Mergi la conţinutul principal

Războiul acuzaţiilor la «Cuza Sport»

• unul dintre baschetbaliştii americani legitimaţi la “Cuza Sport” a părăsit echipa şi ţara, recent, acuzând conducerea că nu i-ar fi plătit salariul, l-a dat afară de la echipă şi nici măcar nu l-ar fi sprijinit financiar pentru a-şi cumpăra bilet de avion • Joshua Keyes a venit în Brăila, în 2017, unde a jucat la “Cuza Sport” în anul competiţional 2017-2018, iar în septembrie a ales să joace în continuare la această echipă • numai că Mircea Totolici, patronul clubului de baschet, l-a somat atât pe el, cât şi pe celălalt american rămas în Brăila să evacueze apartamentele în care sunt cazaţi, pentru că nu mai are bani să-i ţină la echipă • Totolici a recunoscut că a renunţat la cei doi americani, dar şi la alţi sportivi care erau din alte oraşe ale ţării, pentru că nu mai are posibilitatea financiară de a le plăti cazarea, mâncarea, transportul şi nici salariile, însă nu-i place atitudinea lui Joshua care “încearcă să pozeze în victimă”

 

În urmă cu două zile, unul dintre baschetbaliştii americani de la “Cuza Sport”, Joshua Keyes, a părăsit echipa, dar şi ţara noastră cu un gust amar, aşa cum a lăsat să se înţeleagă pe pagina sa de Facebook. Mai mult, sportivul s-a destănuit unui jurnalist din presa centrală, spunându-i nemulţumirile sale pe care le-a avut când a fost jucător al echipei masculine de baschet “Cuza Sport”. Recent, site-ul fanatik.ro a publicat un articol cu acuzaţiile pe care americanul le aduce conducerii brăilene a clubului sportiv, după ce a fost dat afară de la echipă. Trebuie menţionat că acesta s-a aflat în seara de 15 spre 16 septembrie în clubul “The Music Pub”, însă el nu a fost rănit în urma atacului, ci alţi doi co-echipieri de aceeaşi naţionalitate. “Atacaţi, înjunghiaţi şi daţi afară din România! Şi asta pe banii lor”, notează site-ul de ştiri sportive, după care este redat dialogul purtat pe Facebook între Joshua Keyes şi unul dintre redactori. Astfel, americanul a dezvăluit că a fost dat afară de la echipa de baschet, somat să elibereze apartamentul până pe data de 9 noiembrie şi pus în situaţia de a-şi cumpăra singur bilet de avion, din banii săi. Pentru a dovedi acest lucru, Joshua a trimis jurnalistului de la fanatik.ro un printscreen al conversaţiei purtate cu preşedintele “Cuza Sport” Brăila, Mircea Totolici, prin SMS-uri. “Salut! Îmi pare rău să te anunţ că până vinerea viitoare (n.r. vineri, 9 noiembrie) va trebui să eliberezi apartamentul pentru că trebuie să îl returnez proprietarului. Primăria nu ne-a dat niciun ban şi toată lumea care nu e din Brăila trebuie să plece! Între timp, nu am niciun ban pentru biletele de avion şi va trebui să îţi plăteşti singur biletul. Aşadar, până vineri vei avea unde să mănânci, dar apoi eşti pe cont propriu. Vreau să vin marţi să pot să-mi cer scuze faţă în faţă pentru ce s-a întâmplat, dar până vineri va trebui să pleci. Dacă vrei să stai, eu nu am cum să te plătesc. Asta este”, a fost mesajul din partea lui Totolici pentru american, făcut public de site-ul amintit anterior. Sportivul i-a răspuns: “Şi cum se presupune că aş putea ajunge acasă? Nu trebuie să ne întâlnim. Nu vreau să vorbesc cu tine! Până vinerea viitoare voi fi plecat!”.

 

«Eşti pe cont propriu de vineri»

Pe lângă faptul că a fost dat afară de la echipă şi trimis acasă fără niciun leu, baschetbalistul american a mai afirmat că jucătorii nu sunt plătiţi de clubul “Cuza Sport”. Jurnalistul de la Fanatik l-a întrebat pe sportiv, pe 28 octombrie a.c., dacă este adevărat că jucătorii de la “Cuza Sport” nu sunt plătiţi, iar Joshua i-a răspuns că nu, însă l-a rugat pe ziarist să nu publice nimic cât încă mai este în România. “Sunt singurul jucător care a luat atitudine. Dar te rog să nu scrii nimic şi să ţii cont de faptul că încă sunt aici în Brăila, sunt cazat de ei şi stau sub supravegherea lor. Situaţia asta trebuie însă să se oprească”, a fost răspunsul lui Joshua. După ce a făcut rost de bani pentru a-şi plăti biletul de avion şi a plecat spre casa de peste Ocean, Keyes a făcut o postare pe Facebook nu tocmai prietenoasă la adresa patronului Mircea Totolici. “Am jucat cel mai bun baschet din cariera mea, cu medii de 24 de puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive şi 2 intercepţii. Cu toate acestea, mie şi colegilor mei ni s-a spus să părăsim Brăila până vineri, fără să fi fost plătiţi în acest sezon, fără să ni se ofere bilete de avion. Ca să vă dau citatul exact «Eşti pe cont propriu de vineri». Asta reprezintă o încălcare flagrantă a contractului meu. Mesajul meu către toată lumea este să fie conştientă de «mizeria» care se produce în această industrie. Am câştigat un trofeu cu Brăila anul trecut. V-aţi fi gândit că ar fi trebuit să primesc mai mult respect ca individ după acest episod, dar nu a fost cazul”, este mesajul publicat pe reţeaua de socializare.

Joshua Keyes a mai oferit detalii şi despre celălalt american care a rămas încă în Brăila, Joseph McClain. Despre acesta din urmă a afirmat că doctorii i-au interzis să zboare cu avionul momentan, din cauză că în noaptea de 15 spre 16 septembrie, în timpul atacului cu cuţitul, i-a fost atins plămânul. “Nu va putea pleca (în America - n.r.) până pe 14 noiembrie”, a spus Keyes, despre McClain. A mai adăugat faptul că McClain caută bani pentru a-şi închiria o cameră de hotel, după ce vineri va fi evacuat din apartamentul plătit de “Cuza Sport”.

Joshua Keyes a venit în Brăila, în 2017 şi a jucat în echipa masculină de baschet “Cuza Sport” în sezonul competiţional 2017-2018. În septembrie, s-a dat start-ul noului an competiţional, însă americanul a refuzat să mai joace, motivând că nu este plătit.

 

Totolici consideră că Joshua vrea să pozeze în victimă

Contactat telefonic, patronul clubului “Cuza Sport”, Mircea Totolici, s-a arătat surprins de atitudinea baschetbalistului american, Joshua Keyes, şi consideră că declaraţiile acestuia sunt total nefondate şi că ar fi fost făcute doar cu scopul ca el să iasă frumos din “scenă”, după incidentele nedorite la care a fost prezent în luna septembrie. Totolici a spus că are documente care să arate contrariul faţă de declaraţiile americanului privind neplata drepturilor băneşti mai multe luni de zile. “Fiecare poate spune ce doreşte, însă actele vorbesc. Cum poate spune Keyes că nu a primit salariul pe mai multe luni, că eu l-am dat afară din casă şi nu i-am asigurat biletul de avion ca să plece în America? Acest jucător a revenit în România la începutul lunii septembrie 2018, iar pentru această lună şi-a primit salariul. Pentru octombrie, conform contractului semnat şi de jucător, banii trebuiau plătiţi în perioada 25-30 noiembrie.  Tot potrivit contractului, în momentul în care treceau 45 de zile de la data la care trebuia să fie plătit, sportivul putea cere rezilierea acestuia şi plata serviciilor prestate, dar în acest caz nu putem vorbi despre restanţe financiare”, a fost prima reacţie a lui Mircea Totolici.

Totuşi, sursa citată a admis că în sezonul trecut competiţional au existat probleme financiare, însă clubul şi-a revenit. Pentru că Joshua Keyes a vrut să rămână la Brăila, clubul i-a plătit la Federaţia Română de Baschet taxa de legitimare şi cartea verde, dar jucătorul nu a respectat înţelegerea. De asemenea Totolici a recunoscut că, din cauza lipsei unui buget adecvat Ligii Naţionale a decis să continue activitatea, la seniori, numai cu jucători brăileni şi că a reziliat contractele cu baschetbaliştii din alte oraşe. 

“Ca să mă fac înţeles vreau să vin cu câteva argumente. În urma faptului că, după rectificarea bugetară, nu am primit finanţarea dorită de la Primăria Brăila, după meciul cu Mediaş, clubul a renunţat la toţi sportivii seniori din alte oraşe din România. Am recurs la această soluţie de avarie pentru a salva atât echipa de seniori, care va evolua mai departe în acest eşalon, dar şi pentru a da continuitate în competiţiile naţionale celor trei echipe de juniori. Li s-a comunicat jucătorilor că până pe 9 noiembrie trebuie să elibereze apartamentele în care locuiau şi practic trebuiau să părăsească Brăila. Toţi românii au înţeles situaţia prin care trece clubul Cuza Sport şi le mulţumim pentru că în felul acesta se dă o şansă de a continua grupelor de copii şi juniori. Cu americanii Joseph McClain şi Joshua Keyes am discutat separat. Primul şi-a exprimat dorinţa de a pleca, de două ori am fost cu el la medic pentru investigaţii şi ni s-a spus că nu poate zbura cu avionul mai devreme de 12 noiembrie. El a rămas în Brăila unde a beneficiat de casă şi masă şi bineînţeles de îngrijire medicală. În urma incidentelor petrecute în septembrie, Keyes a solicitat un timp de gândire pentru a se decide dacă rămâne sau nu la Cuza Sport. I s-a spus clar că în situaţia în care rămâne la Brăila clubul va plăti către Federaţia Română de Baschet 1.500 de euro, sumă reprezentând taxa de legitimare a unui jucător străin. Ulterior discuţiei, acesta a spus că vrea să rămână şi să joace pentru Cuza Sport. Dar l-am atenţionat că în cazul în care în următoarele luni se răzgândeşte şi vrea să plece, clubul nu-i poate oferi biletul de avion pentru că nu are de unde. El nu a făcut nicio înştiinţare în care să anunţe clubul Cuza Sport că vrea să plece, pentru că ştia despre lucrurile stipulate în contract. Mi se pare că vrea să arunce cu noroi şi nu cred că merităm acest lucru”, a mai explicat Mircea Totolici.

 

Clubul a vrut să-i trimită acasă pe americani după incidentul din septembrie

Preşedintele clubului Cuza Sport a ţinut să mai spună că, după evenimentele grave din septembrie, conducerea clubului ar fi dorit ca americanii să fie trimişi acasă, dar s-a opus staff-ul tehnic. “În urma acelui incident nefericit, Cuza Sport a dorit rezilierea contractelor jucătorilor americani din cauza faptului că ei au încălcat Regulamentul de ordine interioară cât şi pe cel de disciplină. Mergând pe latura umană, staff-ul tehnic a dorit să-i păstreze şi atunci ca o decizie generală a fost păstrarea întregului lot. În viziunea clubului Cuza Sport, Joshua Keyes, în acţiunile pe care le întreprinde, nu face nimic altceva decât să devină vinovat de cele întâmplate la Brăila şi considerăm că prin aceste acuze nefondate aduse clubului îşi arată nerecunoştinţa pentru un om, un club, în speţă Cuza Sport, care i-au fost alături şi l-au susţinut”, a mai adăugat Totolici.

 

Primar vs. Totolici

Totodată, patronul clubului a povestit că primarul i-ar fi promis, verbal, că la rectificarea bugetară din luna octombrie va acorda o nouă sumă de bani către “Cuza Sport”, însă la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal nu s-a întâmplat aşa ceva, motiv pentru care a ales să reducă din costurile clubului.

Pe de altă parte, primarul municipiului, Marian Dragomir, nu a dorit să comenteze prea mult acest subiect, ci a vrut să menţioneze doar atât: “Cuza Sport este un club privat, a accesat anul acesta de la Primăria Municipiului Brăila 289.000 lei, adică 2 miliarde 890 milioane lei vechi şi mai multe declaraţii nu avem de ce să facem. Eu spun doar câţi bani a primit de la Primărie un club privat. Pentru alte surse, există şi alte variante. Cu siguranţă, banii nu se dau că vrea primarul ori proprietarul unui club privat. Banii se dau pe baza unui regulament aprobat în Consiliul Local, a unor sume aprobate în Consiliul Local, pe baza unor proiecte analizate de o comisie”.

De câteva zile, pe internet circulă un apel umanitar făcut de “Cuza Sport” în care susţine că are nevoie de 3.500 lei pentru a participa la cel mai înalt nivel din competiţia naţională - Liga Naţională de Baschet. Mai exact, banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea echipamentului cu care echipa va juca în Liga Naţională.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro