Mergi la conţinutul principal

Cum se vor împărți banii din TVA și impozite către primăriile din județ în 2022

* consilierii județeni au aprobat, luni, un proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a limitelor sumelor defalcate din TVA și a celor din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale în anii următori * potrivit estimărilor făcute, în 2022 este de așteptat ca primăriile din Județul Brăila să primească în total 31.581.000 lei * președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a explicat că este vorba despre o procedură standard, care are legătură cu proiectul bugetului la nivel național

 

Membrii Consiliului Județean Brăila au votat, recent, o proiecție a împărțirii banilor din sumele defalcate provenite din TVA și din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale a primăriilor din județ, în anul 2022. După cum a explicat președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, este vorba despre un proiect procedural, care are legătură cu cel dezbătut în Parlamentul României privind bugetul național. Acesta s-a arătat nerăbdător ca bugetul să fie aprobat cât mai rapid la Centru, astfel încât la începutul anului viitor și CJ Brăila să poată face același lucru și să continue finanțările necesare pe toate planurile ce au fost demarate deja.

Revenind la ședința extraordinară de luni, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale (UAT) a limitelor pentru sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată și sumelor alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. Totul pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pentru proiectul de buget pe anul 2022 și estimările pentru anii 2023 - 2025. După cum reiese din referatul de aprobare, pe 13 decembrie, Ministerul Finanțelor Publice a transmis Administrației Județene a Finanțelor Publice Brăila o scrisoare - cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2021 și a estimărilor pentru anii 2022-2024, precum și limita acestor sume. Procedură conformă cu Legea nr. 273/2006 privind Finanțele publice locale. În baza acestei scrisori, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Brăila a emis la rândul său o decizie, pe 15 decembrie, privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a limitelor pentru sumele ce se vor distribui anii următori. Astfel, limitele sumelor din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale sunt: 20.629.000 lei în 2022, 9.077.000 lei în 2023, 2.593.000 lei în 2024, sumă identică și în 2025. Totodată, limitele sumelor alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale sunt: 10.952.000 lei în 2022, 6.132.000 lei în 2023, respectiv, câte 6.132.000 lei în 2024 și în 2025.

Din limitele sumelor defalcate din TVA, dar și din sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru anul 2022 și estimările anilor 2023-2025, CJ Brăila ar putea repartiza bani pentru UAT-uri, în felul următor: un total de 31.581.000 lei în 2022, 15.209.000 lei în 2023, câte 8.725.000 lei în 2024 și în 2025.

 

Chiriac, nerăbdător să se voteze bugetul la nivel național

Așa cum am precizat, în acest proiect, consilierii au aprobat o estimare pentru sumele pe care le vor putea distribui către UAT-urile din județ. Această repartizare se prezintă în felul următor în 2022: din totalul general 31.581.000 lei, 1.697.000 lei ar putea merge către cele trei orașe - Ianca, Făurei și Însurăței; 5.457.000 lei către CLM Brăila și 24.427.000 lei către comune. Dintre orașe, cei mai mulți bani ar putea ajunge la Ianca - 762.000 lei. În ceea e privește comunele, suma cea mai mare a fost estimată pentru Șuțești: 1.385.000 lei, urmată de Victoria cu 1.094.000 lei și Movila Miresii cu 1.051.000 lei. La pol opus se situează Frecăței cu doar 31.000 lei, Chiscani cu 150.000 lei și Surdila Greci cu 153.000 lei.

”Acest lucru trebuie să îl facem deoarece, știți foarte bine, că astăzi (n.r. - luni) Guvernul a aprobat bugetul. Trebuie să trimitem acest proiect de hotărâre la Finanțe, astfel încât să se poată vota bugetul anului 2022 cât mai repede în Parlament și apoi, în ianuarie, să putem să îl votăm și noi. Sunt doar sume estimative, pe formula de calcul pentru fiecare UAT. Așteptăm cu nerăbdare sumele care ne vor fi repartizate pe bugetul Consiliului Județean, astfel încât să trecem la treabă și să avem un buget cât mai repede pentru a da drumul proiectelor de dezvoltare. A celor pe care le continuăm sau pe care ni le propunem în anul 2022”, a declarat Chiriac înainte de vot.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro