Mergi la conţinutul principal

Nicu Niţă, ales preşedintele ATOP Brăila

* decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe de constituire a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Brăila, ce a avut loc în sala 404 a Palatului Administrativ * potrivit preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, la întâlnire s-a discutat printre altele şi despre monitorizarea video în şcoli şi municipiu şi acţiuni de prevenţie * componenţa ATOP urmează să fie validată în cadrul şedinţei ordinare a CJ de la finele lunii

 

 

Consilierul judeţean PSD Nicu Niţă a fost ales, ieri, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Brăila. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de constituire a ATOP la nivelul judeţului nostru, ce a avut loc în sala 404 a Palatului Administrativ, ocazie cu care a fost stabilită şi componenţa comisiilor de lucru.

Subiectul a fost abordat, astăzi, de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, care a punctat că, printre altele, le-a cerut celor din ATOP să realizeze un plan de acţiune pe termen mediu şi lung, axat pe zona de prevenţie.

Ieri a fost înfiinţat ATOP. Am avut pe ordinea de zi şi alegerea preşedintelui. A fost ales domnul consilier Nicu Niţă. Am stabilit cele 3 comisii, pe repartiţii din cei 15 membri. După care am discutat probleme generale, privind finanţarea şi susţinerea în continuare de către CJ Brăila a tot ce înseamnă ATOP ca şi siguranţă, pe proiectele de investiţii. Am reluat discuţia pe monitorizare video, în şcoli, în municipiu. Am discutat un pic pe partea de echipamente. Mă refer la calculatoare, pentru că au nevoie. Fiecare instituţie în parte - Poliţia, Jandarmeria, Poliţia Locală -, au mulţumit pentru sprijinul pe care CJ Brăia l-a acordat în ultimii ani. Le-am promis că, în continuare, vom avea o relaţie foarte bună şi vom sprijini toate acţiunile ATOP”, a declarat Chiriac.

Şeful judeţului a mai punctat că le-a cerut membrilor ATOP să încerce să fie ceva mai vizibili şi să organizeze şedinţe de lucru la nivelul oraşelor din judeţ, astfel încât cetăţenii să poată afla cu ce se ocupă.

Cât despre un posibil proiect de extindere a monitorizării video la nivelul judeţului, sursa citată a mai punctat că:„Le-am cerut să facem un plan. Exact cum am spus de prima oară când am venit la Consiliu, pentru că mie îmi plac planurile şi vreau să ne ţinem cu termene de ele. Să vedem ce avem în momentul de faţă, să vedem în funcţie de bugetul pe care îl aprobăm pentru anul 2017 şi să vedem unde putem acţiona. Le-am cerut să aţionăm pe şcolile cu vulnerabilitate mai mare. Poliţia ştie cartierele unde partea de mică infracţionalitate este mai mare decât în alte zone. Mi-am exprimat dorinţa de acţiona şi în şcoală, dar şi în afară. Aţi văzut, sunt foarte multe cazuri de violenţă. Le-am cerut să îşi facă un plan mai mult pe prevenţie. Ne costă mai puţin dacă prevenim pe termen mediu şi lung, decât să plătim în consecinţă anumite lucruri care se întâmplă. Le-am cerut oamenilor legii care sunt în stradă, să nu mai stea să aştepte să se întâmple evenimentul ci, prin pregătirea lor profesională, să îşi dea seama mai repede că acel eveniment este în curs de desfăşurare şi să ia măsuri mult mai rapide. Adică să prevină”, a conchis Chiriac.

Cine face parte din ATOP Brăila

Scopul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică este acela ca prin activitatea sa, prin reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii, să asigure un climat de siguranţă şi securitate publică.

Reamintim că, în şedinţa CJ Brăila de la finele lunii trecute, consilierii judeţeni şi-au desemnat, prin vot secret reprezentanţii în ATOP. Astfel, Nicu Niţă (PSD) a primit 26 voturi „pentru” şi 1 vot „împotrivă”, Florin Mircea (PSD) - 27 „pentru” şi 0 „împotrivă”, Florin Petre (PSD) - 25 „pentru” şi 2 „împotrivă”, Viorel Botea (PMP) - 25 „pentru” şi 2 „împotrivă”, Simona Drăghincescu (PND) - 22 „pentru” şi 5 „împotrivă”, în timp ce Vasile Cortez (PNL) - 26 „pentru” şi 1 vot „împotrivă”. Precizăm că pe lângă cei 6 consilieri judeţeni, din ATOP mai fac parte: şefii IPJ, IJJ, ISU, Poliţiei Locale, subprefectul judeţului, reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor şi 3 reprezentanţi ai comunităţii, desemnaţi de către preşedintele Consiliului Judeţean.

Componenţa ATOP Brăila, stabilită în cadrul întâlnirii constitutive de ieri, urmează să fie validată la finele lunii, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro