Dar oricât de mult mi-ar plăcea mie răspunsul ăsta, sunt şi momente în care siguranţa nu mai e cea care stăpâneşte vocea persoanei respective. Atunci încerc încet, cu vocea gâtuită de teamă să nu mi se întoarcă spatele, să întreb "De ce?" şi aşa, o pereche de ochi trişti mă fixează: "Pentru că mama a ales aşa, credea că sunt un copil care nu ştie ce vrea, care nu e în stare să ia singur o decizie". Răspunsul ăsta, indiferent de gura din care iese, mă şochează.
Părinţii văd adesea în copiii lor doar ce e rău, ce e pueril. Odrasla lor de altădată se măreşte, se maturizează, dar unii sunt prea orbi pentru a vedea asta. Ei consideră că, indeferent de vârstă, copilul are nevoie de sfaturi pe care, din nu se ştie ce cauză, nu le cere.
Cineva îmi zicea acum ceva vreme că un om trebuie să îşi urmeze destinul şi să facă ceea ce simte, nu ceea ce trebuie şi aşa îi va fi uşor în viaţă, nu va fi nevoit să treacă prin la fel de multe greutaţi ca atunci când, obosiţi să audă vocea ascuţită a mamei şi tonul categoric al tatălui, adolescentul cedează şi alege să facă aşa cum îi este dictat.
Se apropie Testele Naţionale, care influenţează destul de mult media de admitere, reprezentând 25% din aceasta, iar părinţii sunt mai îngrijoraţi ca adolescenţii, exagerând cu pregătirile şi banii aruncaţi pe culegeri şi cărţi, pe când copilul nici măcar nu mai are timp să proceseze toate informaţiile.
Orice om, o oră sau două pe zi ar trebui să aibă timp să se relaxeze, să se destindă după câteva ore obositoare de şcoală. Dar unii nici măcar nu mai au de ales în privinţa asta. Acum orice copil de clasa a 8-a învaţă cel puţin 9-10 ore pe zi, acestea incluzând şi orele de curs.
Făcând cam tot ce i se dictează, adolescentul nu mai trăieşte o viaţă de om, ci mai mult pe cea a unui robot, prea puţini fiind cei care se revoltă. Cu fiecare interdicţie, un zâmbet de copil se stinge.

Comentarii

(2)