Mergi la conţinutul principal

Cuza Sport stă în prima etapă a turneului semifinal al Ligii I

* la cererea echipei CSO Voluntari, partida care urma să se dispute în etapa inaugurală a fost reprogramată pe 28 februarie

 

Turneul semifinal al Ligii I la baschet masculin începe sâmbătă, iar în runda inaugurală Cuza Sport urma să joace la CSO Voluntari. Adversara formației brăilene a cerut ca acest joc să se amâne pentru 28 februarie, de la ora 14.00, iar conducerea grupării sportive brăilene a fost de acord. În aceste condiții baschetbaliștii brăileni pregătiți de Cătălin Ștefănescu și Mircea Totolici continuă antrenamentele la Sala Polivalentă în vederea meciului din etapa a doua a turneului semifinal, care este programat tot în deplasare, la CN Aurel Vlaicu București, pe data de 28 ianuarie.

“Cei de la Voluntari ne-au rugat să amânăm acest meci și noi am fost de acord, iar acum ne antrenăm pentru partida din etapa a doua cu  CN Aurel Vlaicu București. Toți componenții lotului se pregătesc asiduu pentru că trebuie să ne menținem la cote ridicate, ca să debutăm cu dreptul în partea a doua a campionatului. Sperăm ca în scurt timp să reușim să mai transferăm doi jucători”, ne-a declarat Mircea Totolici, managerul clubului Cuza Sport.

Cuza Sport va juca pentru prima dată pe teren propriu în această a doua parte a campionatului pe data de 4 februarie, în cadrul etapei a 3-a, adversara baschetbaliștilor brăileni fiind CSU Știința București.

 

Prima etapă a turneului semifinal programează meciurile:

CSM Sighetul Marmației – CN Aurel Vlaicu București

ABC Athletic Constanța – CS Municipal Ploiești

CS Municipal Mediaș – CSU Știința București

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro