Mergi la conţinutul principal

Au fost desemnaţi câştigătorii ediţiei a 16-a a “Festivalului şahului brăilean”

• la turneul din acest an au participat 46 de şahişti • Cosmin Nedelcu s-a numărat printre protagonişti • toţi participanţii au primit premii şi dulciuri

La ediţia a 16-a a “Festivalului şahului brăilean”, competiţie organizată pe 24 şi 25 septembrie la sediul TSD de clubul Orizont 64, au participat 46 de copii şi juniori cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani. Pe parcursul turneului s-au produs mai multe surprize însă, în final, favoriţii au încheiat competiţia pe podium.

A fost un concurs interesant, cu multe partide în care s-au produs surprize, însă jucătorii care în fiecare an se remarcă în concursurile la care participă pe plan naţional şi-au respectat blazonul şi au câştigat turneele în care au fost angrenaţi. La ediţia din acest an am fost sprijiniţi în organizarea turneului de consilierii municipali George Caranica şi Gojan Petru, iar finanţarea a fost asigurată de DJST Brăila”, a explicat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.

Concursul a fost de şah blitz, cu 5 minute alocate pentru fiecare jucător şi s-a desfăşurat în sistem eliminatoriu, iar la finalul lui câştigătorii, pe categorii de vârstă, au fost următorii: Eduard Terzea, la categoria de vârstă 5 ani, Alexandru Radu, la 6 ani, Grigore Matei, la 7 ani, Rareş Cojocariu, la 8 ani, Constantin Mocanu, la 9 ani, Cosmin Nedelcu, la 10 ani, Victor Dumbravă, la 11 ani, Adrian Asiminei, la 12 ani, Florin Ganea, la 13 ani, toţi de la clubul organizator.

La fete, 8 ani, s-a impus Bianca Baniţă, tot de la Orizont 64.

Organizatorii au mai acordat şi cinci menţiuni, beneficiarii acestora fiind Ştefan Stoian, Andrei Purice, Ştefan Iconaru, Alex Furfurică şi Laurian Drăghici, toţi de la Orizont 64.

Toţi şahiştii au primit premii şi dulciuri, iar âştigătorilor le-au fost acordate cupe, medalii, diplome şi premii în bani la anumite grupe de vârstă.

Sperăm ca la anul cu sprijinul autorităţilor locale să putem relua organizarea la nivel naţional a celor două turnee tradiţionale ale Brăilei, Festivalul şahului brăilean şi Căluţul de fildeş”, a mai spus Ionel Balcan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro