A fost o vreme-n care Mircea Dinescu putea fi girat drept un apărător al valorilor democratice, mai ales în contextul în care, până la căderea hidrei roşii, s-a dovedit a fi un militant fervent al protestului anti-comunist. Numai că, odată cu sfârşitul terorii ceauşiste, Mircea Dinescu (considerat de Radio Europa Liberă un "erou al conştiinţei naţionale"), s-a transformat subit într-unul dintre cei mai pernicioşi saltimbanci ai circului mediatic românesc. Ca să fiu sincer, niciodată nu l-am simpatizat pe Mircea Dinescu. Motivul? Caracterul lui histrionic, faptul că de fiecare dată a fost dispus să joace ţonţoroiul oriunde a simţit aburul piperat al ciolanului şi faptul că, fără cea mai mică reticenţă, a îmbrăcat haina zdrenţăroasă a cinismului amoral. Mai exact, faptul că a ales să-şi avorteze tona de talent scriitoricesc pe altarul funcţiei de menestrel-majordom al Cotroceniului... şi pe vremea lui Iiescu, şi pe vremea lui Constantinescu, şi pe cea a primei preşedinţii băsescine.

Istoric vorbind, în cazul lui Mircea Dinescu consider că avem de-a face cu drama standard a proletariatului. Adică, dă-l în mă-sa de prinţip că îmburghezirea-i scopul! Antropologic analizând situaţia, lucrurile stau simplu: Mircea Dinescu, bahicul nostru apostol şi amoraş al poantei, pare a fi doar un şmecheraş ofticos cu avânturi de ciocoi. Şi pentru că tot am adus în discuţie termenul de şmecheraş, iată un exemplu concret de şmecherie dinesciană: "toţi şmecherii îşi trec averile pe numele copiilor şi fac afaceri în draci. (...) Eu nu mă cramponez de aceste formalităţi de trei lulele. Această instituţie a devenit o armă", a declarat ofuscat Mircea Dinescu zilele trecute, după ce ANI l-a acuzat de incompatibilitate, având la bază un motiv concret, şi anume faptul că Dinescu deţine concomitent funcţia de membru al CNSAS şi cea de administrator la două societăţi comerciale. Prin urmare, din declaraţia lui Mircea Dinescu ar trebui să tragem următoarele concluzii: 1. dacă la vârf e un desfrâu al ilegalităţii, atunci noi, "obidiţii" din groapa societăţii, de ce să fim mai prejos; 2. legea trebuie să fie doar camuflajul unor reglări de conturi; 3. io sunt Mircea Dinescu, bă boule!, şi dacă am fost cetăţean corect şi mi-am declarat averile, spre deosebire de alţi îmbuibaţi, atunci ce mă tot iei pă mine cu legi şi alte porcării din astea?! Acum se cere a fi pusă o întrebare în acest caz: oare nu ar fi putut existat pericolul ca Mircea Dinescu să folosească informaţiile din CNSAS pentru a "filtra" nişte afaceri prin cele două societăţi comerciale care-i aparţin?

Bun. Lista şmecheriilor şi şmecherelii dinesciene e lungă, dar deocamdată nu este nici locul şi nici timpul pentru o dezbatere amplă.

Una peste alta, e trist să vezi cum dintr-un fost mare poet şi contestar al comunismului, au rămas în prezent doar portavocea peltică a rea-voinţei şi un lăutar al combinagiilor.