Banner
 Joi, 29  Iulie 2010    Nr.2410
 

Puterea de a spune "Nu"

Email Imprimare
(12 voturi, media: 4.58 din 5)



Consider că schimbarea atitudinii preşedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, cu privire la continuarea competiţiilor sportive de dirt-track pe Stadionul Municipal, este meritul brăilenilor. Este meritul celor 5.000 de oameni prezenţi în tribune la competiţia internaţională pe care Stancu ar fi vrut-o ultima de acest gen organizată pe pista de la Brăila. Cinci mii de oameni înseamnă cinci mii de posibili alegători, ceea ce este mult, în condiţiile în care există inşi ajunşi în Parlamentul României cu mult mai puţine voturi decât atât. Uimit, probabil, de prezenţa masivă la stadion a iubitorilor sportului pe două roţi, Stancu a făcut pasul înapoi şi a declarat că se mai gândeşte, dar este limpede că şi-a reconsiderat poziţia. Cu atât mai mult cu cât primarul Aurel Simionescu a ieşit public şi a explicat că până la urmă stadionul este al municipalităţii, care l-a dat în administrare Clubului de Fotbal. "Nu se poate spune că acela care hotărăşte acolo este domnul Stancu, acolo este o formulă de administrare la care au preşedinte, Consiliu de Administraţie, executiv, administrator şi ei răspund de tot ce se întâmplă". Simionescu a pus pe seama lipsei de comunicare între autorităţile locale şi organizatorii competiţiei tevatura de acum două săptămâni, dar a garantat că dacă se respectă nişte reguli, poarta stadionului va rămâne deschisă oricărui sport. Aşadar, fără violenţă, fără injurii şi înjurături, ci prin simpla prezenţă, brăilenii şi-au putut impune punctul de vedere în faţa "celui mai puternic om din judeţ". În fond, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean şi şef al celui mai puternic partid din Brăila, aflat şi la guvernare, Stancu are motive să se creadă cel mai tare. Problema nu constă însă, în cât de tare se crede Stancu. Fiecare are dreptul să fie cât de încrezut pofteşte. Nu este Stancu nici primul, nici ultimul om cocoţat într-o funcţie publică, care nu pricepe că el este cel aflat în slujba cetăţenilor, şi nu invers. În acest context, adevărul despre propria persoană ar trebui să ţi-l dezvăluie cei din jurul tău, subordonaţi, colegi, prieteni, rude. Desigur, asta este valabil într-un regim democratic şi într-o societate civilizată. Din păcate, la noi, şi după 20 de ani de la căderea comunismului, pupincurismul deşănţat este încă în mare vogă. Iar cei aflaţi în funcţii importante cad repede pradă laudelor şi prefăcătoriei unor inşi găunoşi, fără personalitate, de regulă nişte incompetenţi, care fără "proptele" n-ar fi ajuns nicăieri în viaţă. Astfel de inşi suportă orice de la şef: limbaj trivial, înjurături, urlete, umilinţe. Şi tot asemenea inşi sunt primii care trădează. Nu pricep însă, cum de ajung să înghită un astfel de comportament şi ceilalţi, cei competenţi şi cu bun-simţ. Ei bine, o fac. Şi tocmai de aceea, unul ca Stancu, aflat pe cai mari la un moment dat, ajunge să-i judece pe toţi, să le dea lecţii la toţi, să-i facă "albie de porci" pe toţi. Iată de ce, gestul celor 5.000 de brăileni care prin simpla prezenţă au reuşit să oprească un act discreţionar este un exemplu de cât de mult contează ATITUDINEA. Atitudine nu înseamnă să înjuri, să huidui sau să dai cu parul. Atitudine înseamnă şi să fii prezent într-un anumit loc, atitudine înseamnă şi să mergi la vot, atitudine înseamnă, până la urmă, orice modalitate prin care spui "Nu" abuzului, indiferent ce formă ar îmbrăca.

Vizualizari: 972

Comentarii

(14)add
Scris de cernat aurelia georgeta , 2009-09-24 08:17:47
Analistului:unde ai vazut tu ca ma laud.Eu am subliniat ca ,pentru a rezolva problemele trebuie sa ne unim fortele.Eu am strans pentru problema cu Caruz 35 de semnaturi.Tu cate ai strans?Pentru dir track,desi nu agreez sporturile periculoase am multiplicat 50 de manifeste si le-am dat la mine in cartier.Tu ce ai facut in aceasta directie.Ca eu am pus manifestul la toate articolele din presa braileana,doua zile la rand.Asa am crezut eu ca pot sprijini iubitorii acestui sport.Si sa-ti spuna braileanul cu tricou albastru daca este adevarat si daca am cerut eu ceva si daca m-am dat mare cum spuneti voi.Si probabil datorita actiunii fiecarui voluntar a fost si aceasta prezenta pe stadion.Pentru ca este si comentariul unui brailean care a fost prezent si numai pentru a sprijini sportul brailean.Tu cum te-ai implicat?Si locurile de joaca se fac si trebuie gasita modalitatea sa fie si pastrate.In Obor nu s-a facut.Si vino si tu sera la intersectia Ion Ionescu de la Brad cu Anton Pann sa vezi cate mammici cu copii de 1-2 ani stau pe strada.Copiii mei sunt mari dar eu am sa ma implic sa strang semnaturi.Tu ce faci?Hai fa si tu ceva pentru ceilalti si zau te las sa te lauzi si eu am sa te felicit.
Mesajul meu este:ca sa urnim lucrurile trebuie sa ne unim fortele si sa ne implicam.Scuze,am uitat ca tu esti plecat.Si acolo sunt actiuni de voluntariat.Poate ne vorbesti despre cele de acolo.In care te implici.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de omul perna , 2009-09-24 08:14:56
cat humor... cati oameni fini polemizand... pe bune daca nu incerc o simpatie pentru Stancu dupa comentariile astea elegante. o fi Stancu un grobian, da' ce va mai place si voua sa il depasiti... nu faceti decat sa dovediti ca Stancu e reprezentativ pentru Braila si ar putea sa va fie recunoscator chiar.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de ekologistu' , 2009-09-23 22:51:39
BA Satancule, nu fii PROST: da-le fraierilor PAINE si CIRC ( adica dirt-track - adica curse in tzarana) si vei avea liniste , FRAIERE !!! Da-i dreaq de tzarani prosti....asta vor , asta da-le...si te vor alege PE VECIE.
Ia zi, nu-i asa va ti-am dat un sfat bun ?????
Ia sa-ti mai dau unul si mai bun : SPANZURA-TE ....sa scapam de tine ieftin, ca glontzu-i scump, si ne-ai sleit animalule !! orasul si judetul nu-s tarlaua ta ....tzaran de tichilesti ...care esti tu tzarane spalator de borcane la ILF!!!
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +5
Scris de calistrathogeag , 2009-09-23 19:47:44
Asa este !Cel mai important lucru petrecut la sfarsitul de saptamana trecuta, a fost solidaritatea brailenilor .Prezenta in numar de 5000 sau 2000 (asta nu mai are importanta!) la o competitie care a fost denigrata si hulita , dar mai ales sfidarea cat si aroganta afisata fata de cetatenii acestui oras de Stancu, a demonstrat ca ,constiinta si mandria cetatenilor din Braila , nu a disparut.Bravo tuturor brailenilor , cat si atitudini de fronda fata de prostie si dictatura. In ceea cel priveste pe Aurica , in principiu are dreptate (cu conditia , sa fie asa cum spune!). Organizatorii sau cel putin dna . Amza ar fi trebuit sa anunte si Primaria Braila.Atentie insa dle. primar-anuntul trebuia facut DIN POLITETE - nu dintr-o procedura anume.Aici nu ai dreptate, fie ca nu stii bine regula , fie ca ai vrut sa-i iei apararea lui Stancu.Si ca sa vezi ca este ultima varianta ,te-as intreba dle. Primar , de unde stia Stancu ca organizatorii nu au anuntat Primaria?Si de unde si-a arogat Stancu dreptul de a bloca competitia? De ce nu a anuntat pe primarul ales al Brailei , care sa zicem (dar cu un mare semn de intrebare) putea sa ia vreo decizie in acest caz.Minciuna Aurica !Tot ce ai declarat este minciuna , minciuna care sa-l acopere pe dictator.Rusinica ,rusinica Aurica!!!!Sunt foarte multe competitii sportive de care primaria nu are habar si nici nu trebuie anuntata. Inca o data , bravo brailenilor pentru atitudine!Si de ce nu , bravo Monica!Asa da ,corect editorialul!
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +2
Scris de Naie alu oaie , 2009-09-23 18:44:21
Nu putea sa lipseasca martie din post,adica sa nu zica si Nae ceva.Imi place si ma bucur de atitudinea civica avuta de braileni.N-am multe de adugat,decat sa iesim la vot in numar cat mai mare si sa votam pe cine credem de cuviinta.In rest numai de bine.





semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +2
Scris de analistu , 2009-09-23 16:42:39
pt cernat- ce-ti mai place sa te lauzi. Ai impresia ca brailenii-s prosti si ca te-au asteptat pe tine sa aterizezi din Focsani sa-i duci la dirt track? Brailenii au fost si se vor duce la competitiile sportive. Se vor duce si mai multi daca pe prima pagina a ziarelor ar fi mediatizat fiecare competitie sportiva desfasurata in Braila, fiecare spectacol de teatru. Eu nu mai dau bani pe un ziar care pe prima pagina vad numai stiri despre: infractori, violatori,crime, sinucideri, pitipoance si cocalari.
Cate parculete au fost renovate si stricate peste noapte? de exemplul cel din Chercea de langa caminul cultural. Dupa ce l-au inagurat seara l-au distrus.

semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +8
Scris de octav74 , 2009-09-23 14:36:24
trebuie sa spunem nu clicii stancu si raului pe care l-a adus in braila asa ca veniti la vot pe 22 noiembrie si votati impotriva PSD.cum ati luat atitudine pe stadion sa luam atitudine si la vot .avem nevoie de BRAILA pentru braileni pentru toti si nu numai pentru unii
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +2
Scris de Cocosu' pitic , 2009-09-23 14:35:48
D-na Monica, ceea ce spuneti dumneavoastra acum este perfect real, numai ca trebuie sa o spuneti din ce in ce mai des!
Se inscrie clar in caracterizarea baronilor locali ai pesedeilor, facuta de Cozminca ( o fi stiind el ce stie! )fapt care ne determina pe noi, sa reluam acest comentariu despre pRIMUL oM al judetului nostru, zilnic, pina cind acesta nu va mai fi NIMIC, asea cum este deja, adica " presedintele jucator " al cejeului de la Braila!
Cit despre dl. Stancu, Gheorghe Bunea, mi se pare, sa nu v-aud un cuvint!
Om de omenie, mai mare ca dinsu' nu s-a vazut, om care sa ajute mai mult ca dinsu, nu s-a vazut, om cu un caracter deosebit nu s-a vazut ( ca caracter e om deosebit, domne, nu s-a vazut! ), om care sa-i pese de oraselul nostru iubit, nu s-a vazut, om care sa nu doarma de grija brailenilor, nu s-a vazut, om adevarat ce mai tura vura!
Restul sint vax, RAHAŞ!
Conducatorul nostru iubit, al brailenilor, Tovarasul Gheorghe Bunea Vanghelie, scuze, m-am molipsit de la altii, adica tovarasul Dan Mariean Stancu, ptiu, drace, iar m-am incurcat, gata, ma corectez, Tovarasul prim-secretar gHEORGHE bUNEA sTANCU, nu SE REGASESTE IN CERCUL CELOR CARACTERIZATI DE COZMINCA!
Desi controleaza intreg judetul, nu ESTE AVID DE PUTERE!
Desi functiile au fost impartite dupa cum dicta interesul sau personal, iar toate lucrarile de constructii din judet sint efectuate de firma sa CONCIVIA - direct sau in subantrepriza, nu A PRIVATIZAT PARTIDUL!
Desi ii injura tot timpul pe pesedei, in frunte cu domnii Geoana, Nastase, Iliescu, Hrebengiuc, ca sa nu mai vorbim de ministri, in frunte cu Nica de la Galati, si ameninta ca imediat dupa alegeri trece la pedelei, nu ESTE UN AVENTURIER POLITIC!
Desi este marunt de statura, el nu ESTE COCOSU' PITIC!
Si sintem convinsi ca tov. Cozminca, nu ARE DREPTATE!

semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de braileanu`cu tricou albastru , 2009-09-23 13:40:02
Daca dl Stancu Bunea nu a inteles ca noua brailenilor ne pasa de sport si ca ne dorim sa isi i-a marionetele de la CF Braila, LPS si DJS ca Sala Polivalenta e a tuturor ramurilor sportive(tenis de masa ,karate, culturism, fotbal de sala, dans sportiv etc) ca pe terenul salii sa fie si alte marcaje a altor sporturi de exemplu baschet ca deja avem o echipa care creste Cuza-Voda si poate doresc sa organizeze un turneu,propun ca la urmatorul meci de handbal din campionat sa incurajam echipa din afara salii sau din holul de intrare in sala sa-l lasam pe Stancu si marionetele sale singuri in tribune ca semn de protest pt ce face el rau in sportul brailean sa vada ca suntem uniti ca ne pasa de sportul brailean si sa demostram ca "atmosfera" de la Dirt-Track nu a fost o intamplare.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +3
Scris de Bigbad , 2009-09-23 12:28:29
Domnul Stancu are "dreptate".De ce sa se desfasoare concursul pe stadion,in mod organizat,civilizat, in care se aduna peste 5000 spectatori,cand placerea domniei sale este desfasurarea de curse de motociclete,ambalate la maxim, pe str.Calea Calarasilor din fata primariei si pana in bariera Calarasilor de la orele 18-1.00, creind un adevarat infern si pericol pentru cetateni.A ajuns prin "merite"de el stiute pe caii mari.Mai avem putin timp, cand v-om avea grije,ca la alegerile locale, pe cine sa votam.Nu pe Bunea Stancu!.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +7
Scris de cernat aurelia georgeta , 2009-09-23 12:02:00
Asa se rezolva lucrurile in democratie.Green a strans 2000 de semnaturi (acum,peste un an vor fi 100000)contra mirosului de la Caruz.Acum iubitorii acestui sport au reusit sa adune 5000 de spectatori,impartind manifeste si lansand apelul pe internet ca sa se stie ca are loc acest concurs international.Eu mi-am adus,voluntar,mica mea contributie,pentru ca sunt gata sa ajut mereu cand e vorba de ceva corect si bun.Toti ar trebui sa ne implicam si vom urni lucrurile din loc.
Acum,mamicile cu copiii mici,din cartierul Obor,strang semnaturi ca locul de joaca din cartier,abandonat de ani de zile ,sa ramana loc de joaca(si sa nu se transforme in altceva)si sa fie renovat.Pentru ca seara,peste 20 de mamici cu copiii de peste 1 an stau,cu copiii, la intersectie,in pericol,in loc sa-i tina intr-un cadru curat si sigur,cum ar trebui sa fier acest loc de joaca.
Cetatenii Brailei trebuie sa inceapa sa puna pe hartie doleantele si nemultumirile altfel edilii vor avea scuza ca nu au stiut.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de Pandora , 2009-09-23 11:10:52
De asta sufera Braila - de lipsa de atitudine de orice fel. Toti ne vaicarim toata ziua ca "vai ce rau o ducem", dar unul nu e in stare sa puna mana sa faca ceva concret!
La vorbe suntem toti doctori in filosofie, plin Bulevardul de psihologi care stau pe banci si pun tara la cale... De asta Braila a ramas un oras comunist, in care se stie clar cine si de ce se ocupa, si situatia nu se schimba niciodata pentru ca oamenii din politica locala prind radacini acolo si nu apar altii mai tineri care sa schimbe un mod de gandire deja depasit...
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +6
Scris de mateescu , 2009-09-23 10:37:23
Stancu are dreptate,cursele de biciclete motorizate trebuie sa se desfasoare in alta parte!Afara cu bitoaclele de pe stadionul municipal !
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: -9
Scris de CATANI , 2009-09-23 09:21:16
NEA CAISA DIN JUDET A CATADICSIT INTRE DOUA SPRITURI CA ESTE PREA MULT PRAF SI ZGOMOT SI NU-SI POATE PUNE GANDURILE IN ORDINE,DAR GLASUL RATIUNII A INVINS. MAI NEA CAISA PROBABIL TE SIMTI BINE CAND TE BAGI IN SEAMA SINGUR,BRAILENII O STIU PE A LOR.DECILASO JOS CA SE INVATA-N BRATE,SI NU TE MAI DA COCOS.DOMNULE PROFESOR ORI,ORI NE CREZI TAMPITI,ORI FARA SA VREI AI DEVENIT PURTATOR DE VORBE A LUI NEA CAISA .APUCATIVA DE TREABA PUTUROSILOR SI NU VA MAI DATI COCOSOSI CIOCOFLENDERILOR .A-TI AUZIT?
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1

busy
 






< Septembrie 2009 >
L M M J V S D
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 24 25 26 27
28 29 30        



Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Editia Print - Prima Pagina
Horoscopul Zilei
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner