Mergi la conţinutul principal

Doi morţi şi doi răniţi într-un groaznic accident rutier

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au finalizat cercetările într-un teribil accident rutier şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Nicuşor Ciobotă, în vârstă de 23 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Deşi în evenimentul rutier sângeros au fost implicate trei autovehicule, expertiza tehnică efectuată pe parcursul urmăririi penale l-a găsit răspunzător numai pe Ciobotă, care are pe conştiinţă vieţile a doi tineri.
Potrivit dosarului penal, în seara zilei de 9 februarie 2013, la ora 21.00, Nicuşor Ciobotă a urcat la volanul autoturismului "Opel Tiagra" şi a pornit pe DE 584, conducând din comuna Scânteia, judeţul Ialomiţa, şi până la discoteca din comuna Bărăganu, judeţul Brăila. Tânărul şofer s-a decis să se întoarcă în jurul orei 1.00. Afară de Nicuşor Ciobotă, în autoturismul "Opel Tiagra" se mai aflau patru tineri: Petronel Genuchi (pe locul din dreapta faţă), Daniel Cozaru, Ionut Manea şi Costin Bădoiu (pe bancheta din spate). Procurorul care a supravegheat cercetările precizează: "În timp ce se deplasa pe DE 584, în afara localităţii Bărăganu, învinuitul s-a angajat neregulamentar în depăşirea unui autoturism Dacia 1310 Break. El a intrat în depăşirea autoturismului menţionat într-o curbă la dreapta, care era semnalizată cu indicatorul «Depăşirea interzisă» şi cu marcaj continuu simplu".
În timp ce se deplasa paralel cu Dacia Break, la finalul curbei la dreapta, Ciobotă a observat că din sens opus se apropia autotrenul "Volvo", care tracta o semiremorcă şi circula regulamentar din sens opus. Încercând să evite nenorocirea, conducătorul auto a forţat revenirea pe sensul său de mers, acroşând cu partea stânga Dacia Break care, la fel ca şi TIR-ul, circula regulamentar. Ciobotă a frânat, însă n-a reuşit să evite impactul. Autoturismul "Opel Tiagra", în care se aflau cei cinci tineri ialomiţeni, s-a lovit violent de autotren, fiind proiectat în afara părţii carosabile. În acelaşi timp, TIR-ul s-a răsturnat pe partea dreaptă, cu cabina poziţionată într-un canal de irigaţii.
În urma impactului deosebit de violent, Ionuţ Manea şi Daniel Cozaru au decedat la scurt timp, iar Petronel Genuchi şi Costin Bădoiu au fost răniţi. Primul a avut nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale, iar al doilea de 9 zile de îngrijiri, însă au refuzat să formuleze plângere penala împotriva lui Nicuşor Ciobotă.
Supravieţuitorii accidentului au relatat cum s-a petrecut nenorocirea, însă inculpatul a declarat că nu-şi mai aminteşte mare lucru. "Fiind audiat, Ciobotă Nicuşor a declarat că-şi aminteşte cum a plecat de la discotecă împreună cu prietenii, dar nu-şi mai aminteşte împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. Ulterior, a aflat de la Genuchi şi Bădoiu condiţiile în care a avut loc accidentul", precizează reprezentantul acuzării.
Expertiza tehnică auto efectuată ulterior a stabilit că singurul răspunzător de producerea accidentului este Ciobotă. "Învinuitul s-a angajat în depăşirea Daciei 1310 Break fără a se asigura dacă din sens opus se deplasa un alt autovehicul. Vizibilitatea era obstrucţionată de faptul că drumul era în curbă la dreapta, deci conducătorul auto nu putea avea o vizibilitate bună în adâncime. Când a constatat că din sens opus se apropia un alt autovehicul, a forţat revenirea pe banda sa de mers, astfel că a acroşat autoturismul pe care-l depăşea", precizează anchetatorii.
Cazul va fi dezbătut de magistraţii Judecătoriei Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro