Mergi la conţinutul principal

Brico Depot închide trei magazine. Praktiker Brăila nu este pe lista neagră

• compania a anunţat că închiderea magazinelor din Bacău, Ploieşti şi Focşani face parte din procesul de integrare şi consolidare a portofoliului după achiziţia lanţului “Praktiker”

 

“Brico Depôt România”, parte a “Kingfisher plc”, companie internaţională de amenajări interioare, a anunţat că are de gând să închidă, până în primăvară, 3 magazine din lanţul “Praktiker”, recent achiziţionat în cadrul unei tranzacţii perfectată pe finalul anului trecut. Din fericire, unitatea de la Brăila nu este pe lista neagră a celor de la “Brico Depôt”, după cum ne-au confirmat reprezentanţii companiei: “Nu avem în plan închiderea magazinului din Brăila, iar orice schimbare în strategia «Kingfisher» în România va fi comunicată la momentul oportun”.

Potrivit unui comunicat de presă, vor fi închise totuşi magazinele din Bacău, Ploieşti şi Focşani, asta în cadrul “planului de integrare şi consolidare a activităţii operaţionale pe piaţa din România, vizând o acoperire naţională prin oferta combinată de produse disponibile offline şi online. Procesul de integrare va fi de durată şi va fi implementat în mai multe etape. Prima etapă a acestui proces constă în adaptarea şi optimizarea activităţii operaţionale a portofoliului actual de magazine, cu scopul de a îmbunătăţi experienţa de cumpărare a clienţilor, inclusiv prin implementarea unor soluţii IT care să susţină obiectivele de business ale companiei. (...) Procesul de integrare «Praktiker» în grupul «Kingfisher» implică, de asemenea, optimizarea proceselor companiei pentru a obţine o creştere a eficienţei în viitor. În urma unei analize atente, planul de integrare include şi închiderea a trei magazine «Praktiker» în acest an, până la sfârşitul lunii mai, respectiv Bacău, Ploieşti şi Focşani. «Brico Depôt» a prevăzut deja un plan de suport şi integrare a cât mai multor angajaţi în reţeaua de magazine existentă”, se arată în materialul amintit.

“Înţelegem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noştri şi le oferim sprijin în găsirea altor oportunităţi de angajare pe piaţa locală, dar şi posibilitatea de a lucra în alte magazine «Praktiker» sau «Brico Depôt»“, a declarat Adela Smeu, CEO “Brico Depôt România”.

“Praktiker” este unul dintre principalii jucători de pe piaţa românească de bricolaj şi amenajări interioare, având 26 de magazine, inclusiv în Brăila, şi peste 1.600 de angajaţi. De cealaltă parte, “Brico Depot” are 15 magazine în România, dintre care unul şi în Brăila, în cadrul complexului comercial situat la ieşire din oraş spre Viziru, în zona Vărsătura.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro