Mergi la conţinutul principal

UPDATE 16.25 Misiune îndeplinită. Operaţiune de salvare a unui câine rătăcit pe acoperişul unei clădiri de pe Str. Mihai Eminescu

UPDATE 16.25 Misiune îndeplinită. Pompierii au reuşit să prindă câinele cu un laţ, l-au coborât în siguranţă de pe acoperiş, apoi l-au eliberat pe Str. Mihai Eminescu.

Operaţiune de salvare a unui câine "rătăcit" pe acoperişul unei clădiri de pe Str. Mihai Eminescu

Pompierii brăileni au fost solicitaţi, în după-amiaza zilei de duminică, să intervină pentru salvarea unui câine care stă de circa două zile pe acoperişul unei clădiri de pe Str. Mihai Eminescu. Imobilul în cauză este situat lângă fostul hotel "Pescăruş", clădire aflată în ruină de ani de zile. Cel mai probabil, animalul a urcat nestingherit pe scările interioare ale fostului hotel, apoi a ajuns printr-o spărtură pe acoperişul clădirii învecinate şi nu a mai găsit drumul înapoi. Apelul la 112 a fost făcut de locatara unui apartament situat pe partea opusă a străzii.

Pompierii au venit cu autoscara, însă misiunea de capturare a câinelui se dovedeşte foarte dificilă. Acesta a fost prins cu un laţ de un pompier care s-a urcat pe acoperiş, însă s-a zbătut şi a scăpat. Spaţiul de manevră fiind limitat, pompierii caută soluţii pentru a reuşi să prindă câinele. Acestora le-ar fi mai uşor dacă ar urca prin fostul hotel "Pescăruş", însă fiind vorba de o clădire privată nu pot intra înăuntru decât în prezenţa Poliţiei.
După cum v-am mai informat, în momentul de faţă se ştie cu exactitate cine este proprietarul fostului hotel - firma "Crown Business & Industrial Group" -, după ce procesul de revendicare a clădirii, care a durat aproape 15 ani, s-a finalizat în urmă cu câteva luni. Cu toate acestea, imobilul este lăsat în continuare în paragină, la cheremul oamenilor străzii şi, iată, a câinilor, nefiind niciun semn că proprietarul ar intenţiona să înceapă lucrările de renovare. Vom reveni

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro