Mergi la conţinutul principal

Victoria Traian a pierdut cu 9-1 la Unirea Slobozia

• Marius Barbu a marcat golul de onoare al echipei vizitatoare

 

În ultima etapă a turului Ligii a III-a, din Seria a II-a, Victoria Traian a fost învinsă la scor,  9-1, de Unirea Slobozia, formaţie aflată pe locul al patrulea, care are drept obiectiv promovarea. Golurile echipei gazdă, una dintre cele mai bune formaţii ale acestui eşalon, au fost marcate de Mihăiţă Năstase (min. 15), Adrian Răduca (min. 19, 22, 53), Adrian Gherasim (min. 30, 64), Constantin Toma (min. 70), Mihai Lemnaru (min. 75), Nelu Bucă (min. 80), iar cel al echipei vizitatoare de Marius Barbu, în minutul 58, când scorul era 4-0 pentru Unirea Slobozia.

În acest meci, antrenorul Nicu Rotaru nu i-a putut utiliza pe Mihai Popa şi Pârliţeanu.

După etapa a 13-a, jucătorii echipei Victoria Traian au intrat în vacanţă, reunirea lotului urmând a avea loc la mijlocul lunii ianuarie, 2018.

Victoria Traian: Vasilache (min. 46: Dinu) – M. Mocanu, Tureac, Boitaş, M. Ion – Postolea, Barbu, C. Ion, Bolozan – Leu, Alpărean. În repriza a doua, au mai jucat Bălănică, Martinescu şi Neagu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro