Mergi la conţinutul principal

Polițiștii au confiscat 19 kg de pește din specia crap, din mașina unui bărbat de 69 de ani, din Berteștii de Jos

marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor și produselor din pește

 

 

Bărbat prins cu aproape 20 kg de pește în mașină, fără acte.  La data de 7 martie, în intervalul orar 17:00-20:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Secția 2 Poliție Rurală Brăila au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Astfel, au fost legitimate 23 de persoane, controlate 18 autovehicule, iar șoferii au fost testați cu aparatul etilotest. La ora 18:50, polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 69 de ani, din comuna Berteștii de Jos, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Unirea. ”În urma controlului autovehicului, polițiștii au descoperit și ridicat 19 kg de pește din specia crap, pentru care bărbatul nu deținea documente legale. Întreaga cantitate de pește a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor și produselor din pește conform OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura”, au precizat polițiștii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro