Mergi la conţinutul principal

Indicatoare de circulaţie în suferinţă

* unele, situate în zone foarte ciculate din municipiu, deși sunt vandalizate, rupte, îndoite, zac așa pe domeniul public de ani de zile

 

 

 

 

Trebuie să recunoaştem că în ultimii ani, prin grija Primăriei, Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) şi Poliţiei Rutiere, în Brăila s-au înlocuit şi a sporit numărul indicatoarelor de circulaţie. Cu toate acestea, încă mai sunt situaţii când astfel de dotări nu sunt bine fixate de ţevile de susţinere, iar acestea din urmă o fost stâmbate de cine ştie ce şofer neatent  sau de către răufăctori.  N-ar fi fost ceva foarte grav dacă ţevile se îndreptau după câteva zile, iar indicatoarele pe post de morişcă ar fi fost prinse trainic cu şuruburi autoforante, nu doar cu bandă metalică perforată sau… sârmă. Iar culmea este că astfel de situaţii se menţin (în aceleaşi locuri: intersecția Şcolilor/Griviţei, Piaţa Concordiei, parcarea Mc Donalds s.a.m.d.) de ani de zile! Ca şi în cazurile unor bănci nevopsite și vandalizate sau coşuri de gunoi distruse, fără fund etc (tot de ani de zile), nimeni cu răspunderi în domeniu nu se autosesizează la timp de cele întâmplate!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro