Mergi la conţinutul principal

S-a stins din viaţă profesorul Gheorghe Gorincu

* pe 2 ianuarie, la vârsta de 91 de ani, profesorul Gheorghe Gorincu a plecat dintre noi * slujba de înmormântare va avea loc mâine, la ora 11.00, la Biserica „Sfântul Ilie”

 

 

Pe 2 ianuarie, la vârsta de 91 de ani, s-a stins din viaţă Gheorghe Gorincu, unul dintre cei mai iubiţi oameni de cultură din Brăila.

Profesor, economist, editor, scriitor, autor a numeroase lucrări din istoria Brăilei şi mentor al mai multor generaţii de elevi, Gheorghe Gorincu s-a născut la Fălticeni, dar din 1952 este “fiu” legitim al Brăilei. Până în 1959 a lucrat în domeniul economic, iar din 1959 şi până când a ieşit la pensie s-a dedicat meseriei de dascăl, predând discipline de economie la mai multe unităţi de învăţământ din Brăila. Până în 2010 a scris şi a colaborat la peste 20 de cărţi economice, cea mai de succes fiind Mic dicţionar al economiei de piaţă, apărută în 1991, care s-a vândut în peste 50.000 de exemplare. Din 2010, de când soţia sa, profesor Florica Gorincu, s-a stins din viaţă, a început să scrie şi alte genuri de cărţi. Printre lucrările sale se numără “Itinerar sentimental Fălticeni – Brăila” (2010), “Zestrea de suflet a familiei prof. Gheorghe şi Florica Gorincu” (2012), “Prezenţe ale elevilor şi absolvenţilor din învăţământul preuniversitar în lumea contemporană” (2013), “Ani de liceu” (2013), „Istorie trăită şi comentată în imagini şi date cronologice de-a lungul timpului” (2014), „Personalități în formare” (2015) sau “Pagini memorabile din trecutul Brăilei ” (2016).

După cum au anunțat apropiații, slujba de înmormântarea va avea loc mâine, la ora 11.00, la Biserica „Sfântul Ilie”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro