndelungat pentru efectuarea acestor lucrări”, a mai completat sursa citată.

Până acum au fost tăiaţi 21 de plopi

Mergând pe aceeaşi linie, Dragomir a afirmat că în această săptămână s-au tăiat 21 de plopi bătrâni, din totalul de 2.500 de pomi vizaţi. Acesta a mai punctat că deja a purtat discuţii cu cetăţenii din cartierul Buzăului în privinţa arborilor care vor fi plantaţi în locul plopilor tăiaţi, după ce rădăcina va fi extrasă. Primarul a afirmat că speciile de arbori ce vor înlocui plopii sunt în general platani, mesteceni şi stejari, acolo unde spaţiul va permite.

„Contează că am dat tonul. Aşa cum aţi putut vedea am început să tăiem toţi plopii bătrâni. Avem o adresă de la Romsilva în care ni se precizează faptul că durata de viaţă a plopului american este de 25 de ani, după aceea el trebuie dat în exploatare, iar la plopii indigeni - 35 de ani. Aceşti plopi  care au fost tăiaţi aveau peste durata de viaţă amintită. Unii dintre ei au fost plantaţi odată cu rididicarea blocurilor. Era momentul să evităm şi să eliminăm probabilitatea producerii unor pericole prin prăbuşirea acestora. Vreau să le mulţumesc în mod deosebit celor de la Seroplant care s-au implicat. Aşa cum aţi observat şi dumneavoastră în prima lună de când am venit la Primărie am iniţiat un proiect de hotărâre - care a fost votat în unanimitate de toţi consilierii municipali -, prin care i-am dotat pe cei de la Seroplant cu motocoase, motofoarfece, drujbe noi, pe lângă cele pe care le aveau, tocmai pentru a putea desfăşura aceste activităţi. Avem şi un minus aici, pentru că ei vor să angajeze 13 muncitori şi constatăm că nu prea se înghesuie lumea pentru a se angaja pe funcţia de muncitor”, a mai afirmat Dragomir.

De asemenea, acesta a mai afirmat că lemnele provenite din tăierile de arbori vor fi donate către cei care au venituri mici, ca ajutoare pentru încălzire pe timp de iarnă.

Realitatea dură din teren

Interesant de precizat este că, pe lângă constatarea intervenţiei reuşite a celor de la Seroplant, pe lângă prezentarea parcării pictate zilele trecute de către copiii din cartierul Buzăului şi a unui parc de joacă pentru cei mici reuşit, în plimbarea prin zonă alături de jurnalişti, edilul-şef a avut ocazia să ia act şi de unele probleme mai puţin plăcute. Una dintre ele fiind cea legată de câinii fără stăpân aflaţi pe străzile oraşului. Mai exact, pe parcursul vizitei lui Dragomir şi-au făcut apariţia şi câţiva maidanezi, uşor stingheriţi de lipsa boscheţilor în care să se mai ascundă. Unul dintre ei, chiar a lătrat grupul venit să asiste la intervenţia celor de la Seroplant.

Tot în timpul vizitei prin cartierul Buzăului, edilul-şef a fost martor şi la o scenă ceva mai tristă: doi copii, prea puţin interesaţi de vizita primarului, s-au urcat într-un tomberon pentru a-şi căuta, cel mai probabil, ceva de mâncare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro