Mergi la conţinutul principal

Fermierii brăileni au intrat în febra campaniei de toamnă

* lucrările sunt abia la început, iar fermierii sunt preocupați și de irigarea terenurilor eliberate de porumb sau floarea soarelui,  care trebuie arate pentru înființarea culturilor de toamnă * lipsa precipitațiilor naturale face ca arăturile să fie greu de realizat, așa că e nevoie de udări artificiale

 

 

 

 

Agricultorii brăileni au început campania de recoltare a culturilor semănate în primăvară, dar lucrările sunt încă la început, potrivit operativei puse la dispoziție de conducerea Direcției Agricole. “La recoltat sunt realizate următoarele suprafeţe: porumb, 8290 hectare din peste 114.334 ha; floarea soarelui, 25.485 ha din 76.936, iar la porumb sămânţă, 5456 ha din 14.052. Se continuă lucrările la eliberatul terenului după recoltat şi imediat se trece la executarea arăturilor”, ne-a informat directorul acestei instituții, Traian Cișmaș.

În paralel cu recoltatul, fermierii sunt preocupați de irigarea terenurilor, deoarece în lipsa precipitațiilor acestea vor fi dificil de lucrat în vederea semănăturilor de toamnă. ”Pentru o cât mai bună gestionare a apei, am discutat cu dl. Ionel Lepădatu, care reprezintă  Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din judeţ, să facem o programare strictă pentru începerea de săptămâna viitoare a irigatului de aprovizionare acolo unde este nevoie, pentru ca arăturile să poată fi executate fără probleme. Pentru terenurile care vor necesita apă înainte de declanşarea semănatului de toamnă, lucrurile se vor analiza din nou, de preferat fiind ca zonele să fie cât mai apropiate şi compacte, iar apa să nu mai fie transportată (plimbată, cum se spune) pe mari distanţe şi cu cheltuieli suplimentare nejustificate”, ne-a declarat Mihaela Bordei, directorul sucursalei ANIF Brăila. Aceasta ne-a mai informat că în prezent se irigă în zonele legumicole tradiţionale (Galbenu, Jirlău, Făurei şi Albina), dar și pe câmpurile cultivate cu lucernă din Insula Mare a Brăilei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro