Mergi la conţinutul principal

PNL amână din nou luarea unei decizii în privinţa candidaţilor la Parlamentare

• şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Brăila în care se vor valida sau invalida propunerile de candidaţi la alegerile Parlamentare înaintate de liderii de organizaţii va avea loc abia săptămâna vitoare • potrivit preşedintelui liberalilor brăileni, Vasile Cortez, motivul amânării constă în faptul că Florin Cîrligea, unul dintre cei propuşi la un fotoliu de parlamentar, nu se află în ţară săptămâna aceasta • la rândul său, senatorul Cătălin Boboc a ţinut să îşi roage colegii să evite comentariile pe tema candidaţilor, până la validarea acestora în BPJ

 

Conducerea PNL Brăila a decis să amâne cu încă o săptămână luarea unei decizii în privinţa stabilirii candidaţilor la alegerile Parlamentare. Preşedintele interimar al liberalilor brăileni, Vasile Cortez, a afirmat, ieri, că ar fi dorit să convoace astăzi sau mâine şedinţa Biroului Politic Judeţean (BPJ), însă nu este posibil, deoarece unul dintre cei propuşi pentru a fi pe listă nu se află în   ţară. Este vorba despre Florin Cîrligea, propus ca numărul 1 pe lista liberalilor la Senat, de către cei 44 de lideri de organizaţii din judeţ.

„Nu am stabilit încă Biroul Politic Judeţean, pentru că domnul Cîrligea nu este în ţară. E plecat în Austria. Dar va fi săptămâna viitoare. Trebuie să fie şi el prezent. Mai ales că face parte dintre candidaţi şi este direct interesat de cum se va vota. Am informat şi la Bucureşti chestia asta şi mi-au dat voie să amân pentru săptămâna viitoare, fără probleme. Până la 1 octombrie trebuie să stabilim candidaţii, aşa că săptămâna viitoare vom face asta sigur. BPJ-ul va fi tot miercuri sau joi. Cel mai probabil miercuri. Dacă era dumnealui aici, îl făceam mâine (n.r. - astăzi). Eu n-am o problemă”, a declarat Cortez.

 

Boboc nu a vrut să comenteze propunerile şi îşi îndeamnă colegii să procedeze la fel

 

Senatorul Cătălin Boboc nu a dorit să comenteze propunerile făcute de colegii săi săptămâna trecută în privinţa candidaţilor la alegerile Parlamentare. Cât despre „boicotul” primarilor liberali, care au afirmat că au dorit să trimită în Parlamentul României unul de-al lor (Radu Popa, primarul comunei Cireşu) şi nu pe unul dintre actualii deputaţi şi senatori care i-au nemulţumit, Boboc a fost, de asemenea, rezervat, indicând doar că nu se simte vizat.

„Deocamdată vorbim despre o opţiune a organizaţiilor. Nu vreau să discutăm acum  despre cum anume a fost ea formată, pe ce criterii... Este o opţiune până la urmă legată de modul în care ar trebui să fim reprezentaţi în aceste alegeri. Nu o comentez. Am să o fac în interiorul partidului. Respect decizia oamenilor, dar am rezervele mele. Dar eu consider că atunci când eşti liberal adevărat eşti de acord cu deciziile partidului şi atunci când îţi convin şi când nu îţi convin. Am aplicat acest principiu de când sunt eu în politică şi în partidul ăsta”, a declarat Boboc.

În acest context, liberalul a ţinut să le transmită colegilor să nu mai facă niciun fel de comentarii pe tema candidaţilor, până când aceştia nu vor fi validaţi şi bătuţi în cuie.

„Toţi sunt colegii mei. Eu am spus un singur lucru: dincolo de orice, de discuţii, de nemulţumiri, dacă avem dispute pe orgolii personale în PNL, nu ajutăm decât PSD-ul. Chiar vreau să îi rog pe colegii mei, dacă au ceva de comentat - şi e firesc să fie aşa, pentru că suntem un partid liberal, cu oameni liberi -, cel puţin în perioada asta, îi rog din suflet să îşi păstreze opiniile pro sau contra pentru dezbaterea care va avea loc în BPJ. Cât despre lipsa de interes a actualilor parlamentari, nu cred că e cazul meu. Acum eu ştiu că sunt şchiop, strâmb, chior şi cum mai doriţi, dar cel puţin în calitate de parlamentar, pentru Partidul Naţional Liberal nu doar că mi-am făcut datoria ci am exacerbat această datorie. Acum, nu ştiu cât au înţeles unii. Dar ce mai contează? Democraţia naşte monştri uneori”, a conchis sursa citată.

Reamintim că, săptămâna trecută, liberalii brăileni s-au întâlnit în cadrul unei şedinţe, unde cei 44 de lideri de organizaţii din judeţ au votat reprezentanţii pe care îi vor pe poziţii de deputaţi şi senatori în noul mandat. Mai exact: Radu Popa (primarul comunei Cireşu), locul 1 la Camera Deputaţilor, Dănuţ Lungu (consilier judeţean) pe 2, Adriana Bogatu (profesor la Colegiul „Bălcescu”) pe 3; Florin Cîrligea (consilier judeţean) - locul 1 la Senat şi Alexandru Dănăilă (consilier judeţean) - locul 2.

Deşi lista trebuia validată în aceeaşi zi, imediat după vot, în cadrul unui Birou Politic Judeţean, acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece rezultatul votului a creat mai multe nemulţumiri. BPJ-ul a fost amânat la vremea respectivă de Vasile Cortez şi programat săptămâna aceasta, însă decizia se lasă din nou aşteptată până miercurea viitoare.

Interesant este că mai mulţi primari PNL din judeţ, printre care Costel Capbun  (Berteştii de Jos), Stănel Dorobanţu (Victoria) şi Alexandru Moşescu (Mircea Vodă) au dat de înţeles că propunerea pentru Popa pe locul 1 la Cameră vine ca o nemulţumire la adresa modului în care s-au purtat în acest mandat actualii parlamentari. Primarii au susţinut că vor un reprezentant în Parlamentul României, care să le cunoască problemele. Unii chiar au punctat că, dacă propunerile celor 44 de lideri de organizaţii nu vor fi respectate de BPJ, ar putea urma repercusiuni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro