Mergi la conţinutul principal

Oficial! Noul șef al Poliției Brăila și adjunctul, investiți pe funcții. S-a făcut împuternicirea pentru trei luni

ofițerul Ionuț Cătălin Zaharia (foto stânga), de la Serviciul Crimă Organizată Brăila, a preluat conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, prin împuternicire, iar cms. Iorgu Munteanu (foto dreapta) este împuternicit ca adjunct al șefului IPJ Brăila • comisarul șef Dorin Condruz, cel care a fost împuternicit ca inspector șef în ultimul timp, a revenit pe postul de adjunct • potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în cazul șefului IPJ și adjunctului s-a făcut împuternicirea pentru trei luni

 

Doi polițiști de investigații criminale, de carieră, la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila! Este vorba despre ofițerul Ionuț Cătălin Zaharia, șef Serviciul Combaterea Crimei Organizate Brăila, care a preluat conducerea instituției, prin împuternicire și cms. Iorgu Munteanu, împuternicit ca adjunct al șefului IPJ Brăila. Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, în cazul șefului IPJ și adjunctului s-a făcut împuternicirea pentru trei luni. Comisarul șef Dorin Condruz, cel care a fost împuternicit ca inspector șef în ultimul timp, a revenit pe postul de adjunct pe care este titular.

 

Polițiști de excepție

Polițiști din cadrul IPJ Brăila și șefi de la Investigații Criminale au vorbit despre cei doi ofițeri, pe care îi știu ca fiind implicați în munca desfășurată, mai ales că amândoi provin din Serviciul de Investigații Criminale. ”Seriozitatea, profesionalismul și implicarea îi caracterizează. Sunt doi polițiști de investigații criminale, de carieră! În cadrul Serviciului de Investigații Criminale, amândoi au lucrat pe combaterea infracțiunilor de mare violență, omor, tentativă la omor, lovituri cauzatoare de moarte și identifcarea autorilor unor astfel de infracțiuni. Ofițerul Zaharia a participat și la misiuni de sprijin ale polițiilor din Franța, Elveția, Belgia și Africa”, au spus polițiștii brăileni. 

De ceva timp, Poliția Brăila nu mai are șef numit pe funcție prin concurs, conducerea fiind asigurată de adjuncți. Reamintim că, în vara anului 2021, fostul șef al IPJ Brăila, chestorul Adrian Constantin Glugă, a ocupat funcția de inspector șef la Poliția Constanța, iar la conducerea Poliției Brăila a fost, în ultimii doi ani, ofițerul Dorin Valentin Condruz, cel care ocupa funcția de adjunct și a fost împuternicit, încă din anul 2020, ca inspector șef al IPJ Brăila. La începutul anului trecut a avut loc o rocadă la vârful IPJ Brăila, întrucât a încetat împuternicirea adjunctului Condruz la șefia instituției, iar în locul lui a venit celălalt adjunct, Marius Budu. 

Acum s-a făcut o nouă împuternicire pe funcția de inspector șef.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro