M-am temut, trebuie să recunosc asta, că asasinul Elisabetei Dogărescu va rămâne necunoscut şi că această crimă monstruoasă va îmbogăţi lista misterelor unui oraş în care violenţa este de multă vreme o trăsătură definitorie. Măcar pentru faptul că ne-au spulberat această teamă - că încă un criminal periculos se plimbă liber printre noi, alături de toţi interlopii şi violatorii oraşului - poliţiştii care au reuşit să-l prindă pe Negoiţă, criminalul fără voce, merită felicitaţi. Dar ce ironie a destinului, până şi numele ucigaşului aminteşte de cel mai răsunător caz rămas cu autor necunoscut la Brăila: dosarul doctoriţei Negoiţă, ucisă cu bestialitate în urmă cu 13 ani.
Dincolo de succesul de ieri al poliţiştilor brăileni, dincolo de dosarele rămase nerezolvate, dincolo chiar şi de drama familiei Dogărescu, crima săvârşită la Asociaţia Surzilor ridică o problemă care până acum a trecut aproape neobservată: modul în care se face asistenţă socială la Brăila. În timp ce felii importante din banii publici se duc pe tot soiul de ajutoare sociale - multe dintre ele doar fonduri de sprijinire pentru clanuri întregi de paraziţi -, lucrătorii şi asistenţii sociali îşi asumă, de multe ori pentru salarii de mizerie, riscuri enorme atunci când intră în casele asistaţilor pentru a-şi derula anchetele. Un angrenaj cârpit îşi demonstrează ineficacitatea şi în sistemul medical, acolo unde, de îndată ce a fost externat de la Psihiatrie, un pacient recunoscut pentru tentativele de suicid şi-a pus în operă obsesia aruncându-se în faţa trenului, semn că cele două săptămâni petrecute în spital nu au folosit la nimic. Vorbim despre un sistem defect, ineficient şi despre incompetenţă în ceea ce priveşte serviciile de psihologie, medicină şi asistenţă socială, nu-i aşa? Şi cred că tot despre incompetenţă în psihologie şi asistenţă socială este vorba în cazul tentativei de omor urmată de o sinucidere la Căminul de Bătrâni din Lacu Sărat, iar exemple mai sunt, din păcate.
Să recapitulăm: un sistem de asistenţă socială care nu garantează în niciun fel securitatea angajaţilor săi. Un sistem de asistenţă socială, de educaţie şi de sănătate în care rolul psihologului este fie neluat în seamă, fie jucat de "specialişti" incapabili. Un sistem administrativ care consideră că banii aruncaţi pe ajutoare sociale sunt suficienţi pentru a rezolva problemele comunităţii şi care nu dezvoltă niciun program major de asistenţă pentru persoanele care trăiesc cu adevărat coşmarul unei vieţi de coşmar. De ce? Pentru faptul că - nu-i aşa? - muţii nu strigă, orbii nu văd, iar copiii cu autism nu votează. Şi peste toate astea, ca să pună capac, se află un sistem juridic care reuşeşte fără niciun efort să lase în libertate hoarde de violatori şi criminali, mulţi dintre ei clienţi fideli ai serviciilor de asistenţă socială.
Comentarii
(1)
2 cuie batute-n scula si sa i se dea o foarfeca si un cleste.
Si sa vedem cui ii mai arde de viol dupa aia.
Multimea este ca o nevasta proasta. Este suficient sa pedepsesti exemplar cativa si restul vor intelege.