Mergi la conţinutul principal

BEFORE BREAKFAST la UNTEATRU Bucureşti

• recenta premieră a Teatrului “Maria Filotti” se va juca joi, 29 noiembrie, în două reprezentaţii pe scena teatrului bucureştean

 

Joi,  29 noiembrie  2018, de la orele 19.00 şi 21.00, Teatrul “Maria Filotti”  Brăila prezintă la UNTEATRU Bucureşti recenta premieră cu piesa BEFORE BREAKFAST de Eugene O'Neill, regia Andrei şi Andreea Grosu.

Acest proiect special, care în 16 septembrie a deschis cea de a XII- a ediţie a Festivalului “Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, reprezintă, atât pentru teatru cât şi pentru cei doi regizori, dar mai ales pentru cei doi redutabili actori, Mihaela Trofimov şi Richard Bovnoczki, ocazia unei demonstraţii teatrale de mare intensitate, emoţie şi performanţă actoricească.

“Partiturile celor două personaje, deopotrivă de dificile, sunt interpretate magistral de cei doi actori aflaţi în plină maturitate creatoare. În această naraţiune, cu accente pe alocuri sfâşietoare, talentul şi modernitatea reţinută,  dar intrinsecă, a viziunii regizorale, redă dramaturgiei lui O'Neill, nu modernitatea,  ci perenitatea şi universalitatea sa. 55 de minute de concentrare şi de urmărire cu sufletul la gură , de către spectator, a avatarului acestui nefericit cuplu. Emoţie uriaşă, inteligenţă, subtilitate, rafinament, comunicare totală cu spectatorul şi o poveste de viaţă, perfect posibilă. Ingrediente de mare clasă într-o demonstraţie de teatru modern, intrisec şi nu exterior !”,, apreciază managerul Teatrului brăilean, Lucian Sabados. În opinia sursei citate, cadrul scenografic, creat cu rafinament de Vladimir Turturică, minimalist dar esenţializat şi personalizat, devine al treilea “actor” al acestei drame.

         

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro