Mergi la conţinutul principal

Există un singur dar

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a inițiat o nouă rubrică, "Vorbe din Duh", menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

 

În luna darurilor, se uită de darul adevărat și de ceea este de dăruit. Din neputința de a da sau a primi darul adevărat, se dau daruri neadevărate - darurile pentru săraci.

Săracii acestei lumi sunt cei ce cred în darurile ei.

Lumea aceasta nu poate dărui ceea ce stinge singura nevoie adevărată. Există o singură nevoie și nimic din această lume a iluziei nu o stinge.

Cine uită de singura nevoie - Iubirea Tatălui -, uită de adevărata bogăție și se îmbogățește cu sărăcia lucie a iluziei. Nimic din lumea vizibilă și ireală nu aparține cuiva decât lumii însăși și irealității ei.

Darul adevărat este Hristos, Învățătorul, Lumina Lumii, cel care aduce Iubirea Tatălui. Nu există un alt dar adevărat, iar aurul, smirna și tămâia sunt insignifiante și inutile pentru Lumina Lumii. Doar magii credeau că sunt daruri, neînțelegând că Darul real era în fața lor, neatins de iluzii.

Lumea aceasta nu are niciun dar. Darurile adevărate sunt veșnice.

Așa este Iubirea.

 

„Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

(Sfânta Evanghelie după Ioan, VIII, 12)

 

„Iisus i-a zis: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi.

Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții.

Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăția cerurilor.

Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăția Lui Dumnezeu.

Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască?

Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.”

(Sfânta Evanghelie după Matei, XIX, 21-26)

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro