Mergi la conţinutul principal

Nici urmă de copilul “răpit” de tatăl interlop. Mama nu știe nimic de cel mic, iar soțul nu s-a prezentat la procesul de divorț

* au trecut aproape trei săptămâni de când brăileanca Mirabela Vlad a sesizat la poliție dispariția fiului său, Șain Florin Gabriel, de 7 ani, luat de tatăl său, deși copilul este dat în grija mamei prin decizia instanței * după ce femeia a sesizat dispariția copilului la Poliție, oamenii legii au dat startul cercetărilor și a fost solicitată căutarea la nivel național și în spațiul Schengen * mama celui mic a spus că nu are niciun semn despre copil, întrucât nu poate lua legătura cu tatăl care nu s-a prezentat nici la procesul de divorț de la Judecătoria Brăila, din data de 14 septembrie * femeia bănuiește că tatăl l-ar fi luat pe copil în Germania, însă de la Poliție i s-a spus că cercetările mai durează

 

O mamă își caută încă fiul minor! Femeia care a reclamat dispariția fiului său de numai 7 ani, aflat în grija sa prin decizie a instanței, susține că nu are niciun semn despre copil, după ce acesta ar fi fost luat de fostul soț. Asta la aproape trei săptămâni de când Mirabela Vlad a sesizat la Poliție dispariția fiului său, Șain Florin Gabriel, în vârstă de 7 ani. Aceasta ne-a spus că de la Poliție nu i s-a dat vreun răspuns, întrucât cercetările sunt încă în curs, iar cu tatăl băiatului nu poate lua legătura. Femeia bănuiește că cel mic ar fi fost dus în Germania, întrucât tatăl - Șain Valentin -, ar avea o soră acolo. După ce reclamanta a sesizat dispariția copilului la Poliție, oamenii legii au dat startul cercetărilor și a fost solicitată căutarea la nivel național și în spațiul Schengen. Femeia ne-a contactat telefonic și ne-a spus că soțul său nu s-a prezentat nici la procesul de divorț de la Judecătoria Brăila, din data de 14 septembrie, când a sperat că ar putea discuta cu el, să afle ceva despre copil. “Sigur l-a dus în Germania. Nu a venit nici la procesul de divorț, s-a discutat cu avocata și s-a amânat procesul. Urmează să se ia o decizie pe 23 septembrie. De la Poliție nu știu nimic, mi s-a spus că durează mai mult dacă tatăl este plecat cu copilul în altă țară. Se așteaptă un răspuns de acolo. Pe mine m-a blocat telefonic, nu îl pot contacta. Dar totuși eu nu știu nimic de copil, el trebuia să meargă la școală. I-a luat copilului dreptul la învățătură, am făcut plângere. Nu știu cât mai durează situația asta”, a declarat Mirabela Vlad.

La începutul lunii septembrie, mai exact în cursul zilei de 5 septembrie, Poliția ne-a transmis că a primit o plângere privind dispariția minorului și că a fost demarată procedura de găsire a acestuia. Potrivit polițiștilor, la data menționată,  o tânără în vârstă de 28 de ani, din Brăila, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean  Brăila și a sesizat dispariția fiului său, Șain Florin Gabriel, în vârstă de 7 ani. “Din primele verificări, minorul ar fi fost luat de tatăl său în cursul lunii mai, iar până la acest moment tânăra nu l-ar mai fi văzut sau vorbit cu el”, au transmis polițiștii.

Brăileanca a cerut ajutorul jurnaliștilor și s-a plâns că soțul cu care se află în proces de divorț i-ar fi furat copilul, de la domiciliul său din Moreni, județul Dâmbovița. Potrivit mamei copilului, în urmă cu câteva luni, soțul ar fi venit la copil și a fugit cu el. Femeia a cerut ajutorul polițiștilor, mai ales că ea nu mai poate lua legătura nici cu soțul. Ea a afirmat că soțul ei ar face parte din lumea interlopă, fiind chiar implicat în incidentul legat de atacul găștii lui Dasaev asupra unor baschetbaliști americani, într-un club din Brăila. Acesta ar fi motivul pentru care nimeni nu intervine pentru a rezolva ceva, spune Mirabela Vlad. “M-am judecat cu soțul, suntem căsătoriți dar este proces de divorț, nu este finalizat. A fost ordonanță președințială pentru stabilirea domiciliul minorului de 7 ani, până la definitivarea divorțului. Eu am o hotărâre de la instanță, copilul este rămas la mine, în județul Dâmbovița - la Moreni, eu m-am mutat la părinții mei. Am locuit în Brăila 10 ani, cu soțul Șain Valentin. Am fost 10 ani împreună, copilul are acum 7 ani”, a spus femeia. Ea a mai explicat că a practicat prostituția și crede că soțul vrea să o determine să își continue “meseria”, șantajând-o prin copil. “Eu am făcut sesizări peste tot, la Poliție, la Protecția Copilului, acum sper să mă puteți ajuta dvs. să îmi aduc băiețelul înapoi, este singurul copil”, ne-a declarat mama copilului, Mirabela Vlad, la momentul când a făcut și sesizarea la Poliție.

 

Căutările continuă

Un reporter “Obiectiv” a solicitat un răspuns de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila cu privire la reclamația de dispariție a minorului.

De la Biroul de Presă ni s-a comunicat faptul că minorul Șain Florin Gabriel, în vârstă de 7 ani, al cărui dispariție a fost sesizată la data de 5 septembrie, este în continuare căutat de polițiști și sunt efectuate verificări în vederea identificării sale. “Menționăm faptul că în prezent acesta este căutat la nivel național și internațional. Persoanele care pot oferi informații despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgență gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!”, este mesajul polițiștilor.

Potrivit unor surse, se pare că s-au emis alerte la nivel internațional, mai ales că mama copilului spune că tatăl ar fi plecat cu cel mic în Germania.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro