Banner
 Simbata, 13  Martie 2010    Nr.2305
 

Bunea-Stancu, PSD, mima, somnul dubios şi secretul din CJ

Email Imprimare
(25 voturi, media: 4.84 din 5)



Dacă prin alte zone ale ţării "dregătorii" de campanie ai PSD-ului au început să "ostoiască" criza financiară, catapultând pungi cu zahăr alb şi găleţi roşii de plastic poporului, observ că la Brăila domnul Gheorghe Bunea Stancu, trăind într-un soi de bulă anistorică, n-are nicio treabă cu promovarea schemelor de reformă cu care tot jonglează PSD-ul, ci pare măcinat doar de propriul lui capital de imagine. Ca şi când ar vrea să se scuture de toate etichetele ce i-au fost puse. În altă ordine de idei, se joacă de-a mesianicul prost înţeles. Aici, pe 29 octombrie, declară luminat de gămălia unui umanitarism greco-catolic: "Noi trebuie să lămurim oamenii că trebuie să vină la vot, iar cu circ şi jigniri nu o să convingem pe nimeni". Dincolo, pe 2 noiembrie, deraindu-şi exerciţiul de virtute propagandistică la 180 de grade, iniţiază o şarjă de constelaţie iliesciană la adresa Gianei Pătraşcu, deranjat de comentariile democrat-liberalei referitoare la critica "neinspirată" a acestuia la adresa secţiei locale a 'Drumurilor Naţionale", secţie de altfel asumată politic chiar de către PSD. Iată ce declară Gheorghe Bunea-Stancu, dându-şi pe faţă o anumită aramă: "O sfătuiesc pe Giana să stea mai potolită ca să nu o doară capul într-o zi".

Din declaraţiile de mai sus se cer a fi deduse două detalii semnificative pentru incapacitatea preşedintelui CJ de-a instrumenta în urbe o campanie electorală nu eficientă, dar care măcar să întreţină impresia unui aer de campanie electorală: 1. domnul Gheorghe Bunea-Stancu încearcă să ia electoratul cu binişorul, să devină sfetnicul şi paharnicul lui, erijându-se într-un apostol al justei măsuri, când de fapt, la spate ascunde tot un ou clocit, pe care i-l va sparge în cap. 2. domnul Gheorghe Bunea-Stancu, pasional fiind din fire, la prima critică negativă eşuează în a fi un apostol al justei măsuri, preschimbându-se subit într-un social-democrat adevărat, adică într-un aparacinik înarmat cu emoţii de autocrator şi într-un plăsmuitor de şantaje imature. Mai exact: reuşeşte să fie el însuşi. Şi mai exact: mimează.

În rest, dincolo de aceste mârâituri de complezenţă, nicio acţiune concretă, nicio intrare prin alunecare şi nicio răfuială de viziuni doctrinare. Nimic! Doar un scârţâit de bandă prăfuită şi un somn dubios, ca şi când PSD Brăila ar trăi într-un alt ev, într-o altă galaxie, scăpat din lesa lui Mircea Geoană. Dar, ce zic!?, dacă staţi şi aruncaţi o scurtă privire generală, veţi observa că această atmosferă se degajă nu numai din rândul PSD-ului, ci chiar şi din PDL şi PNL, de parcă ai putea jura că sfârşitul campaniei a devenit de mult istorie, că avem un nou preşedinte şi că funcţiile sunt împărţite...sau că au fost de dinainte împărţite. Repet: un somn prea, prea, prea dubios. Aşa că se cere a fi pusă o întrebare: Gheorghe Bunea-Stancu îşi dă oare seama că nu prea ştie să păstreze un secret de culise?

 Citeşte bogul lui Liviu G. STAN

 




Vizualizari: 1236

Comentarii

(23)add
Scris de toti nebunii , 2009-11-06 23:01:40
Normal, ca nu mai comenteaza...Ne dam seama cat de bine vede simpaticul Vasile Ionel...Vede 666 peste tot.Numai in scrisul lui nu vede...incultura.
DE ASTA NU M-AI COMENTEAZA NIMENI!Au preferat...MAI(luna MAI, abrevierea MAI, adverbul MAI...etc)
HAI CU EXORCIZAREA!
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-06 08:59:58
JOHN-IVAN. VA PLACUT SAITUL ......MISTO TARE.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-06 02:15:41
JOHN-IVAN. NU MA-I COMENTEAZA NIMENI !?.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-05 23:13:25
JOHN-IVAN CE ATI UITAT CINE DA ORDINE IN TARA ASTA , SI IN TOATA LUMEA
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-05 23:11:31
JOHN-IVAN. CE MA-I FAC POLITAII DE LA KGB ....SA NU VINA GRU PESTE VOI CU MITRALIERE SI CU TANCURI SI AVIOANE. 10.000 PARASUTEAZA INTR-O NOAPTE DE SOLDATI RUSI SAU AMERICANI..
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-05 23:07:00
JOHN-IVAN POLITIE POLITICA LA BRAILA CONDUSA DE CASIAN CRACIUN./.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de 87 , 2009-11-05 22:27:19
Bine ati venit la sectia de neuropsihiatrie. Nu uitati sa va luati levierele...Bon voiage!
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de BASESCU , 2009-11-05 22:07:44
BRAILENI, TREZITI-VA MACAR ACUM IN AL-12-LEA CEAS SI NU MAI VOTATI PSD, NICI PRIN GAND SA NU VA TREACA SA MAI PUNETI STAMPILA PE ACESTI CRIMINALI,INTERLOPI, PUSCARIASI, GOLANI CARE AU AJUNS SA CONDUCA ACEST FRUMOS ORAS. AJUNGE CU GOLANII : STANCU, SIMIONESCU, BALCAN, CIOCAN, DRAGAN, S.A., NU MAI VOTATI PSD, OAMENI BUNI, AU FURAT TOT, MAI FURA INCA SI DACA NU-I ELIMINAM VOR MAI FURA SI VOR FACE TOT CEEA CE VOR IN ORAS. NU SE MAI POATE, TREBUIE SA SCAPAM DE PSD. FITI LIBERI SI CU MINTEA LIMPEDE SI VOTATI ORICE VRETI DAR NU PSD.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-05 21:59:30
JHON-IVAN. AM GASIT ACUM PE WWW.GOOGLE-OBAMA SATANISM.
SAU .....WWW.GOOGLE.RO-PAPA SATANISM....CIND A FOST IN AMERICA A FACUT SEMNUL CU MINA.
Citat
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-05 21:46:34
JOHN-IVAN CITESTE CARTEA SISTEMUL OCULT DE DOMINARE A LUMII.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de mangafaua , 2009-11-05 20:09:20
intr/adevar, asa este. toate/s deja transate/n braila. dar se vede tot cu ochiul liber. liviu stan explica bine. si aduce si argumente ca sa excluda barfa.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de 78 , 2009-11-05 18:27:25
Avem de toate: satanisti, teoreticieni ai constipatiei conspirationiste, retardati si imbecili fardati democratic. Sa ne traiasca!
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-05 18:19:02
JHON-IVAN.. APOCALIPSA 2:13.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-05 18:17:58
JOHN-IVAN. LA BRAILA ESTE O BISERICA CARE ARE SEMNUL 666.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de VASILE IONEL , 2009-11-05 16:59:07
JOHN-IVAN. FMI...666...AM POZA CU DIRECTORUL DE LA FMI CARE TINE MANA INTINSA ARATIND SEMNUL SATANEI.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de porcosu nu ia aspirina , 2009-11-05 15:40:04
baieti, ma intreb care dintre voi vrea oare democratie si care dintre voi vrea doar ca furtul sa fie garantat prin lege?
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +2
Scris de ochiul.critic , 2009-11-05 15:18:41
e de inteles de ce nu exista campanie la pd-l braila pentru traian basescu.halal conducere de partid care face jocurile lui stancu
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: -1
Scris de saran , 2009-11-05 15:07:25
Vorba "istoriei", dl Stancu nu e al PSD-ului, al PD-L-ului sau al PNL-ului, dumnealui este doar al dumnealui si isi vede doar de afacerile personale intr-un oras "smerit" cum e Braila.
Ceilalti... sa zicem, lideri de partide, rod un os sub obladuirea lui... asa ca nu va mai mirati de ce e atita campanie... in Braila.
Si acum culmea, culmilor... de ce ar cheltui bani pe zahar, faina, alte de ale gurii din buget ??? cand banii astia e bine sa ajunga direct in buzunarul propriu prin firmele afiliate????
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +3
Scris de Cocosu' pitic, umbla cu cioara vopsita , 2009-11-05 14:18:03
Mai domnu' Liviu, daca nici acu' nu te-ai prins ori daca te-ai prins asa de tirziu, ca don gicu stancoleone, este numai vopsit in rosu, dar ca de fapt, el este fan portocala, inseamna ca esti destul de tericeanu de cap!
Don Gicu, este cel mai mare fan al lui basescu - mai fan decit giana sau altii pe care-i stim noi, acest lucru putindu-se observa cu ochiul liber de la 100 km, numai daca-i studiezi comportamentul! Iata citeva similitudini dintre cei doi:
Ii place paharu', ca si lui Base!
Se urca la volan si conduce masina matol, ca si Base!
Ii plac gagicile, in afara casatoriei, numai ca lui ii plac brunetele, nu blondele ca lui Base - chestie de (prost) gust!
Este o hahalera, un individ fara cuvint, nu respecta nicio intelegere, caracter nema, ca si Baselu!
Deosebiri:
Este pitic ca si Boc, pupilul basescian, da' e tot aia, pen' ca , Boc e o excrescenta a lui Base!
Restul, gasiti-le Voi!
Iete d'aia n-o sa-l voteze brailenii pe Base, si-o sa votam cu Crin, cu Mircea, cu Sorin, cu Jiji sau cu Vadim, numa' ca sa-i facem in necaz animalului!
ALO, MIRCEA GEONA, TU CHIAR NU VEZI NIMIC!
Hai Pa!
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +5
Scris de alegator , 2009-11-05 13:28:50
Din tot ce face sau ce nu face cel muscat in articolul de fata eu inteleg ca trebuie sa votez Mircea Geoana.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: -2
Scris de porcosu nu ia aspirina , 2009-11-05 11:16:34
Go Liviu! Go Liviu! STANCU-BORCANU cred ca musca din consilierii lui de ciuda! :)))))
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de mateescu , 2009-11-05 10:04:44
Nu numai GBS,dar si primarul Simionescu are aceasta atitudine fata de urben! Nu vreau sa jignesc femeile dar cetatenii Brailei spun ca Simionescu se poarta ca o femeie (are o atitudine pasiva fata de diverse probleme) !
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +2
Scris de cernat aurelia georgeta , 2009-11-05 09:03:29
Nu-i mai intereseaza.Stiu oricum ca alt mandat nu mai apuca in Braila asa ca fac economie.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1

busy
 






< Noiembrie 2009 >
L M M J V S D
            1
2 3 4 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            



Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Editia Print - Prima Pagina
Ghid de Sanatate
Vremea
Vremea in Braila - Prognoza meteo pe 3, 5, 7, 10, 14 zile
Horoscopul Zilei
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner