Mergi la conţinutul principal

De dorul iubitei, nu a respectat măsura izolării la domiciliu

* pentru că a plecat de acasă, brăileanul a fost plasat în carantină instituționalizată

 

Un brăilean a plecat de acasă pentru a se întâlni cu iubita sa, deşi era izolat la domiciliu. La data de 18 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, în timp ce executau misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID - 19, s-au deplasat la domiciliul unui bărbat, din Brăila, pentru a verifica dacă acesta respecta măsura izolării la domiciliul declarat.

Cu această ocazie, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au constatat faptul că brăileanul a părăsit domiciliul pentru a se izola împreună cu o altă persoană într-o locație diferită. Având în vedere faptul că nu a respectat măsura izolării la domiciliu, acesta a fost condus într-un centru de carantină pentru o perioadă de 14 zile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro