Mergi la conţinutul principal

Brăilean urmărit la nivel internațional, adus sub escortă din Franța. Avea o condamnare pentru furt

• pe data de 15 ianuarie, un bărbat, de 25 de ani, din Brăila, a fost escortat din Franța, fiind urmărit internațional pentru sâvârșirea infracțiunii de furt calificat • a fost condamnat la peste trei ani de închisoarea, dar se bucura de libertate prin Franța

 

Condamnați aduși de peste hotare și încarcerați. Un brăilean avea o pedeapsă cu închisoarea pentru furt, dar se plimba prin Franța. A ajuns acum la pușcărie.

La data de 15 ianuarie 2024, Poliția Română a adus în țară două persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

Un bărbat, de 25 de ani, din Brăila, a fost escortat din Franța, fiind urmărit internațional pentru sâvârșirea infracțiunii de furt calificat. “Judecătoria Brăila a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani, 4 luni și 177 de zile de închisoare”, au precizat reprezentanții de la Poliția Română.

De asemenea, a fost adus și un bărbat, de 31 de ani, din Neamț, urmărit internațional pentru sâvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Acesta a fost adus din Irlanda, având emis de către Judecătoria Roman, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 ani.

Cei în cauză au fost încarcerați, în vederea executării pedepselor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro