Mergi la conţinutul principal

Marian Petrache a început evaluarea organizaţiei PNL Brăila

• noul preşedinte interimar al liberalilor brăileni, Marian Petrache, şeful Consiliului Judeţean Ilfov, a sosit, ieri, la Brăila şi a demarat o serie de vizite la nivelul judeţului, pentru a discuta cu primarii • acesta a afirmat, în exclusivitate pentru cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei”, că nu a fost trimis de la Centru pentru a stabili candidaţii la alegerile Parlamentare de unul singur, astfel că va lua decizia în urma consultării membrilor PNL Brăila

 

Noul şef interimar al PNL Brăila, Marian Petrache (preşedintele CJ Ilfov şi prim-vicepreşedinte PNL) a ajuns, ieri, în judeţul nostru şi a luat “la puricat” organizaţia. Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, acesta a afirmat că deja a purtat o serie de discuţii cu primarii PNL, considerând întâlnirile fructuoase. Potrivit lui Petrache, scopul său la şefia PNL Brăila nu este acela de a stabili de unul singur candidaţii partidului la alegerile Parlamentare din decembrie şi nici de a trimite o persoană sau alta în Camera Deputaţilor sau la Senat.

“Eu sunt într-o vizită de evaluare în judeţul dumneavoastră. Primele întâlniri cu primarii au fost, din punctul meu de vedere, fructuoase. Fiţi convinşi că o să ajungem la formula care să facă din PNL primul partid din judeţul Brăila. Un lucru pot să vă spun cert: n-am venit de la Bucureşti să spun eu cine sunt candidaţii. Am venit ca împreună cu colegii mei să găsim, nu cea mai bună formulă de candidaţi, ci să găsim cea mai bună formulă pentru a avea o campanie eficientă, astfel încât, exact ce v-am spus: să fim primul partid în judeţul Brăila”, a declarat Petrache.

Cât despre agitaţia din ultima vreme la nivelul PNL Brăila, dar şi a episodului total nereuşit legat de propunerile făcute de cei 44 de lideri ai organizaţiilor din judeţ pentru candidaturile la alegerile Parlamentare, sursa citată a ţinut să le transmită membrilor şi simpatizanţilor liberali să nu îşi piardă încrederea.

“Să aibă încredere şi să ţină aproape de Partidul Naţional Liberal, pentru că împreună putem să câştigăm alegerile şi să facem lucruri bune pentru această ţară”, a mai afirmat noul preşedinte al PNL Brăila

Până pe 10 octombrie liberalii brăileni vor avea candidaţii stabiliţi

În aceeaşi ordine de idei, Marian Petrache a indicat că vrea să pregătească echipa pentru campanie a PNL Brăila, dar şi să se concentreze pe stabilirea candidaţilor pentru alegerile Parlamentare, în termenul stabilit de la nivel naţional.

“Dacă stăm să ne gândim la ce termene şi-a asumat Partidul Naţional Liberal, adică 20 octombrie, ultima dată de depunere a candidaturilor la nivel naţional, asta înseamnă că până în, cel târziu, 10 octombrie toată situaţia trebuie să fie lămurită şi la Brăila din toate punctele de vedere. Adică, în primul rând, pregătirea echipei pentru campanie. V-am spus, miza noastră nu e neapărat aceea ca o persoană sau alta să ajungă în Parlament. Miza noastră este să facem un scor bun, astfel încât să ne gândim la actul de guvernare al României”, a conchis Petrache.

Reamintim că, în data de 26 septembrie, Vasile Cortez a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte interimar al PNL Brăila, în cadrul Biroului Permanent Naţional, după ce a fost informat că votul consultativ dat în urmă cu două săptămâni de cei 44 de lideri de organizaţii din judeţul nostru pentru stabilirea candidaţilor la alegerile Parlamentare, nu a fost unul corect.

Cu această ocazie, s-a stabilit că poziţia lui Cortez va fi preluată de către Marian Petrache, un lider important al PNL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro