Mergi la conţinutul principal

Legendara trupă de prog metal, Dream Theater, va concerta în România în 2022

* formația americană Dream Theater este așteptată să concerteze pe 29 mai 2022 la Romexpo, București * concertul are la bază prezentarea noului produs discografic al trupei: „A View From The Top Of The World”, ce a fost lansat în luna octombrie, anul trecut * biletele sunt disponibile prin www.AmBilet.ro și s-au pus deja în vânzare încă de pe 3 septembrie

 

Trupa americană de progressive metal Dream Theatre va susține un concert în România, anul acesta. Mai precis, potrivit unui comunicat de presă emis de organizatorii evenimentului, formația va urca pe scena de la Romexpo, București, pe 29 mai 2022. Grupul va prezenta live publicului din România noul produs discografic intitulat „A View From The Top Of The World”, material lansat pe 22 octombrie 2021, prin InsideMusic.
Chiar și după sute de spectacole, peste 15 milioane de discuri vândute, două nominalizări la premiile GRAMMY și aproape patru decenii împreună, DREAM THEATER continuă să surprindă cu noi materiale discografice. Ultimul videoclip lansat de formație «The Alien», a depășit 1 milion de vizualizări în numai 2 săptămâni”, precizează organizatorii.
Concertul de la București este organizat de către Promusic Events și Maximum Rock, iar biletele sunt disponibile prin www.AmBilet.ro. Primele bilete au preț earlybird și s-au pus deja în vanzare pe 03 septembrie 2021, ora 10.00.
Iată variantele de bilete disponibile: 1.300lei - Summit VIP Package; 755lei - Base Camp VIP Package; 159lei - Acces General Earlybird (preț primele 300 de bucăți); 179lei - Acces General Presale; 200lei - Acces General (preț în ziua evenimentului); 189lei - Golden Earlybird (preț primele 100 de bucăți); 229lei - Golden Presale; 240lei - Golden (preț în ziua evenimentului); 250lei - Tribună Presale (disponibile doar 300 de bucăți); 300lei - Tribună (preț în ziua evenimentului).
Pachetele Meet & Greet sunt valabile doar însoțite de un bilet de eveniment. Acestea se achiziționează separat. De reținut că:

Summit VIP Package: Conține un pre-show cu respectarea regulilor privind distanțarea, precum și oportunități foto alături de membrii trupei, precum și o serie de obiecte pentru fani, acces la concert în zona Golden.
Base Camp VIP Package: conține de asemenea o serie de obiecte de colecție pentru fanii trupei, mai puțin acces la pre-show și permite intrarea la concert, dar la Acces General.

 

Câteva date despre DREAM THEATER

Potrivit comunicatului organizatorilor, înființat în 1985 de trei studenți la prestigiosul colegiu de muzică Berklee – basistul John Myung, chitaristul John Petrucci și bateristul Mike Portnoy - Dream Theater este grupul muzical care s-a impus ca port-stindard al sonorităților progresive în lumea metal.

Stabiliți în New York, acești muzicieni au adus, mai mult decât oricare alții, în atenția iubitorilor de muzică mai agresivă, un stil compozițional plin de schimbări de tempo, măsuri mixte, modulații surprinzătoare și structuri complexe, toate acestea fără a renunța la elementele definitorii pentru metal.

După un prim album alături de solistul vocal Charlie Dominici - When Dream and Day Unite, apărut în 1989 - postul de frontman a fost preluat de canadianul James LaBrie, care a rămas până astăzi vocea Dream Theater.

Trupa a căpătat tot mai multă vizibilitate pe scena rock și metal, cu albume ca "Images and Words", "Metropolis Part 2: Scenes from a Memory" sau "Train of Thought", intrate definitiv în canonul genului. La clape s-au succedat virtuozii Kevin Moore, Derek Sherinian și, în cele din urmă, Jordan Rudess (astăzi deja membru de 22 de ani), însă în rest singura schimbare majoră a avut loc odată cu plecarea membrului fondator Mike Portnoy, înlocuit în 2010 de Mike Mangini.

Chiar și traiectoria ulterioară a unora dintre cei trecuți prin Dream Theater - în special, evident, Portnoy - și proiectele separate ale celor care au rămas pe loc arată creativitatea excepțională a muzicienilor care au activat de-a lungul timpului în trupă.

Cel mai recent album, "Distance Over Time", apărut acum doi ani, este ca o sinteză muzicală a carierei trupei, apreciat atât de fanii noi, mereu uimiți de versatilitatea și virtuozitatea acestor muzicieni, cât și de cei mai vechi, care reclamau într-o vreme excesul de tehnică, preferând cântecele inspirate și mai firești – sau mai ușor de urmărit, în funcție de perspectivă.

Pe cât sunt de finisate albumele de studio Dream Theater, pe atât de fascinante sunt concertele, unde dragostea de muzică și entuziasmul membrilor trupei, parcă neatinse de trecerea anilor, îi încântă pe cei deja cuceriți și îi cuceresc pe cei mai sceptici.

Cei interesați de noul videoclip al formației pot accesa următorul link:

https://www.youtube.com/watch?vâV462IsOV3js

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro