Mergi la conţinutul principal
Unii au promovat, alții au fost ”la mustață”

Bac de toamnă la Brăila. Loteria contestațiilor, cu norocoși și ghinioniști

• în timp ce unii absolvenți au primit note mai mari după contestații și au trecut, altora le-au lipsit doar câteva sutimi pentru a obține media 6, fiind nevoiți să încerce anul viitor • au fost și candidați cu note mici, de 2 și 3, care au depus contestații în speranța că se va întâmpla o minune • per total, în județul nostru, promovabilitatea în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului pentru promoția curentă a crescut la 37%

 

Ieri s-au afișat rezultatele finale la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat, numită și sesiunea de toamnă. După soluționarea contestațiilor sunt câțiva candidați care au toate motivele să sărbătorească, aceștia numărându-se printre norocoșii care au reușit să promoveze. La polul opus, sunt și absolvenți care au ratat ”la mustațășansa de a obține media 6, pragul minim stabilit pentru ca un elev să fie declarat promovat. Nici în acest an nu au lipsit candidații care și-au făcut iluzii că notele de 2 și 3 se vor schimba, după recorectarea lucrărilor, în 5 sau 6. În cazul unora, lucrările au primit punctaje și mai mici!

La această sesiune a Bacalaureatului, în premieră, corectarea s-a făcut digitalizat pentru toate județele țării. Potrivit rezultatelor publicate pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro, în județul nostru nu se înregistrează diferențe mai mari de un punct.

Reamintim că pentru a putea promova examenul de Bacalaureat un candidat trebuie să obțină minim nota 5 la toate cele trei probe ale examenului, iar media acestor probe să fie cel puțin 6.

 

Norocoșii

Nouă candidați au obținut media 6 după contestații, printre norocoși numărându-se un candidat de la Liceul Tehnologic ”Panait Istrati”, care avea nota 8.45 la matematică și 7.20 la biologie, însă la limba română a luat doar 4.70. A depus contestație la această materie, nota lui a crescut la 5.30 și a fost declarat promovat cu media 6.98.

Fericit se poate declara și un alt candidat de la Liceul Teoretic ”Panait Cerna”, care la matematică avea inițial nota 4.55, iar după contestații a primit 5.20. Cu nota 6.75 la română și 8.15 la anatomie, acesta a promovat ”examenul maturității” cu media 6.7.

Un alt exemplu este al unui candidat de la Liceul Tehnologic ”Ed. Nicolau”, care avea inițial notele 5.25 la română, 6.25 la mate și 5.95 la anatomie, adică o medie de 5.81, doar câteva sutimi lipsindu-i pentru a fi declarat admis. A depus contestație la română și anatomie și a primit 5.55, respectiv 6.60, în dreptul său figurând acum media 6.16.

Contestațiile l-au ”salvat” și pe un absolvent al Liceului Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu”, care avea la română 5.35, la mate 6.95, iar la chimie 5. A cerut recorectarea lucrării la română și a primit cu aproape un punct mai mult, nota acestuia fiind acum 6.20, iar media finală 6.05.

 

Curat ghinion!

Doar șapte sutimi îi mai trebuiau unui candidat de la Colegiul Tehnic ”C. D. Nenițescu” pentru a promova. Acesta avea înainte de contestații nota 5.80 la română, 6.45 la matematică și 5.55 la geografie, rezultând media 5.93. A depus contestație la geografie și română, în speranța că din două materii va primi acele câteva sutimi. Și într-adevăr la geografie nota lui a crescut de la 5.55 la 6.05, însă la română a scăzut de la 5.80 la 5.10, ceea ce a dus în final la o medie de 5.86, mai mică decât cea inițială.

Tot ghinion a avut și un candidat de la Liceul ”Gh. K. Constantinescu”. Acesta avea inițial media 5.91, notele sale fiind 6.80 la română, 5.70 la mate și 5.25 la biologie. A depus contestație la mate și biologie, însă nota la prima disciplină a scăzut la 5.05, iar la biologie a primit după recorectare nota 4.80.

La ”mustață” a ratat promovarea și un absolvent al Liceului cu Program Sportiv, care avea inițial media 5.86. A primit nota 6.20 la română, 5.10 la istorie și 6.30 la geografie. A depus contestație la română, însă lucrarea lui a primit cu un punct mai puțin – nota 5.20, media finală fiind acum 5.53.

Speranțe mari că va promova și-a făcut probabil și un candidat din promoțiile anterioare de la Colegiul Economic ”Ion Ghica”, care avea următoarele note: 6.40 la română, 6.7 la geografie și 4.55 la mate. A depus contestație la română, însă în final a primit doar 4.65.

 

Așteptând o minune. Note de 2 și 3 au fost contestate

De multe ori se întâmplă ca în urma contestațiilor candidații să primească 30, 40 sau 50 sutimi și să se ajungă la nota 5, însă slabe șanse ca lucrări evaluate cu 2 și 3 să primească nota de trecere. Cum nu mai aveau nimic de pierdut, și la această sesiune a Bacalaureatului au fost candidați care au zis să-și încerce norocul. După recorectare, surpriză! Au primit note și mai mici.

Spre exemplu, un candidat de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Oncescu” Ianca avea inițial notele 3.60 la română, 4 la matematică și 2.70 la geografie. Minunea nu s-a produs, iar la română a primit nota 3.05, la mate nota 3.80, singura notă care a crescut fiind cea de la geografie, de la 2.70 la 2.90.

La Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, un candidat din promoțiile anterioare a contestat nota la biologie și de la 3.40 a scăzut la 2.90. Acesta avea nota 5 la română și 5.70 la mate.

La Liceul Tehnologic ”Panait Istrati”, un candidat din promoțiile anterioare a luat nota 1.75 la biologie, iar după contestații a primit 1.40. Acesta avea 1.50 la mate și 4.10 la română.

Probabil cel mai mult avea nevoie de o minune un candidat de la Liceul Tehnologic ”Gh. K. Constantinescu”, care a obținut nota 7.95 la română și 7.60 la anatomie 7.60, doar că la mate a luat doar 3.05. A depus cotestație însă a primit și mai puțin, nota acestuia la matematică fiind acum 2.65

 

Aproape 4 din 10 candidați au promovat ”Bacalaureatul de toamnă

După soluționarea contestațiilor, promovabilitatea în județul Brăila în rândul promoției curente este de 37% (34% înainte de contstații). Rata generală de promovare este de 35,1% (promoția curentă și promoțiile anterioare), din cei 353 de candidați care au susținut exameul doar 124 reușind să promoveze.

La nivel național, potrivit Ministerului Educației, rata finală de promovare este 32,5%. Au promovat examenul 9.284 de candidați (cu 780 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor). Dintre aceștia, 6.656 de candidați (rată de reușită: 34%) aparțin promoției curente, iar 2.628 de candidați provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 29,2%).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro