Banner
 Vineri, 12  Martie 2010    Nr.2304
 

Privatizaţi statul!

Email Imprimare
(12 voturi, media: 4.67 din 5)



Nu ştiu dacă vă mai amintiţi ce proteste serioase ieşeau pe vremuri, la Galaţi, când Combinatul siderurgic nu se privatizase. Sidexul era - se ştie - o imensă "gaură neagră a economiei naţionale" (sintagma nu-mi aparţine) în care se vărsau bani publici cu nemiluita. Asta după ce se scurgeau toate câte se furau din combinat şi pe seama cărora băieţii deştepţi din oraşul vecin şi-au construit afaceri, vile şi vilişoare. Căpuşând, storcând, sorbând, demontând, furând şi revânzând cu o frenezie imposibil de descris. Bon... Iar dacă vreun ministru lovit subit de liberalism ori tehnocraţie sau îngrozit de faptul că nu-şi ia partea la raptul de la Galaţi înceta să mai arunce cu bani pentru a umple gaura de la Sidex, atunci, prietene, să te ţii. Mii de siderurgişti luau cu asalt poarta combinatului, primăria şi prefectura, apoi sediul Guvernului ori Palatul Cotroceni. Proteste, tată, nu jucărie! Mişcare sindicală, nu glumă. Asta până când ministrul zicea ok, iar banii publici - şi-ai tăi, şi-ai mei - luau din nou calea găurii negre. Aşa se întâmpla la Galaţi, dar şi la Reşiţa, la Iaşi, în Valea Jiului, la Braşov ori pe la întreprinderile bucureştene. Banii publici acopereau cheltuielile de salarii şi materii prime, în timp ce fabricile erau devalizate. Mulse din toate poziţiile şi din toate încheieturile. Mă uitam zilele trecute la televizor, la ultima demonstraţie a sindicaliştilor gălăţeni. Vreo 70 de persoane şoptindu-şi protestele în centrul oraşului. E drept că, între timp, "gaura neagră" a fost vândută şi s-a transformat, în mâna managerilor indieni, într-o comoară care a adus profituri uriaşe. E drept că nu mai îndrăzneşte nimeni să fure şi nimeni nu mai îndrăzneşte să doarmă ori să bea la locul de muncă. Salariile nu mai cresc ca la stat, iar întreprinderea nu mai are nevoie de o armată de oameni ca să funcţioneze. Patronii şi-au modelat afacerea cum au crezut de cuviinţă pentru un randament maxim. Subit, sindicatele au tăcut. În plus, banii publici - şi-ai mei, şi-ai tăi - nu se mai scurg cu nemiluita în colosul de la Galaţi. Să nu mă înţelegeţi greşit: nu-i laud aici pe patronii de la Sidex, care au păcatele lor - investiţiile prea mici în protecţia mediului reprezintă unul dintre acestea -, ci mă uimesc de felul în care, în România, marile acţiuni sindicale au loc doar când patron este statul. Cum, tot la fel, când patron este statul, toate merg anapoda, cu costuri mari şi pierderi uriaşe.

Acum, stau şi mă minunez uitându-mă în jurul meu: mediul privat a tăiat salarii, a făcut restructurări şi s-a confruntat cu falimente dureroase, în timp ce, uite, trece criza, iar statul stă cu mâinile în sân cocoloşindu-şi angajaţii de luni şi luni de zile, sperând ca nu care cumva să-i supere prea tare şi să-i piardă din bazinul electoral. S-a împrumutat la bănci să le plătească salariile, adică a făcut rate pe care o să le plătim din bani publici - şi-ai tăi, şi-ai mei -, a băgat impozite forfetare, tot ca să le plătească salariile - adică a pus biciul tot pe mediul privat - şi a vorbit de soluţii anticriză de m-am plictisit. Păi, lăsaţi-mă dracului în pace - ar zice mediul privat - şi privatizaţi o dată statul! Vindeţi Ministerul Justiţiei, scoateţi la licitaţie Consiliul Judeţean, donaţi şcolile şi universităţile, privatizaţi poliţia, spitalele, teatrele şi bibliotecile, că oricum vă purtaţi ca pe moşia voastră, dar pe banii noştri. Şi-atunci, să vezi, prietene, că se termină şi cu protestele, şi cu cheltuielile inutile. Se termină şi cu salariile uriaşe, luate pe nemeritate, şi cu frecatul mentei la birou şi cu figurile acre şi mofturile de bugetar. Şi să vezi ce va creşte PIB-ul.




Vizualizari: 838

Comentarii

(7)add
Scris de rasputin , 2009-09-10 22:00:58
Bai judecatorule da ce bine le zici ma parca esti la ruleta ruseasca , pun pariu ca esti un mare latrau....ca sa nu fiu chiar trivial.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de Manager , 2009-09-10 17:45:11
D-nule Coman cred ca ati ales un exemplu gresit cu Sidexul. Indienii dupa ce au muls tot ce au putut, acum inchid Sidexul. Asa vreti sa se intample si cu statul?
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +2
Scris de jucatorul de servici , 2009-09-10 13:48:08
Chiar vrei sa confirmi ce-am zis 1 Stat exista shi in Germania shi ei chiar au autostrazi 2 Nu e vina mea ca lucratorii din privat nu au sindicat puternic ex Germania cu I G Metall 3 Bani sant in tzara asta suficientzi dar se fura monstruos de mult ex returnari ilegale de tva de zeci de milioane de euro, vanzarea de energie electrica ieftina catre tertzi shi cumpararea de la aceshtia de catre companiile de stat la un pretz mult mai mai mare, jaful de la CFR, etc etc La noi problema e sa sufere domle shi aia de la buget nu numai capra mea E bine la Braila ca sant multe supermarketuri unde gaseshti sacoshe de toate felurile ca sa ai ce sa pui pe cap Uitat-te in continuare la pro tv
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de Pt. judecatorul de servici(u) , 2009-09-10 12:44:16
Da, dom'le judecator. Stiu ca asa ne vedeti voi, bugetarii, pe noi, astia care va platim salariile. Niste fraieri. Multumim pentru sinceritate. Faptul ca nu intelegeti ca nu sint bani si ca e criza, faptul ca nu intelegeti ca noi, astia din privat, am platit deja pretul asta, asta e problema. Prima problema. Ca ailalta de care ziceti dvs e si ea reala, da' pun pariu ca - daca e sa luam de buna gluma proasta pe care o zice domnu' editorialist - privatizarea ministerelor ar rezolva si problema asta. Ca niciun patron n-ar da 70 de mii de euro p-un logan. E? Numa' ca editorialistu' lu' peste bate cimpii. Nu o sa se intimple asa o chestie nici intr-o mie de ani.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +7
Scris de cernat aurelia georgeta , 2009-09-10 12:40:55
Subscriu la ce spune Naie alu oaie.Sa simta si bugetarii cum e sa lucrezi la patron.Da la unul care scoate si untul din tine pentru fiecare banut pe care ti-l da.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +3
Scris de jucatorul de servici , 2009-09-10 12:00:30
Ba fraierilor problema nu sant salariile ba, aia care ne conduc sant problema. De ce sa-mi taie mie din salariu care sant bugetar atata timp cat se cumpara logane cu 70 de mii de euro bucata, se inchiriaza scene de 10 ori mai scumpe shi se platesc drumuri care se asfalteaza doar pe hartie? Nu mai dormitzi cu capu' in sacosha domnu' editorialist ca scrietzi aiurea
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de Naie alu oaie , 2009-09-10 11:46:41
Daca ar fi posibil sa se privatizeze justitia ,politia si invatamantul,precum si celelalte institutii(prefecturi ,primarii,finante)am termina odata cu protestele interminabile.Cunosc niste persoane (cadre didactice)care castiga enorm din meditatii,fara sa plateasca vreun impozit la statul de la care cer salarii mari si judecatori cu vile,masini luxoase etc.care iau "spaga"si plang ca o duc f.f.f.rau N-au nici o jena.Oare ce trebuie sa facem?Aveti vreo solutie?
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +10

busy
 






< Septembrie 2009 >
L M M J V S D
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        



Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Editia Print - Prima Pagina
Ghid de Sanatate
Vremea
Vremea in Braila - Prognoza meteo pe 3, 5, 7, 10, 14 zile
Horoscopul Zilei
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner