Mergi la conţinutul principal

Record de amenzi în octombrie. 20 de persoane au fost depistate muncind „la negru”

* inspectorii de muncă au desfășurat, în luna octombrie, peste 200 de controale la tot atâția angajatori brăileni, identificând o mulțime de nereguli * amenzile totale aplicate au fost de 531.000 de lei, cele mai multe, 390.000 de lei, pentru primirea la muncă a unei persoane fără a avea forme legale de încadrare

 

 

 

Record de amenzi date de ITM Brăila în luna octombrie 2023.

Potrivit inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila (ITM), Liviu Arhire, inspectorii de muncă au desfășurat în luna octombrie 2023, nu mai puțin de 123 de acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și 84 în domeniul securității și sănătății în muncă la un număr total de 207 angajatori din municipiu și județ. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 531.300 lei.

„Menționăm că, la un număr de șapte angajatori, au fost depistate 20 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 390.000 lei. Cele 20 persoane identificate nu aveau contract individual de muncă încheiat în formă scrisă sau prestau activitate cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractului individual de muncă cu timp parțial”, precizează inspectorul șef al ITM Brăila.

Deficiențele frecvent constatate  de inspectorii ITM Brăila au vizat: primirea la muncă a unei persoane fără a avea forme legale de încadrare; persoane depistate prestând activitate cu depășirea duratei timpului de muncă, stabilită în cadrul CIM cu timp parțial; nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară; nerespectarea prevederilor HG 905/2017; neevidențierea timpului de muncă efectuat de salariați; neutilizarea EIP din dotare, corespunzător activității desfășurate; semnalizarea riscurilor de accidentare necorespunzătoare; neaducerea la cunoștință a măsurilor prevăzute în planul de prevenire și protecție; neefectuarea examenului medical periodic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro