Mergi la conţinutul principal
Sâmbătă, pe Calea Călăraşilor

Pelerinaj de Florii

* preoţii şi credincioşii vor merge în procesiune, cu icoane şi făclii, de la Biserica "Sfânta Parascheva" şi până la Catedrala "Naşterea Domnului", din Bariera Călăraşilor * duminică, în toată Eparhia Dunării de Jos, se oficiază slujba specială de Florii * în Duminica Floriilor, este şi dezlegare la peşte

 

 

 

 

Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul Praznicului Împărătesc al Floriilor, în municipiile Brăila şi Galaţi, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Astfel, sâmbătă, începând cu ora 14.00, preoţii şi credincioşii de la bisericile din municipiul Brăila se vor întâlni în faţa Bisericii "Sf. Cuv. Parascheva", de la Piaţa Concordia (Strada Mihai Bravu). De aici, la ora 14.30, se va porni în procesiune pe Calea Călăraşilor, spre Catedrala "Naşterea Domnului", din Barieră. Concomitent, în Galaţi, începând cu ora 15.30, preoţii şi credincioşii se vor întâlni în faţa Bisericii "Vovidenia" de unde, la ora 16.00, se va porni în procesiune pe Calea Domnească, spre Catedrala Arhiepiscopală.

La procesiunea de Florii vor participa copiii şi tinerii din parohiile brăilene, precum şi numeroşi credincioşi purtând stâlpări de finic, icoane, prapori, ripide, cruci şi făclii. La ambele procesiuni, de la Brăila şi Galaţi, va participa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care va săvârşi, slujba de binecuvântare a stâlpărilor şi va rosti un cuvânt de învăţătură. Programul liturgic va continua cu slujba Privegherii, oficiată în cinstea sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

În Duminica Floriilor (17 aprilie), Înaltpreasfinţitul Părinte Casian va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi. Totodată, se vor oficia slujbe speciale în toate bisericile Eparhiei Dunării de Jos. Pentru cei care au ţinut post, e bine de ştiut că în Duminica Floriilor este dezlegare la peşte.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro