Mergi la conţinutul principal

Femeile din PSD Brăila și-au ales noua conducere: Doinița Ciocan la Județ, Loredana Virginia Badiu la Municipiu

* Organizația Județeană a Femeilor Social Democrate Brăila s-a întrunit, vineri, 13 ianuarie, pentru Conferința de alegeri * în urma voturilor, viceprimarul Doinița Ciocan a fost aleasă președintele organizației județene, iar subprefectul Loredana Virginia Badiu, lider al municipalei * potrivit unui comunicat de presă al PSD Brăila, la eveniment au participat peste 200 de membre din întreg județul

 

 

 

Alegerile continuă de jos în sus în Partidul Social Democrat Brăila. Vineri, 13 ianuarie, a avut loc Conferința de alegeri a Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Brăila, găzduită de Regal Events Ballroom. Practic, în cadrul acestui eveniment, atât organizația județeană, cât și cea municipală a femeilor social-democrate și-au ales noile echipe de conducere pentru următorii patru ani. Pe scurt, după cum se precizează și în cadrul unui comunicat emis sâmbătă de PSD, viceprimarul Municipiului Brăila Doinița Ciocan a fost aleasă pe funcția de președinte al Organizației Județene a Femeilor Social Democrate, în timp ce subprefectul Loredana Virginia Badiu pe cea de președinte al Organizației Municipale.

”Vicepreședinți ai Organizației Județene OFSD sunt doamnele: Badiu Virginia Loredana, Coman Stanca, Puia Teodora, Carșote Florentina, Măcrineanu Cornelia, Ioniță Steluța, Pospai Geanina, Cazacu Mirela, Petrovici Gabriela Claudia, Dragomir Bălănică Carmelia, Chivu Mirela, Turcoeanu Valentina, Culea Raluca Teodora iar secretar executiv dna Macovei Beatrice. Și ale Organizației Municipale: doamnele Ciutacu Florica, Bobi Silvia, Neacșu Cornelia, Voineag Cristiana, Popa Mirela, Giurcă Mihaela, Recuci Maria iar secretar executiv dna Crussos Carmen”, se mai specifică în comunicatul social-democraților, postat pe rețelele de socializare, alături de o serie de fotografii de la eveniment.

Aceeași sursă precizează că la Conferința de alegeri a OFSD Brăila au participat și președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, prefectul Județului Brăila Iulian Timofei, președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (vicepreședinte PSD Brăila), precum și primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir (de asemenea vicepreședinte PSD). La Conferință au mai luat parte și deputații Nicu Niță (vice PSD), Florin Mircea (secretar executiv PSD Brăila), vicepreședintele CJ Brăila Ionel Epureanu (vice PSD Brăila), viceprimarul Alexandru Jantea Crican (vice PSD Brăila) și celălalt vice al CJ Brăila Ionuț Dobre, precum și o serie de consilieri locali municipali și consilieri județeni.

”Din partea Organizației Naționale a Femeilor Social Democrate a participat și condus lucrările Conferinței de alegeri, dna Lazăr Maria - secretar general OFSD. Mesajele transmise de doamnele social democrate prezente la Conferința de alegeri - peste 200 de doamne reprezentative pentru organizațiile PSD din Municipiul Brăila, orașele Ianca, Făurei, Însurăței și comunele județului Brăila - au fost de IMPLICARE, RESPONSABILITATE, UNITATE și ECHIPĂ”, se mai arată în comunicat.

Reamintim că. pe 25 noiembrie, tinerii social-democrați au fost cei care au deschis sesiunile de alegeri interne la PSD Brăila. Atunci Raluca Teodora Culea (27 ani) a fost aleasă ca președinte al organizației județene, iar consilierul municipal Răzvan Ionuț Orzan (30 ani) a fost ales liderul organizației TSD Municipiu. În zilele următoare a venit și rândul pensionarilor social-democrați să își stabilească noua conducere: consilierul județean Fănel Burtea a fost ales ca lider al Organizației Județene de Pensionari, iar la Municipală, consilierul local Florin Dumitru.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro