Discursul ţinut la Brăila de Mircea Geoană a fost unul tipic pentru un politician convins că vorbeşte unor prostovani. Brăila egal Prostime. Cam astea ar fi ecuaţia şi articulaţia logică pe care Mircea Geoană şi-a construit măreţul discurs. Judecaţi şi dumneavoastră acum! Mircea Geoană a vehiculat următorii termeni, sau concepte, sau inepţii, sau cum vreţi să Ie spuneţi: "politică de incluziune" - "politică de excluziune". Dar cum poate practica România, prin vocea lui Traian Băsescu, o politică de "excluziune" - după afirmaţia lui Geoană - , când - acelaşi Geoană o precizează - este membră UE, membră NATO şi are baze americane pe teritoriu? Apoi, citat din acelaşi Geoană: "... România va putea deveni o platformă între regiuni şi continente...". Evident, România este o platformă între regiuni şi continente, nu trebuie să ajungă Geoană preşedinte ca să constatăm un adevăr geografic. Dar treaba cu pricina este strict geografică, nu şi politică. Mai mult şi pur şi simplu fără nicio logică: " Brăila, Sulina, Tulcea, Constanţa, Iaşiul şi România vor putea să-şi atingă obiectivul atunci când vom avea relaţii de colaborare şi cu Republica Moldova, şi cu Ucraina, şi cu Federaţia Rusă...". Într-un ospiciu, asta ar trece drept normalitate, dar într-o ţară, totuşi... Mai întâi de toate nu se prea ştie "obiectivul". În ce constă acest "obiectiv" ? Care-i "obiectivul" Brăilei, de pildă? Şi dacă, poate, o fi existând unul secret, de ce nu poate fi atins decât împreună cu Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă? De ce nu şi cu Laponia şi cu Bulgaria sau Grecia şi Ungaria?

Trebuie să ai bunăvoinţă cu carul numai ca să încerci să te gândeşti la ce a spus Mircea Geoană, pentru că, de fapt, în subtext, ne-a transmis că suntem imbecili şi reduşi mintal. Mesajul nu-i nou, e caracteristic PSD-ului. Parlamentarii pesedişti nu sunt cei mai mari politicieni pe care i-a avut vreodată România, în sensul că au croit un destin magistral acestei ţări, destinul de a-l da jos pe Băsescu? Ce-i mai trebuie unei ţări decât să dea jos un om? Ce-i mai trebuie unei naţiuni decât să găsească un om şi să-l facă vinovat de tot? Ce altceva poţi face cu 18 milioane de oameni, care nu ştiu unde le e dreapta şi unde le e stânga, decât să-ţi baţi joc de ei?
PSD-ul nu este un partid respingător doar pentru că este suspectat de a avea membri îmbogăţiţi ilegal sau că este tatăl baronilor locali sau că este progenitura unei grupări politice care a călcat în picioare orice principiu. PSD-ul este un partid repugnabil pentru că batjocoreşte, strâmbă minţile oamenilor, îi umileşte prin desconsiderare, le dă pe mână jucării care să-i facă din oameni neoameni. Iar aici nu mă refer doar la cei din limitele legale ale apartenenţei, ci şi la pesediştii din PDL, din PNL, din UDMR, din PRM, etc.
Un lucru mai am de spus: nu pot să uit figura descompusă a lui Cristian Diaconescu, participant la un congres PSD, privirea distrusă, jena, ruşinea, spaima de a se afla prins într-o asemenea horă a făţărniciei şi a privirilor întunecate în faţa desfăşurării vieţii reale.

Citeşte blogul lui Cristian ROBU-CORCAN