Mergi la conţinutul principal

Datoriile firmelor către bugetul de stat au crescut de 5,6 ori în ultimul an

Creşterea datoriilor la bugetul de stat din decembrie 2015 până în iunie 2016 a fost generată de 84.000 de companii, care au înregistrat datorii noi în 2016, în valoare de 63 de miliarde de lei.

Dintre acestea, 30% sunt inactive, iar valoarea datoriilor în iunie 2016 a fost de 43 de miliarde de lei, arată raportul, potrivit News.ro.

 

 

Cel mai afectat a fost domeniul construcţiilor, unde există facturi neîncasate de peste un an şi jumătate.

Aceste întârzieri se propagă exponenţial în sistem, astfel încât companiile cu restanţe mari la încasări au devenit, la rândul lor, rău-platnice, cu întârzieri care au depăşit chiar şi opt ani.

“În realitate, piaţa construcţiilor din România traversează momente foarte grele. Polarizarea extremă generată de lipsa de finanţare cronică a acestei pieţe a făcut ca 5% din firmele de construcţii , în special străine, să aibă peste 50% din lucrările din sector”, a declarat managerul Duna Steel Company, Alexandru Chelu.

Acesta a mai spus că lucrările sunt câştigate la preţuri foarte mici, în pierdere, urmând ca profitul efectiv să se obţină din neplata sau plata parţială a subcontractanţilor, care nu au forţa să meargă direct la licitaţii.

Totuşi, numărul companiilor care şi-au întrerupt activitatea, prin dizolvare, insolvenţă sau suspendare, este în scădere comparativ cu anii precedenţi.

Potrivit datelor transmise de Creditinfo România, cele mai multe companii care şi-au întrerupt activitatea în 2016 sunt înregistrate în regiunea Bucureşti-Ilfov (19,69%), urmată de regiunile Nord-Vest (13,59%) şi Centru (11,49%).

La nivelul ţării, cea mai riscantă regiune este Sud-Vest Oltenia, unde sunt înregistrate 3.502 companii inactive, în timp ce numărul firmelor active a ajuns la 95.462.

Cele mai multe societăţi falimentare au ca obiect de activitate comerţul (26,9%), construcţiile şi afacerile imobiliare (9.19%), respectiv afacerile de producţie (6,30%). 

Bucureştiul este pe primul loc în privinţa numărului de companii inactive, având şi cel mai mare număr de companii înregistrate la Registrul Comerţului, urmat de judeţele Braşov şi Bihor.

Cea mai importantă cauză a intrării în stare de inactivitate o reprezintă incapacitatea de plată, situaţie întâlnită în cazul a 76,6% dintre companiile analizate. Toate acestea au înregistrat pierderi nete. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro