Nu mi-a plăcut niciodată Elena Udrea. Mi-a părut o păpuşă Barbie teleportată în arena circului politicii româneşti din motive asupra cărora nu o să insist aici. Şi, da, impresia mea este că scandalurile din jurul Ministerului Tineretului şi Sportului (cazul Ridzi) şi Ministerului Turismului (cazul Udrea) au la epicentru sume de bani care, într-un fel sau altul, au recompensat sau au servit organizării unor evenimente de natură electorală, fapte ce, într-o ţară normală, ar trebui sancţionate de justiţie.

Ceea ce se întâmplă zilele acestea şi felul în care se vede că funcţionează comisia de anchetă, acest stabor inchizitorial al politicienilor români, are însă darul să transforme imaginea Elenei Udrea din cea a unei piţipoance de lux, într-una de Ioana D'arc reinventată. Fiindcă oricât de antipatice ţi-ar fi hienele, atunci când o haită-ntreagă sare pe una singură, te loveşte compasiunea. Iar dacă lupta "victimei" capătă valenţe eroice, hiena-care-luptă-cu-hiene îţi va părea o gazelă curajoasă. În fond, principiul rezistenţei Elenei Udrea, de "singur împotriva tuturor", a fost brevetat cu succes de Traian Băsescu şi a funcţionat de minune ani la rând.

Am citit stenogramele şi am ascultat înregistrările comisiei de anchetă în cazul Udrea, dialogul dintre animalele de pradă din Casa Poporului stârnindu-mi fiori reci de transpiraţie. Încrâncenarea cu care se caută bubele, dezamăgirea că nu sunt acolo unde se presupunea că sunt şi speranţa că se va da de ele îi discreditează pe membrii comisiei care se pun în postura unor procurori ce anchetează un dosar politic în care sentinţa a fost deja dată şi doar probele lipsesc. "Ştiţi cum trebuie să acţionăm. Deci dacă nu reuşim să punem în evidenţă fapte de natură penală care să o incrimineze, şi să intre şi DNA-ul sub o formă de autosesizare, nu vom face mare brânză", spune Lakatos Peter şi tot el cere, în final, să se verifice toate informaţiile prin "metode specifice, inclusiv ascultarea telefoanelor, aşa cum s-a întâmplat în cazul Ridzi", conturând perfect imaginea de inchiziţie politică.

Ei bine, cred că din toată maimuţăreala asta politico-juridică, un sigur lucru e clar: că parlamentarii ar trebui să înceteze să se mai joace cu talerele dreptăţii. Fiindcă sunt incapabili, orbiţi de furie şi mânaţi de interese care nu au nicio legătură cu ideea de dreptate. "Dreptatea" parlamentarilor blochează dosarele lui Năstase şi aruncă în derizoriu dosarul Udrea. "Dreptatea" parlamentarilor transformă în armă politică orice dezvăluire a presei şi macină până la dezintegrare interesul public pentru nelegiuirile în care sunt amestecaţi oamenii politici.

Şi nu, Elena Udrea nu mi-a devenit simpatică. Încă.

Comentarii

(6)