Mergi la conţinutul principal

Festivitatea de premiere a elevilor Seminarului „Sf. Andrei”

• la finele săptămânii trecute, a avut loc serbarea de sfârșit de an și festivitatea de premiere a elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceale de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei”, din Galați, unde învață și brăileni • ierarhul Dunării de Jos le-a oferit elevilor diplome și premii

 

Zilele acestea, s-a desfășurat serbarea de sfârșit de an școlar și festivitatea de premiere a elevilor din clasele primare, gimnaziale și liceale de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galați. Potrivit pr. Rareș Bucur, consilier comunicare media în cadrul Eparhiei Dunării de Jos, anul acesta, au încheiat ciclul primar la Seminarul „Sfântul Andrei” (unde învață și copii brăileni) nu mai puțin de 225 de elevi. Totodată, 118 elevi au încheiat ciclul gimnazial și 124 ciclul liceal.

„Evenimentul dedicat încununării eforturilor depuse în anul școlar 2022-2023 de elevii și cadrele didactice de la seminarul gălățean s-a desfășurat în grădina generoasă și primitoare a Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos. La festivitate a fost prezent Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. După cuvântul de binecuvântare al Părintelui Arhiepiscop, a urmat programul cultural-artistic pregătit pentru această zi și intitulat „Cântecul vârstă nu are. Cântecul e sărbătoare”. Momentele poetice au fost împletite armonios cu cântece religioase, patriotice și populare, dar și cu interpretări ale unor piese muzicale din repertoriul național și internațional”, a precizat sursa citată.

Din program nu au lipsit dansurile populare românești, prezentate cu măiestrie de elevii acestei școli. Scena deschisă a Muzeului Eparhial a reunit elevi seminariști de la clasele primare, gimnaziale și liceale pe ale căror chipuri se putea lesne citi bucurie, entuziasm și emoție, la finele unui an cu rezultate foarte bune la învățătură.

După programul artistic, ierarhul a dialogat cu elevii, a recitat versuri eminesciene și apoi a mers, împreună cu ei, în capela instituției, unde au rostit rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu, pentru toate binefacerile revărsate în acest an școlar.

La final, a avut loc mult-așteptata festivitate de premiere în cadrul căreia ierarhul Dunării de Jos le-a oferit elevilor cuvenitele diplome și premii, ca răsplată pentru efortul depus în cursul anului școlar 2022-2023, binecuvântându-i și felicitându-i atât pe ei, cât și pe profesorii și pe părinții lor, prezenți la eveniment.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro