Mergi la conţinutul principal

Tânăr de 19 ani din Tufeşti, prins la volan fără permis

acesta conducea un autoturism “Ford” pe raza localitaţii de domiciliu • tânărul s-a ales cu dosar penal

 

Şofer certat cu legea. În seara zilei de 10 decembrie, poliţiştii l-au depistat pe raza localităţii Tufeşti pe un tânăr care conducea un autovehicul fără a deţine permis de conducere. La ora 19.40, poliţiştii l-au oprit pentru control pe şoferul de 19 ani, din comuna Tufeşti, în timp ce conducea un “Ford”, deşi el nu avea ce căuta la volan. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro