Mergi la conţinutul principal

Cuțitarul din cartierul Progresul, judecat pentru tentativă de omor

inculpatul Lungu Vasile (n.r. - nume postat pe site-ul instanței) a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor • instanța a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal și a dispus începerea judecății • în iunie, un conflict însângerat s-a produs într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Octav Doicescu din cartierul Progresul, unde un bărbat a fost lovit cu cuțitul, însă a reușit să coboare în fața blocului, unde a fost preluat de un echipaj al Ambulanței care i-a acordat primele îngrijiri • din spusele martorilor, o ceartă între proprietarul unui apartament și chiriașul acestuia ar fi dus la atacul violent • agresorul a fost prins la fața locului și arestat

 

Acuzat de tentativă de omor într-un bloc din cartierul Progresul, faptă comisă în luna iunie, inculpatul Lungu Vasile (n.r. - nume postat pe site-ul instanței) a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în stare de arest preventiv. Judecătorii au constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, în cauza penală înregistrată la această unitate de parchet, privind pe inculpatul Lungu Vasile, care a ajuns în fața instanței de judecată. Recent, judecătorii de la Tribunalul Brăila au constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. S-a dispus începerea judecării cauzei privind pe inculpat. Primul termen de judecată a fost pe 13 noiembrie, însă s-a dispus amânarea pentru decembrie.  

Tentativa de omor s-a comis într-un bloc din cartierul Progresul. Un bărbat a fost lovit cu cuțitul. Agresorul a fost prins de polițiști și încătușat, apoi acesta a ajuns în arest. După atacul violent, victima ar fi avut un plămân perforat, iar medicii au decis transferul la un spital din Galați, pentru o intervenție chirurgicală.

 

Victima a reușit să scape din mâinile agresorului 

Reamintim că, în seara de 22 iunie, un conflict însângerat a avut loc într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Octav Doicescu din cartierul Progresul. Un bărbat a fost lovit cu cuțitul, însă a reușit să scape din mâinile atacatorului său și să coboare în fața blocului, unde a fost preluat de un echipaj al Ambulanței care i-a acordat primele îngrijiri medicale. Acesta ar fi avut un cuțit înfipt în spate. Din spusele martorilor, ar fi fost vorba despre o ceartă între proprietarul unui apartament și chiriașul acestuia. La fața locului au sosit mai multe echipaje de Poliție care l-au încătușat pe agresor.

Potrivit datelor transmise de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, la data de 22 iunie, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană a fost înjunghiată. La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din Brăila, se afla în apartamentul în care locuiește situat pe raza municipiului, iar pe fondul consumului de alcool, l-ar fi înjunghiat cu un cuțit pe un alt bărbat de 70 de ani, din Brăila. “În urma evenimentului, bărbatul în vârstă 70 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii împreună cu jandarmii au pătruns în apartament unde l-au depistat pe bărbatul de 65 de ani, fiind condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au spus polițiștii după comiterea faptei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au solicitat Tribunalului Brăila arestarea preventivă a inculpatului cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, care a înjunghiat de mai multe ori un bărbat, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de arestare preventivă a inculpatului Lungu Vasile. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru tentativă la comiterea infracțiunii de omor, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 23.06.2023 până la data de 22.07.2023, inclusiv”, este soluția Tribunalului Brăila, dispusă la data de 23 iunie și postată pe site-ul instanței

Oricum, măsura arestului a fost ulterior prelungită. La ședința din 13 noiembrie, magistrații au constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul Lungu Vasile, trimis în judecată prin rechizitoriul emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor. Se menține, în continuare, măsura arestului preventiv, luată față de inculpat, pe o durată de 60 de zile, pentru perioada 13 noiembrie 2023 – 11 ianuarie 2024 inclusiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro