Mergi la conţinutul principal

Cinci medalii pentru tenismenii de la Special Friends, la Cupa Primăverii

• Fănuţa Leocă, Emilia Constantin şi Mihai Sorescu au cucerit aurul la această competiţie

 

Reprezentanţii Clubului Sportiv a Persoanelor cu Dezabilităţi Fizice ( A.C.S.P.D.F.) Special Friends Brăila au participat pe 21 şi 22 aprilie la două evenimente sportive organizate la Bucureşti şi la ambele au avut evoluţii frumoase, încununate de rezultate pe măsură.

Pe 21 aprilie brăilenii au participat la cea de a patra ediţie a Competiţiei Naţionale de Biliard în Scaun Rulant care s-a desfăşurat după regulamentul categoriei Bila nr. 9.

“Ca şi tenisul de masă, biliardul  este un sport al minţilor antrenate, în sensul că  jucătorii cu dizabilităţi învaţă să stăpânească multe lucruri prin antrenarea minţii: de la dezvoltarea puterii de concentrare, de gândire, a modului de lovire cu tacul pentru ai imprima bilei diverse efecte, intuiţiei, stăpânirii de sine până la poziţia corpului ca jucător”, ne-a declarat Fănuţa Leocă, preşedinta clubului sportiv Special Friends.

A doua zi, sportivii paralimpici au concurat la Cupa Primăverii la tenis de masă,

competiţie organizată de Asociaţia OK Club, în colaborare cu Comitetul Naţional Paralimpic şi MTS. La acest concurs Special Friends Brăila a obţinut trei medalii de aur, prin Fănuţa Leocă, Emilia Constantin şi Mihai Sorescu, o medalie de argint, prin Ştefan Leocă, şi una de bronz, prin Vasilica Zamfir – scaun rulant.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro