Mergi la conţinutul principal
Condamnare grea pentru violatorul de minore tratat blând de o judecătoare

Sentința dreptății

* inculpatul Gheorghe D., acuzat că a sechestrat și violat o minoră timp de opt luni, a fost condamnat de Judecătoria Brăila la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru infracțiunea de viol în formă continuată și 6 luni închisoare pentru lipsire de libertate * în urma contopirii pedepselor, individul a rămas să execute pedeapsa cea mai grea, plus un spor, ajungând la 11 ani închisoare * în decembrie 2020, judecătoarea Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul suspectului de viol Gheorghe D., arătând că faptele de care este acuzat violatorul nu sunt totuși chiar atât de grave * în urma contestației procurorilor, Tribunalul Brăila a corectat decizia judecătoarei Coarnă și a menținut arestul preventiv față de inculpat * judecătoarea a fost suspendată din funcție, însă la Completul de cinci judecători a obținut câștig de cauză și a revenit pe funcție

 

Individul care a sechestrat și violat o minoră, ba chiar a beneficiat de sprijinul unei judecătoare de la Judecătoria Brăila, care i-a înlocuit arestul preventiv, are de executat 11 ani închisoare. Inculpatul Gheorghe D. a fost la un pas de a scăpa de arestul preventiv, în decembrie 2020, însă decizia primei instanțe nu a fost pe gustul procurorilor care au făcut contestație, astfel că individul a rămas totuși în spatele gratiilor. Acum acesta a primit o pedeapsă grea și rămâne închis.

 

Inculpatul Gheorghe D., acuzat că a sechestrat și violat o minoră timp de opt luni, a fost condamnat de Judecătoria Brăila la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru infracțiunea de viol în formă continuată și 6 luni închisoare pentru lipsire de libertate. În urma contopirii pedepselor, individul a rămas să execute pedeapsa cea mai grea, plus un spor, ajungând la 11 ani închisoare. Sentința pronunțată de Judecătoria Brăila în ședința de la sfârșitul lunii decembrie, nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel. “Condamnă pe inculpatul D. Gheorghe la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de viol (faptă săvârșită în perioada 02.11.2016-16.06.2017). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a comunica cu persoana vătămată... și de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Interzice drepturile prevăzute de art. 66 al 1 Cod penal. Condamnă pe inculpatul D. Gheorghe la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (fapta săvârșită în perioada 02.11.2016-10.11.2016). Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (...). În baza art. 38 -39 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani, la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 ani, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (...). Menține starea de arest a inculpatului D. Gheorghe. Deduce din pedeapsă reținerea din data de 11/12.08.2020 și arestarea preventivă de la data de 18.08.2020, la zi. Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul D. Gheorghe în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. (Sistemului Național de Date Genetice Judiciare). Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariile avocaților din oficiu se vor achita din fondul MJ către Baroul Brăila și vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, este soluția pronunțată de magistrații Judecatoriei Brăila la data de 29 decembrie.

 

Decizia de eliberare din arest

Reamintim că judecătoarea de la Judecătoria Brăila a decis, în luna decembrie 2020, să îl lase în arest la domiciliu pe inculpatul Gheorghe D. acuzat că a sechestrat și violat o minoră timp de opt luni. În motivarea deciziei, judecătoarea Coarnă a dat niște explicații suprinzătoare, după cum se arată în presa națională, susținând că faptele de care este acuzat violatorul nu sunt totuși chiar atât de grave. Astfel, judecătoarea Cristina Coarnă de la Judecătoria Brăila ar fi motivat în termeni bizari decizia din 22 decembrie 2020 prin care a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui suspect de viol. La 23 decembrie 2020, Tribunalul Brăila a corectat decizia judecătoarei Coarnă și a menținut arestul preventiv. Individul se află și acum în arest preventiv, după cum se arată pe site-ul Judecătoriei Brăila.

După decizia de înlocuire a măsurii arestului preventiv față de individul acuzat de viol, judecătoarea din cadrul Judecătoriei Brăila a fost suspendată din funcție pentru o perioadă de 6 luni, prin decizia dispusă la data de 24 mai de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorea a formulat contestație, iar în luna iunie Completul de cinci judecători de la înalta Curte a admis contestația formulată de  Cristina Coarnă împotriva hotărârii din 22 februarie, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus suspendarea. Explicația: magistratul a fost “executat”, fără a fi judecat! Judecătoarea și-a reluat activitatea în cadrul Judecătoriei Brăila.

Bărbatul acuzat de viol este Gheorghe D., din județul Bacău, acuzat că, în perioada noiembrie 2016 - iunie 2017, a abuzat de o minoră de 13 ani, din Brăila. Reamintim că, la data de 18 august 2020, polițiștii brăileni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au depistat pe un bărbat de 36 de ani, din județul Bacău, pe numele căruia Tribunalul Brăila a emis un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de viol. “În fapt, în perioada noiembrie 2016 - iunie 2017, bărbatul, profitând de imposibilitatea unei minore, în vârstă de 13 ani, de a se apăra ori de a-și exprima voința, ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta”, au stabilit polițiștii brăileni. Suspectul a fost arestat, însă spre sfârșitul anului a fost la un pas de a scăpa.

Bărbatul a fost trimis apoi în judecată.

 

Un alt individ periculos, gata să fie lăsat în libertate

În noiembrie, un individ din localitatea Romanu condamnat la o pedeapsă de peste 16 ani închisoare după ce și-a maltratat și ucis copilașul vitreg de 3 ani și jumătate, cu ajutorul mamei acestuia, a obținut liberarea condiționată în primă instanță. La data de 2 noiembrie, la Judecătoria Brăila s-a admis cererea de liberare formulată de condamnatul D. Viorel pe care “îl liberează din executarea pedepsei de 16 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința din 2011 a Tribunalului Brăila, definitivă prin decizia penală nr 77/17.01.2012 a ÎCCJ (Înalta Curte de Casație și Justiție)”.

Culmea, potrivit unor surse judiciare, judecătoarea care a admis cererea ucigașului era chiar Cristina Coarnă,  cea care a decis, în decembrie 2020, să îl lase în arest la domiciliu pe un bărbat acuzat că a sechestrat și violat o minoră. Decizia de la Judecătoria Brăila privind liberarea condiționată a ucigașului din Romanu nu era definitivă, iar procurorii au formulat contestație, iar la instanța superioară au avut câștig de cauză. Bărbatul acuzat de omor a rămas în penitenciar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro