Banner
 Joi, 29  Iulie 2010    Nr.2410
 
Război între medici, la Maternitate

Email Imprimare
(4 voturi, media: 4.00 din 5)

12doctor* dr. Rodica Meder a reclamat la Poliţie faptul că ar fi fost agresată de dr. Vasile Sălcudean * reclamanta şi-a scos certificat medico-legal pentru o zgârietură minoră * conducerea spitalului nu consideră că a fost vorba despre un incident, ci de o situaţie creată chiar de dr. Meder, care a intrat cu forţa în cabinetul managerului * nu este primul conflict între dr. Meder şi medicii din spital, aceştia semnând un memoriu prin care arătau că nu mai vor să colaboreze profesional cu aceasta

O doctoriţă de la Spitalul de Obstetrică - Ginecologie Brăila a reclamat la Poliţie, miercuri dimineaţa, că ar fi fost agresată de un coleg. Dr. Rodica Meder susţine că se afla în secretariatul unităţii când a izbucnit conflictul în urma căruia ar fi fost agresată de dr. Vasile Sălcudean, medic şef de secţie.

Ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat la ora 10.00 de către dr. Meder, în vârstă de 59 de ani, despre faptul că în jurul orei 9.00 a fost agresată de dr. Sălcudean, în timp ce se afla în secretariatul spitalului. Conducerea unităţii, care a luat la cunoştinţă faptul că s-a făcut reclamaţia la Poliţie, a considerat că în cauză nu este vorba despre un incident, ci despre o situaţie creată chiar de dr. Rodica Meder. "D-na doctor a pătruns cu forţa, trecând peste secretară, în biroul managerului. Deoarece acolo se aflau managerul, directorul medical şi invitaţi doi şefi de secţie, pentru a discuta o problemă medicală stringentă, d-na dr. Meder a fost poftită să iasă din birou, întrucât trebuia rezolvat de urgenţă cazul unei paciente aflate într-o situaţie gravă. D-na dr. Meder nu a înţeles, a fost foarte supărată, probabil s-a simţit umilită. Dar nu a fost bruscată", a spus dr. Mioara Sălcudeanu, managerul unităţii.

Conform declaraţiilor celor implicaţi în incident, "furia" doctoriţei Meder s-a îndreptat către dr. Sălcudean deoarece acesta ar fi fost mai ferm atunci când a poftit-o să iasă, ba chiar i-ar fi deschis şi uşa ca să o convingă să părăsească biroul. Doctoriţa Meder nu a putut fi găsită pentru a-şi expune punctul de vedere.

În final, după ce a făcut reclamaţie la Poliţie, dr. Meder a mers la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru a solicita certificat medico-legal, întrucât prezenta o zgârietură la mână. "Că în viteză, s-o fi zgâriat în clanţă, se mai întâmplă, la fel cum se poate întâmpla să ne ardem de la iod sau de la apa fierbinte, dar nu considerăm că o escoriaţie minoră reprezintă un incident. Rămâne în competenţa organelor abilitate să cerceteze ce s-a întâmplat", a declarat dr. Venera Ghecenco, directorul medical al Spitalului.

Conducerea Serviciului Judeţean de Medicină Legală a confirmat că dr. Meder a solicitat certificat medico-legal, fără să precizeze rezultatul expertizării, arătând doar că este vorba de ceva "nesemnificativ". În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală. "Reclamanta s-a prezentat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea examinării. În cauză s-a întocmit dosar penal lui S. Vasile (63 de ani), din Brăila, sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe", a declarat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

12doctor3
Anul trecut, 12 medici au semnat un memoriu în care arată că nu mai vor să colaboreze profesional cu dr. Meder
Protestul doctorilor

Conducerea spitalului a arătat că gestul de miercuri al doctoriţei Meder, de a face reclamaţie la Poliţie împotriva colegilor ei, nu este unul singular, de-a lungul timpului mai mulţi doctori fiind puşi în această situaţie, ceea ce a dus la escaladarea unei situaţii conflictuale. Aceasta a culminat anul trecut în iulie, când 12 medici au semnat un memoriu în care arată că nu mai vor să colaboreze profesional cu dr. Meder, document înaintat conducerii spitalului, Direcţiei de Sănătate Publică şi Colegiului Medicilor Brăila. "Colectivul de medici al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Brăila vă aduce la cunoştinţă comportamentul necorespunzător al dr. Meder Rodica Nicoleta, care are serioase probleme de comunicare cu întreg colectivul, motiv pentru care nimeni nu doreşte să colaboreze cu dumneaei, întrucât din comportamentul d-nei doctor rezultă o atitudine de ostilitate care poate periclita siguranţa actului medical", se arată în memoriu. În urma demersului medicilor de la Spitalul de Obstetrică -Ginecologie, Colegiul Medicilor a făcut o cercetare, în urma căreia dr. Meder s-a ales doar cu o atenţionare. Conducerea unităţii mai arată că s-au făcut numeroase încercări de dezamorsare a conflictului, însă acestea au rămas fără sorţi de izbândă, cel puţin până acum.

Vizualizari: 4026

Comentarii

(20)add
Scris de ioana 1 , 2010-03-27 21:48:17
uitati-va pe lista :din 12 nu sunt decat 11dar unul nu a semnat(e linie)sa fim seriosi ..e o facatura ...dr caprariu si dr salcudean ,cei 2 sefi de sectie sunt niste barbari si misogini ,ar fi in stare sa le omoare pe dr meder,tudose si gradea desi primesc o groaza de bani de la pacientele acestora.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de norocoasa , 2010-03-19 23:04:45
sunt una dim norocoasele care au avut curajul sa nasca la braila anul trecut.Am fost tratata ca o carpa de dr salcudean care s-a chinuit o ora sa ma convinga sa fac cezariana desi eu aveam dilatatie 7.de ciuda ca nu am vrut le-a spus moaselor de la sala de nastere sa ma lase sa ma chinui.Norocul meu a fost ca asistentele mi-au facut semn ca e politica spitalului (cezariana)si astfel cu moasa nasteam pe masa si cealalta asistenta tinea de sase sa nu vina salcudean.Dupa ce am nascut dr. salcudean m-a incurajat spunandu-mi:daca iti moare (copilul) e numai vina ta si daca iti traieste sa stii ca tu nu ai nici un merit.Sotul meu a vrut sa-l bata dar nu a vrut sa-si piarda locul de munca.concluzia :bebe nu a avut nimic iar eu m-am refacut la 1 ora dupa nastere.Traiasca asistentele, jos cu bososogii libidinosi si ciubucari din materniatate
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +0
Scris de gigica , 2010-03-14 18:39:13
dr.meder e cunoscuta de mult ca mare ciubucarita acum citiva ani a conditionat un act medical al unei rude de ale mele de bani . si cum nu avea a puso sa-si vinda cerceii din ureche pe loc si sa ii dea banii
pe ce sia facut vila ?
pe avorturi
georgiana
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de barbie , 2010-03-13 23:20:45
La Maternitatea din Braila, doctorii sunt slab pregatiti profesional, dar cu toate astea, practica niste "tarife" de-a dreptul nesimtite. E adevarat ca femeile din Braila se duc sa nasca la Galati, Constanta sau Bucuresti, datorita acestor triste si urate figuri. Dr. Meder e nasoala cu draci si putin dusa cu capul, iar dr. Salcudeanu e un cacacios si un curvar notoriu. Auzi, era in cabinet la Manager...Adica la nevasta-sa! Ha-ha!
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +4
Scris de Roza-Norocoasa , 2010-03-12 23:30:20
Sint una dintre femeile norocoase care au scapat temporar cu viata in urma experientelor facute cu dr de la acest spital. E o cloaca in care intri pe lista eventualilor supravietuitori doar daca ai noroc.Nu are sens sa vb despre ce mi s-a intamplat pentru ca sint experiente personale. Pot spune doar ca m-au nenorocit pe viata. Cineva ar trebui sa curete locul. Mi-au facut rau si Meder si Salcudean (el). Cei mai multi din personalul medical sint ca si ei- slab pregatiti si nesimtiti. Cer bani fara rusine, dispretuiesc pacientii si apartinatorii. Daca nu pot fi medici - macar mediocri, sa ne lase si sa faca altceva- ce sint in stare. Scapi daca ai organism puternic, noroc si bani.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de ego , 2010-03-12 21:56:58
doi se cearta si al treilea castiga...hahahaha
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +2
Scris de coralia , 2010-03-12 20:45:50
Imi este sila de acest asa zis spital ,de cladire ,de personalul de acolo si de "profesionistii " in mainile carora ne lasam viata noastra si a copilasilor nostrii . Situatia asta dureaza de peste 25 de ani ..Aceeasi doctori ,cei drept mai batrani acum ,aceeasi aviditate dupa bani ,crescand tarifele odata cu inflatia .Toate care am trecut pe acolo , cunoastem foarte bine tarifele . In clica care troneaza acolo , nu cred ca vor putea patrunde vreodata ,medici tineri ,cu drag si devotament fata de meserie . Cel putin pana acum nu , ca au ei grija sa nu le ia nimeni spaga . Chiar nu vede nimeni ca acolo este lupta pe ciubuc si paciente ?
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +4
Scris de lilitza69 , 2010-03-12 19:40:03
tipa asta cere bani fara pic de jena
de ce sa nu cred ca este adevarat ca nu stie sa comunice?

semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de VIESPEA LU" MAMA , 2010-03-12 19:39:33
aiurea!!!!
doctorita MEDER este o persoana bine intentionata, cel putin fata de pacienti. o pedanta comportamental!!!
ma mir, de curajul contestatar al colegilor ei
ar trebui sa isi vada ,, barnele', din ochii lor
mizerabili multi, printre ei, spagari, plini de orgolii profesionale sau vanitati
nu au notiuni de chirurgie abdominala, tarifeaza orice gest medical(observati, ca nu am spus act medical, e deja prea mult), nu respecta demnitatea parturientei sau ginecopatei

doctorita MEDER este o valabila, credeti-ma!
foarte bine ca si-a scos certificat medico-legal!!!
este absolut indreptatita sa faca asta, daca asupra ei s-a exercitat vreun abuz
apropos, doctore SALCUDEANU, invata sa afrontezi marginile plagii, corect, atunci cand esti ,, mana a doua", intr-o interventie chirurgicala, nu de alta, dar risti sa te umpli de penibil...
semnat:,, un cunoscator", ce face munca de medic rezident
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +1
Scris de eronat , 2010-03-12 14:11:46
DR. MEDER NU ESTE THE BEST !!!!!!

Daca s-ar face un consult psihiatric pentru medicii din Romania d-na dr. Meder nu ar trece testul nici din 100 de incercari !!

Dr. Meder is the rest !

P.S. : Nu puteti sa puneti toti medicii in aceeasi categorie !

semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +2
Scris de chucki21 , 2010-03-12 13:36:23
Meder is THE BEST.Cea mai tare de acolo.Sotia mea a nascut cu ea si desi a nascut natural dr. a stat langa ea si a ajutat-o foarte mult timp.La sfarsit m-am dus la ea sa-i dau ceva si nu a vrut sa primeasca nimic.Pur si simplu este o super doctorita.

semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: -1
Scris de MIHAELA ALDEA , 2010-03-12 13:18:37
ESTE JALE IN MATERNITATEA DIN BRAILA, O SLEAHTA DE INCOPETENTI SI SPAGARI. VARFUL MAFIEI DIN MATERNITATE ESTE CHIAR SALCUDEANU CARE PRACTICA TARIFE CA LA PRIVAT. NU SE MAI FERESTE SI NU ARE NICI O JENA.
AM MARTORI SI DOVEZI. DESPRE COMPORTAMENTUL LUI SALCUDEANU S-A DUS VESTEA, DACA NU DAI POTI SA MORI CU ZILE. O NEPOATA DE-A MEA A TREBUIT SA SE DUCA LA GALATI SA NASCA PTR CA NU A AVUT SUMA CARE A CERUT-O SALCUDEANU.
SUNT N CAZURI SI CHIAR AS FI DISPUSA SA FAC PLANGERE IMPOTRIVA LUI.
CE SE INTAMPLA IN MATERNITATEA DIN BRAILA NU ESTE POSIBIL. CRED CA O SA-L SESIZEZ SI PE DOMNUL RAED CARE A REUSIT SA MAI DECAPITEZE SI ALTI FORTOSI.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +18
Scris de RASPUTIN , 2010-03-12 11:03:45
Eu v as face un flagrant la cata spaga se ia la maternitate, dar sunt barbat si in urmatorii anii nu cred ca o sa am tangente cu voi, CASCAVAL Dna Meder de Hipocrate ai auzit , sa va certati pe cazuri rezolvate , vieti salvate, evazionistilor, nu tot sunt de aceeasi teapa asta e drept. Stancu a avut drptate cel mai bun doctor TRENUL DE BUCURESTI ... Eu as intreba altfel cate mamici nasc la Galati sau la Bucuresti fiind din Braila datorita profesionalismului de care dati dovada, statistica v ar speria si v as responsabiliza ptr treaba asta...
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +18
Scris de vasilea , 2010-03-12 10:57:44
aia doi Sălcudeanu sunt cuplu? pai cum darcu sa se fac ordine si cumsa spuna angajatii doamnei manager alt fel.....chiar si postarea ......punctul de vedere a unei foste paciente a dnei dr MEDER ..... mi s epare ciudata. Multe ciudatenii prin maternitatea braileana. Un cuib de trantori care sug bani....atat.....un flagrant ceva? are curaj Politia, ziarul asta????NU CRED!!!!
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +19
Scris de punctul de vedere a unei foste paciente a dnei dr MEDER , 2010-03-12 10:53:37
Acum 1 an am fost pacienta d-nei dr. Meder.
Nu a fost alegerea mea, asa s-a nimerit.
Dupa consultatie a iesit afara pe hol si mi-a propus sa o ajut sa dea in judecata conducerea spitalului.
AM RAMAS SOCATA !!! Eu venisem pentru o consultatie si cu ce m-am ales !!!
Dna doctor are un comportament ciudat, tot timpul e pusa pe harta.
Am inteles ca din momentul cand a pierdut functia de director are ceva cu actuala conducere, tot timpul cauta motiv de scandal si pentru asta tot timpul incearca sa racoleze pacienti si angajati ai spitalului ! E CEVA INACCEPTABIL !!!
Am inteles ca de mai multe ori a creeat scandal si a dat in judecata conducerea spitalului sau diferiti doctori.
Eu cred ca e putin spus ca dna dr. Meder e o persoana dificila.
Cred ca de asta au si facut petitie acum un an cei 12 doctori.
Povestea asta cu dna dr. Meder e veche.
Ma mir cum de conducerea spitalului o tolereaza.
Sincer la cate scandaluri a produs as fi aruncat-o ca pe o masea stricata.
Oare Colegiul Medicilor nu are nici o reactie ?
Cum poate sa accepte situatia asta ?
Te duci la maternitate la un consult si te trezesti aruncata intr-un conflict si uite asa ajungi martor la proces ???
Asa ceva nu poate fi acceptat.
Daca nici acum nu se iau masuri atunci situatia va escalada si cine stie data viitoare ce va mai inventa dna dr. Meder.
In acest articol este scris " doctoriţa Meder nu a putut fi găsită pentru a-şi expune punctul de vedere ".
Eu daca as fi fost agresata as fi fost prima care aparea in mass-media sa dau declaratii.
De ce se fereste ?
A pornit un scandal si nu stie cum sa-l opreasca ?
Sa suporte consecintele.
Daca se dovedeste in certificatul medico-legal ca zgarietura minora " asa scrie in articolul de mai sus " este o facatura menita sa discrediteze imaginea spitalului si a conducerii ar trebui ca politia sa-i faca dosar penal dnei dr. Meder !!!

semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +6
Scris de ciudatul , 2010-03-12 10:22:09
afara cu toti doctori de acolo batrani,eu mi-am pierdut nepotul la 8 luni din culpa dr GRADEA, si nimeni nu a facut nimik,acum un an,poate dr MEDER vrea realitatea sau poate e suparata daca sau depresiva daca nu gresesc ca sia pierdut sora geamana acum cateva luni daca sunt bine informat tot doctorita ORL,trebuie si dr de la o anumita varsta sa faca mai des controale psihiatrice daca nu le fac

semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +9
Scris de luigi , 2010-03-12 09:01:33
Ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat la ora 10.00 de către dr. Meder, în vârstă de 59 de ani, despre faptul că în jurul orei 9.00 a fost agresată de dr. Sălcudean, în timp ce se afla în secretariatul spitalului. Conducerea unităţii, care a luat la cunoştinţă faptul că s-a făcut reclamaţia la Poliţie, a considerat că în cauză nu este vorba despre un incident, ci despre o situaţie creată chiar de dr. Rodica Meder. "D-na doctor a pătruns cu forţa, trecând peste secretară, în biroul managerului. Deoarece acolo se aflau managerul, directorul medical şi invitaţi doi şefi de secţie, pentru a discuta o problemă medicală stringentă, d-na dr. Meder a fost poftită să iasă din birou, întrucât trebuia rezolvat de urgenţă cazul unei paciente aflate într-o situaţie gravă. D-na dr. Meder nu a înţeles, a fost foarte supărată, probabil s-a simţit umilită. Dar nu a fost bruscată", a spus dr. Mioara Sălcudeanu, managerul unităţii.

Conform declaraţiilor celor implicaţi în incident, "furia" doctoriţei Meder s-a îndreptat către dr. Sălcudean deoarece acesta ar fi fost mai ferm atunci când a poftit-o să iasă, ba chiar i-ar fi deschis şi uşa ca să o convingă să părăsească biroul. Doctoriţa Meder nu a putut fi găsită pentru a-şi expune punctul de vedere.

În final, după ce a făcut reclamaţie la Poliţie, dr. Meder a mers la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru a solicita certificat medico-legal, întrucât prezenta o zgârietură la mână. "Că în viteză, s-o fi zgâriat în clanţă, se mai întâmplă, la fel cum se poate întâmpla să ne ardem de la iod sau de la apa fierbinte, dar nu considerăm că o escoriaţie minoră reprezintă un incident. Rămâne în competenţa organelor abilitate să cerceteze ce s-a întâmplat", a declarat dr. Venera Ghecenco, directorul medical al Spitalului.

Conducerea Serviciului Judeţean de Medicină Legală a confirmat că dr. Meder a solicitat certificat medico-legal, fără să precizeze rezultatul expertizării, arătând doar că este vorba de ceva "nesemnificativ". În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală. "Reclamanta s-a prezentat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila în vederea examinării. În cauză s-a întocmit dosar penal lui S. Vasile (63 de ani), din Brăila, sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe", a declarat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: -6
Scris de romeobb , 2010-03-12 09:00:20

Voturi: -5
Scris de pacient , 2010-03-12 08:55:23
Daca gafeaza profesional si pune in pericol sanatatea pecientilor cum de mai este acceptata in servici? Colegiul Medicilor de ce nu se exprima? Medicii sunt o categorie profesionala care inainte de a incepe sa practice trebuie supusi unui riguros examen psihologic si psihiatric.
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +20
Scris de dunarean , 2010-03-12 08:41:35
iata dovada clara a luptei pentru ciolan. vechii comunisti obisnuiti cu titulatura de dumnezei care salveaza vieti si care au uitat juramantul sfant sustinut ptr a primi dreptul de a profesa medicina se lupta acum pentru suprematia in ierarhie. acolo este un conflict de orgolii prost condeiate cu vasta iresponsabilitate si nepricepere de un vechi sistem si un oras de romani fara curajul de a-si revendica dreptul fundamental si anume acela de OM.
Sa traiti bine !
semnaleaza un abuz
vot negativ
vot pozitiv
Voturi: +17

busy
 
< Martie 2010 >
L M M J V S D
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Editia Print - Prima Pagina
Horoscopul Zilei
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner