Mergi la conţinutul principal

Două noi donații în campania “Ghiozdănel pentru școlărel”

* o primă donație generoasă, în valoare de 1.100 lei, a venit din partea unei tinere din Brăila, în prezent studentă la București, la Drept * un alt brăilean a donat caiete pentru elevi

 

Cu câteva zile înainte de începerea școlii brăilenii se gândesc și la copiii mai puțin norocoși și fac donații în campania “Ghiozdănel pentru școlărel” ca aceștia să aibă tot ce le trebuie în prima zi de cursuri. Astfel, două noi donații au sosit ieri la sediul redacției “Obiectiv”.

Prima donație a fost una generoasă, de 1.100 lei, și a venit din partea tinerei Anca Tudorie. În prezent studentă la Drept, la București, încă din perioada liceului Anca a participat la campaniile derulate de cotidianul nostru, nu doar prin donații, ci implicându-se ca voluntar pentru a le aduce o mică bucurie copiilor aflați într-o situație dificilă.

Cea de-a doua donație a constat în caiete pentru elevi și a venit din partea unui brăilean care a dorit să rămână anonim.

Le mulțumim celor doi că au ales să susțină educația copiilor din mediul rural și reamintim celor care vor să ajute că pot face donații și astăzi, între orele 10.00 -17.00, la sediul nostru din Strada Mihai Eminescu nr. 56, etaj 2.

Cei care doresc să ajute pot dona orice articol le este necesar elevilor: ghiozdan, penar, stilouri, pixuri, creioane, carioci, riglă, radieră, ascuțitoare, trusă de geometrie etc., caiete dictando/matematică/tip I/tip II/caiete studențești/geografie/biologie/muzică/cu foaie velină, bloc de desen, acuarele, pensule, etichete caiete, foi A4, etc.

De asemenea, și astăzi se mai pot face donațiile în bani, iar organizatorii campaniei se vor ocupa să achiziționeze rechizite pentru copii. Donatorii și bunurile sau sumele de bani vor fi făcute publice, așa cum v-am obișnuit.

Precizăm că weekendul acesta voluntarii vor pregăti ghiozdanele cu rechizite, iar la începutul săptămânii viitoare acestea vor ajunge la elevii din școlile din mediul rural.

Ediția a doua a campaniei ”Ghiozdănel pentru școlărel” este organizată de Asociația ”Pentru Adevăr”, cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei”, Forumul Tinerilor din România - Brăila și Centrul de Tineret - Brăila Youth Hub, în parteneriat cu

Primăria Municipiului Brăila și Consiliul Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro