Mergi la conţinutul principal

Succes de casă pentru filmul de acţiune San Andreas

Filmul de acţiune „San Andreas" („Dezastrul din San Andreas"), producţie a studiourilor Warner Bros, cu Dwayne Johnson în rolul principal, a debutat pe primul loc în topul încasărilor în cinematografele nord-americane, cu 53,2 milioane de dolari realizate în weekend, potrivit estimărilor societăţii Exhibitor, informează agerpres.ro.
În film, o falie adiacentă şi necunoscută începe să se manifeste brusc în apropiere de barajul Hoover din Nevada, iar seismul astfel declanşat activează temuta falie San Andreas, care provoacă o serie de cutremure catastrofale ce lasă în urma lor distrugeri de neimaginat de la Los Angeles până la San Francisco. Zgârie-norii se transformă în mormane de moloz şi fiare contorsionate, incendiile incontrolabile mistuie totul în calea lor, iar valuri tsunami uriaşe distrug podul Golden Gate.
Proiectat în 3.777 de săli de cinema, pelicula a atras publicul pentru actorul din rolul principal, Dwayne „The Rock" Johnson, „considerat unul dintre cele mai atractive staruri ale momentului", a comentat Paul Dergarabedian, expert în cadrul societăţii Rentrank.

George Clooney şi Charlize Theron

Pentru a treia săptămână la rând comedia „Pitch Perfect 2", regizată de Elizabeth Banks, despre aventurile unui grup de femei care cântă într-un cor al unei universităţi americane, este pe locul doi în topul încasărilor. În weekendul recent încheiat a strâns 14,8 milioane de dolari, ajungând per total la 147,5 milioane de dolari. Filmul SF „Tomorrowland" („Lumea de dincolo de mâine"), producţie a studiourilor Disney, cu George Clooney în rolul principal, este pe locul trei în topul încasărilor cu 13,8 milioane de dolari, iar per total în cele două săptămâni de la lansare a strâns 63,2 milioane de dolari.
Pe locul patru în topul încasărilor s-a clasat, cu 13,6 milioane de dolari, cel de-al patrulea film al regizorului George Miller din seria Mad Max, „Fury Road", cu frumoasa Charlize Theron într-unul din rolurile principale ale filmului, a cărui premieră mondială a avut loc în cadrul festivalului de la Cannes.

Răzbunătorii au strâns peste 427 milioane dolari

Thrillerul SF de acţiune cu supereroi „Avengers: Age of Ultron" („Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron") îşi consolidează locul cinci cu 10,9 milioane de dolari, iar per total de la lansare pe continentul nord-american a strâns peste 427 milioane de dolari. Comedia romantică „Aloha", în regia lui Cameron Crowe, cu Bradley Cooper, Emma Stone şi Rachel McAdams în rolurile principale, strânge 10 milioane de dolari la debut, ocupând locul şase în top.
Filmul horror „Poltergeist", în regia lui Gil Kenan, un remake al peliculei cu acelaşi nume din 1982 al regizorului Tobe Hooper, ocupă locul şapte în box office-ul nord-american cu 7,8 milioane de dolari. În cele două săptămâni de la lansare a strâns 38,2 milioane de dolari.

Locul zece : 1,1 milioane dolari

Drama romantică „Far from the Madding Crowd", adaptare după un roman al scriitorului Thomas Hardy, în regia lui Thomas Vinterberg, ocupă locul opt cu 1,4 milioane de dolari, în cele cinci săptămâni de la lansare a strâns 8,4 milioane de dolari.
Comedia de acţiune „Hot Pursuit", în regia lui Anne Fletcher, cu Reese Whiterspoon şi Sofia Vergara în rolurile principale, a strâns 1,3 milioane de dolari, ocupând locul nouă în topul încasărilor, însă per total în cele patru săptămâni de la lansare a depăşit 32,3 milioane de dolari.
Filmul de animaţie „Home" ocupă locul zece în topul încasărilor cu 1,1 milioane de dolari, acumulând per total în cele zece săptămâni de la lansare 170,4 milioane de dolari.

Filmul de animaţie cu cele mai mari încasări

„Frozen" sau „Regatul de gheaţă" produs de Walt Disney Animation Studios, în 2013, a înregistrat un record absolut, devenind filmul de animaţie cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, potrivit Guinness Book of World Records 2015.
După premiera din 27 noiembrie 2013, pelicula a obţinut 398,4 milioane de dolari în Statele Unite şi Canada. Vânzările de bilete la nivel mondial au însemnat alte 674 de milioane de dolari, astfel că, pe ansamblu, s-a ajuns la peste 1,072 miliarde. „Frozen" a depăşit, prin urmare, lungmetrajul animat „Toy Story 3"/ „Povestea jucăriilor 3" realizat de aceeaşi casă de producţie, în 2010, care a obţinut încasări globale de 1,064 miliarde de dolari. Până în prezent, încasările în SUA au ajuns la 400.738.009 dolari, iar în străinătate la 873.481.000 milioane de dolari, însemnând un total de 1.274.219.009 dolari, precizează agerpres.ro.

Un Oscar şi un Glob de Aur

În 2014, „Frozen" regizat de Chris Buck şi Jennifer Lee, a câştigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film de animaţie şi cea mai bună melodie originală „Let it Go" interpretată de Demi Lovato, dar şi Globul de Aur pentru cel mai bun film de animaţie. Actorii Kristen Bell, Idina Menzel şi Jonathan Groff şi-au împrumutat vocile principalelor personaje, respectiv Annei, Elsei şi lui Kristoff.
Pelicula are la bază basmul "Crăiasa Zăpezilor" de Hans Christian Andersen, şi spune povestea unor prinţese scandinave. Cea mare are puterea de a transforma în gheaţă tot ce atinge cu mâinile, iar acest blestem, sau har, a dus la o separare între cele două surori. Chiar dacă sunt despărţite de o mare de gheaţă, surorile găsesc calea spre împăcare. Un ajutor plin de haz este Olaf, un om de zăpadă creat de Elsa, dar şi renul Sven, prietenul lui Kristoff.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro